Vocea ta. Cum mi-am făcut copiii să iubească poveștile și cărțile

Carmen Preotesoiu, redactor
cum să-ți faci copilul să iubească poveștile
Dacă vrei să crești un iubitor de lectură, trebuie să îl familiarizezi de mic cu poveștile.

Cum să-ți faci copilul să iubească poveștile și de ce este important să îl familiarizezi de mic cu lectura? Dacă ar fi să fac o ierarhie a lucrurilor extrem de importante în dezvoltarea copilului, dincolo de dragoste, grijă, hrană, siguranță, ar fi cititul. Poate părea banal și un exercițiu văzut să facă parte din viața copilului mult după nașterea lui. În realitate, lucrurile stau altfel.

Pentru mine, cititul, cărțile, poveștile spuse încă din primele luni de viață sunt vitale. Nu întâmplător, proaspetele mămici sunt sfătuite să vorbească mereu bebelușilor. Ei au nevoie să audă vocea mamei, să se simtă în siguranță, să reușească treptat-treptat să distingă și să recunoască voci, iar într-un final, să descopere realitatea prin vocile celor din jur.

Copiii, mai ales acum, petrec enorm de mult timp în fața calculatoarelor, tehnologia le acaparează toată atenția și energia. E adevărat, multe lucruri interesante se pot desprinde de acolo, dar lectura, răsfoitul unei cărți nu le poate înlocui nimeni cu nimic. Și mai presus de toate, procesele cognitive, emoționale, însuși procesul de mânuire a cărții, toate duc la o dezvoltare extraordinară a copilului.

Cum am reușit să-mi fac fetița să iubească poveștile

Se întâmplă însă, ca cel mic să refuze cu obstinență să se apropie de cărți. Să renunțăm? Sau să ne înarmăm cu răbdare și cu puțină creativitate și să-l introducem fără ca măcar să-și dea seama, într-o lume pe care cu timpul, vă spun sigur că o va iubi?

Dacă în cazul primului meu copil lucrurile au decurs extrem de lin, cu cel de-al doilea am avut de furcă. Neliniște continuă, agitație, plânset mult, o încăpățânare incredibilă în a întreprinde ceva. Credeți că am renunțat? Nici gând! Mi-am luat ca aliat păpușica ei preferată și, în timp ce o țineam în brațe și o mângâiam, îi spuneam povesti.

Pe moment, copila mea nu a dat prea mare atenție. Apoi, a început să vină cu o revoltă incredibilă, dintr-un soi de gelozie, să-și revendice prietena, ca nu cumva să mai spun cuiva vreo poveste. Am continuat însă, să vorbesc cu cana ei preferată, ori cu păturica, ori cu rochița cea învolănată, din care făceam personaje de poveste și, cu timpul, în toată morocăneala ei, se începea să se ițească un zâmbet, ca apoi un râs zgomotos, din toata inima, până a început ea însăși să-mi ceară să mai construiesc povești în jurul a diferite obiecte din casă, ce musai trebuiau să capete chip și să prindă viață.

Cum să-ți faci copilul să iubească poveștile. Metode ce pot aduce reușita

  • Dragi mămici, oricât de obosite, tracasate și oricât de multa liniște v-ați dori să ”auziți” în casă, vorbiți mereu cu copiii.
  • Profitați de timpul în care alăptați bebelușul și spuneți-i povești. Vocea caldă îi va liniști, iar primele lui cuvinte vor apărea mult mai repede.
  • Oferiți-le cărți din pânză, viu colorate. Le vor întoarce pe toate părțile, le vor molfăi, se vor împrieteni cu ele, în timp ce le este arătat fiecare personaj în parte.
  • Dați voce personajelor. Inflexiunile vocii, onomatopeele, tonul ridicat ori moale și suav, modulațiile de tot felul nu fac decât să țină trează atenția și curiozitatea copilului
  • De-ndată ce mai crește, implicați copilul în poveste. După fiecare paragraf, discutați cu el, explicați-i acțiunea și puneți-i mintea și imaginația la contribuție: ”oare ce urmează să se întâmple în poveste?”, ”Ce crezi că se va întâmpla?”, ”Tu cum ai fi procedat?”
  • Să nu le cerem copiilor să stea nemișcați în timpul poveștilor. Fiți fără grijă! Deși par că sunt cufundați în lumea jocului, ei aud și înțeleg tot. Mintea lor lucrează încontinuu și nu pregetă să acumuleze. Din când în când, aveți grijă să vă opriți, să explicați câte un cuvânt, să-i mai adresați o întrebare, ba chiar să-l introduceți și pe el în mijlocul poveștii, făcându-l unul dintre protagoniști. Cu siguranță, se va bucura și se va amuza și cel mai mult, își va dori să mai participe și altă dată.
  • Nu cocotați cărțile pe rafturi înalte. I-am surprins de atâtea ori pe cei doi copii ai mei răsfoind cărți si uitându-se pe imagini. Ba mai mult, câteodată începeau să-și imagineze ce ar putea să conțină paginile cărților și să țeasă ei o poveste.

Poveștile ajută copiii să fie mai empatici, mai deschiși, mai comunicativi. Le dezvoltă limbajul, le sporește vocabularul, îi îndeamnă să fie mai încrezători și mai capabili să poarte liber o conversație. Îi învață emoția, trăirile sincere, îi ajută la gestionarea diferitelor sentimente și la identificarea propriilor trăiri: teamă, frică, gelozie, furie, tristețe, fericire, dezamăgire, neputință, încredere, voință.

Cu răbdare și mici trucuri de imaginație, putem să le oferim copiilor, prin intermediul cărților, șansa unei dezvoltări extrem de armonioase. Iar mai târziu, cu siguranță vom fi mândri de ei, când îi vom zări, ghemuiți cu cartea în mâna, cufundați în lumea cărților.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa