Cum să alegi un dermatolog pentru copilul tău și ce probleme impun consult medical

Dr. Luminita Geambașu, medic dermatolog
cum să alegi un dermatolog pentru copilul tău
Alege un medic dermatolog care își face timp să îți răspundă pe îndelete la întrebările privind afecțiunea copilului.

Îngrjirea dermatologică este importantă la orice vârstă. În copilărie, perioada în care un copil explorează și descoperă lumea din jurul său și mediul înconjurător, pielea îi este foarte sensibilă la diverși factori, interacțiuni și posibile mici accidente, precum și la boli specifice vârstei. Un rol important în depistarea neregulilor este autoexaminarea pielii. Bineînțeles, dacă un adult își poate examina singur pielea, în cazul unui copil, acest obicei intră în atribuțiile părinților.

Ca părinte, este important să acorzi o atenție deosebită oricărei modificări cutanate pe care o observi la copilul tău.

Un moment propice pentru examinarea pielii copilului tău este după baie, atunci când îl dai cu cremă sau când îl îmbraci. Ideal este să ai o lumină cât mai bună în cameră, de preferat lumină naturală, astfel încât să poți observa semnele de probleme cutanate și să iei cât mai repede măsuri, programând o consultație la cabinetul dermatologic sau prin teledermatologie.

Probleme dermatologice care te trimit la dermatolog

Pielea umană este cel mai mare organ. Ea poate să sufere un număr ridicat de afecțiuni sistemice sau locale cu răsunet clinic, la vedere. Responsabilitatea vizitei la dermatolog, în cazul copiilor și al adolescenților, rămâne tot pe umerii părinților.

Orice erupție cutanată, însoțită de modificarea stării generale a copilului, de febrilitate, apatie, de absența poftei de mâncare, precum și orice leziune cutanată suspectă, pe care o poți simți la atingere, sau o aluniță care se modifică, trebuie să fie investigate de către un dermatolog.

În funcție de vârstă, cele mai răspândite afecțiuni dermatologice în rândul copiilor sunt dermatita de scutec și dermatita atopică, iar la adolescenți, acneea. Atunci când ai un adolescent în familie, îl vei observa foarte des examinându-și pielea, pentru că organismul lui se află în schimbare, iar curiozitatea îi este pe măsura transformărilor.

Accidentări care necesită tratament de specialitate

Alte probleme care te vor trimite la dermatolog ar putea să mai fie dermatitele de contact-alergice sau iritative, diverse urticarii, sau chiar înțepăturile de insecte. Pielea sensibilă a copiilor mai poate să sufere unele infecții cutanate produse de bacterii, precum impetigo, foliculită, furuncule, micoze cutanate, infecții virale sau boli eruptive.

Dincolo de aceste probleme, un copil poate să mai sufere și diverse accidentări la nivelul pielii: julituri, tăieturi, răni sau arsuri. Fiecare dintre acestea probleme reprezintă un motiv de îngrijorare pentru părinte. În funcție de situație, se recomandă oprirea factorului ofensator (dacă este cazul, fizic, chimic), spălarea pielii cu apă și săpun și prezentarea, pe cât de repede posibil, la cabinetul dermatologic.

Consultația dermatologică la copil

Atunci când mergi cu un copilul la dermatolog, este important să ai la tine documentele medicale necesare, rețete, rapoarte, lista de tratamente, sau eventuale analize de sânge anterioare, relevante în cadrul vizitei medicale.

În plus, dat fiind că ne aflăm în plină pandemie, îți recomandăm să te speli pe mâini cu apă și săpun atunci când duci copilul la cabinetul dermatologic și să speli și mâinile copilulu, de fiecare dată când ajungeți într-un loc în care acesta intră în contact cu suprafețe comune. Copilul nu ar trebui să își atingă ochii, nasul și gura fără să își igienizeze mâinile înainte. Atât părintele cât și copilul trebuie să poarte mască de protecție.

Consultul dermatologic la copil presupune o perioadă de acomodare și, atunci când este cazul, i se va explica ce urmează să se întâmple. Întodeauna se examinează pielea în totalitate, pentru a putea suprinde tot tabloul clinic, se fac alte investigații pentru stabilirea diagnosticului și se recomandă tratamentul adecvat vârstei, localizării și tipului de afecțiune vizată.

Dermatologul copilului va fi angajat în diagnosticul, tratamentul și prevenția unor boli cutanate ale micului pacient, precum și ale altor probleme care vizează anexele pielii, adică părul și unghiile.

Medicul va încerca să determine cauza afecțiunii prin diferite proceduri de diagnosticare și va ghida părintele, în cazul în care este necesar, către tratamente care uneori presupun colaborarea cu alte specialități medicale, precum alergologie, endocrinologie, gastronenterologie.

Factori de care trebuie să ții cont în alegerea specialistului

Medicii dermatologi sunt calificați să trateze afecțiunile pielii oricărei persoane, indiferent de vârstă sau de alte variabile. Uneori, să găsești cel mai potrivit specialist pentru nevoile copilului tău ar putea să fie dificil și să implice efort. Este important să te informezi și să cauți un dermatolog experimentat, interesat de propria dezvoltare profesională și care a tratat cazuri cât mai diverse.

Un dermatolog bun are certificările care îi atestă specialitatea și interesele profesionale, experiență în publicații științifice, este membru în diferite organisme de profil, își ia răgazul să comunice cu tine în detaliu, pe baza problemei de sănătate pentru care îi soliciți ajutorul, te face să înțelegi mai bine care sunt opțiunile de tratament și nu se grăbește.

Informează-te despre clinica la care lucrează medicul

Este important să te interesezi și de renumele clinicii în cadrul căreia acesta activează. Atunci când alegi un cabinet dermatologic pentru copilul tău, ar trebui să ai în vedere acele centre medicale în cadrul cărora lucrează echipe pluridisciplinare și care folosesc aparatură medicală destinată tuturor tipurilor de investigații și tratament. Acei medici vor fi capabili sa ofere pacienților soluții de tratament la standarde internaționale.

Un sfat util în căutarea specialistului dermatolog ar mai fi acela de a urmări, atunci când poți, pe rețele sociale, site-urile și forum-urile de profil, opiniile și testimonialele pacienților referitoare la clinica și specialiștii pe care îi vizezi. În acest fel, vei dobândi o viziune de ansamblu, referitoare la competențele medicilor respectivi, care te-ar putea ajuta să cunoști modul în care aceștia interacționează cu pacienții, inclusiv cu cei mici, și vei putea să alege mai informat.

Dr. Luminița Geambașu

Dr. Luminița Geambașu este medic specialist dermatovenerolog, cu 5 ani de experiență profesională.

Este certificată în Dermatologie medicală, Dermato-oncologie, Dermatoscopie și Chirurgie dermatologică.

Oferă consultații dermatologice atât fizic, cât și online, la Dr Leventer Centre.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa