E trecut de miezul nopții și, din camera copilului tău adolescent, vine o lumină slabă de la ecranul telefonului sau al laptopului. Nu vrei să-l deranjezi. Știi că are teme sau vorbește cu prietenii. Știi că uneori tăcerea lui e mai sigură decât o ceartă. Dar îți spui, aproape pe șoptite: Poate stă prea mult pe telefon. Poate nu învață. Poate plânge fără să știu. Oare e ok cu el însuși? Cu corpul lui? Cu lumea asta ciudată și rapidă?
Închizi ușa ușor. Te întorci în camera ta și te bagi în pat. Ai crede că, după o zi lungă, corpul tău va ceda de oboseală. Dar nu. Mintea ți se aprinde ca o instalație de Crăciun stricată, cu beculețe care luminează haotic: o notă la un test, un conflict cu profesorul, faptul că nu ți-a răspuns când l-ai întrebat cum a fost ziua lui.
Nu e nimic grav, dar nu e nici liniște.
Somnul unui părinte de adolescent nu e niciodată adânc
Când copilul tău era mic, dormeai fragmentat pentru că avea colici, îi dădeai lapte noaptea sau îl legănai ore în șir. Credeai că, odată ce va crește, te vei întoarce la nopțile tale normale. Dar ceea ce nu ți-a spus nimeni e că, pe măsură ce copilul devine tot mai independent, tu devii tot mai vulnerabil.
Pentru că nu mai știi tot. Nu mai controlezi. Și îți e dor să știi ce simte.
Somnul părinților de adolescenți e adesea un somn cu un ochi deschis. Dormi, dar ești gata să sari dacă auzi o ușă trântită. Dormi, dar visezi urât. Dormi, dar te trezești cu un gol în stomac, ca și cum ai fi uitat ceva important.
O formă tăcută de stres
Stresul parental e discret, dar tenace. Nu vine cu atacuri de panică sau cu dureri de cap. Uneori, vine cu o oboseală continuă, o lipsă de chef, o memorie slăbită și… nopți în care nu te poți deconecta de la tot ce ai trăit și anticipat.
Poate că nici nu ți-ai spus până acum „sunt stresat”. Doar că ți se pare că nu mai ai răbdare, că ți-e mai greu să te bucuri de lucruri mici, că simți o presiune vagă în piept chiar și în zile aparent bune.
Și nu e vorba doar despre copil. E despre toate lucrurile care se întâmplă simultan: ai responsabilități profesionale, poate părinți care îmbătrânesc, poate o relație care trece printr-o zonă mai seacă, facturi, griji, presiunea de a face totul bine. În plus, vine adolescența copilului, cu toate provocările ei emoționale, și tu simți că trebuie să fii un fel de stâncă. Dar ce faci când stânca e epuizată?
Un altfel de „a nu dormi”
Tulburările de somn nu sunt întotdeauna despre stat treaz până la 4 dimineața. Uneori, înseamnă să adormi greu, să te trezești de mai multe ori pe noapte, să simți că n-ai dormit „cu adevărat”. Să te ridici din pat mai obosit decât atunci când te-ai așezat.
Și, mai ales, să ai gânduri care se repetă obsesiv: Am greșit azi cu el? Ce ar fi trebuit să spun? De ce nu se mai deschide în dialogul cu mine? Dacă suferă și nu știu?
Poate că, în timp ce copilul tău e în camera lui și explorează lumea interioară cu propriile sale întrebări și frământări, tu ești în cealaltă cameră, cu altele – dar la fel de grele. Două singurătăți care se aud dincolo de pereți.
Nevoia de control și lipsa somnului
Una dintre cele mai mari surse de insomnie este nevoia de control. Și nu, nu e un defect. E un mecanism de supraviețuire. Vrei să știi ce urmează. Vrei să te asiguri că ai acoperit tot. Că ai făcut destul. Că ai anticipat orice dezastru posibil.
Și totuși, somnul nu vine când ești în gardă. Somnul vine când ai încredere că poți lăsa lucrurile să curgă pentru câteva ore fără ca totul să se destrame.
Ce ai nevoie, uneori, nu e neapărat o tehnică de relaxare. Ci un spațiu de siguranță în care să-ți dai voie să spui: Am făcut azi cât am putut. Nu tot. Dar destul.
Strategii blânde pentru minți neliniștite
Pentru părinții care simt că nopțile au devenit un fel de prelungire a grijilor de peste zi, iată câteva lucruri care pot ajuta, în mod real:
- Un moment de separare între zi și noapte. Poate e o melodie anume, un duș cu apă caldă, aprinderea unei lumânări. Nu trebuie să fie nimic complicat. Doar ceva care să spună corpului tău: e timp de odihnă.
- Jurnalul de seară. Poți scrie doar trei fraze: ce ai simțit azi, ce te-a bucurat, ce ți-a fost greu. Nu te judeca. Scrie doar pentru tine.
- Fă loc pentru tine în mintea ta. Nu e egoism. E igienă mentală. Gândește-te măcar două minute la ceva ce-ți place: un loc, o plimbare, un moment în care te-ai simțit tu cu tine. Îți antrenezi mintea să iasă din modurile de alertă.
- Regula „nu iau decizii mentale după ora 21:00”. Ce gânduri vin după această oră rar sunt clare sau constructive. Acordă-le o pauză. Le vei analiza dimineața, cu un alt nivel de energie.
- Acceptă gândurile fără să le urmezi. Ele vor veni. Nu le poți opri. Dar le poți lăsa să treacă, ca pe niște trenuri într-o gară. Nu trebuie să te urci în fiecare.
Noaptea nu e un test
Poate cea mai dureroasă parte a lipsei de somn este sentimentul că nu reușești nici aici. Că nici măcar noaptea nu reușești să te liniștești, să pui anxietățile, emotivitatea pe pauză. Dar adevărul e că noaptea nu e o competiție. Nu trebuie să dormi „perfect” ca să fii un părinte bun.
Uneori, somnul e stângaci, întrerupt, greu. Dar poate fi suficient ca să îți regenerezi puțin sufletul. Și mâine e o zi.
Îți recomandăm să vizionezi și materialul video următor:
