Echilibrul perfect: cum gestionăm munca și familia fără stres

Andreea Radu
Antoneta Galeș, autoare și life-coach, ne ajută să găsim echilibrul de care avem atâta nevoie între muncă și familie.
Antoneta Galeș, autoare și life-coach, ne ajută să găsim echilibrul de care avem atâta nevoie între muncă și familie.

Ca părinte, te-ai întrebat, poate, de multe ori cum să faci să găsești un echilibru între viața profesională și viața de familie. Vrem să le facem bine pe amândouă, însă de cele mai multe ori ajungem să fim stresați și anxioși, iar acest lucru se răsfrânge și asupra relației cu copiii noștri. Vestea bună este că putem să ajungem la acest echilibru pe care ni-l dorim atât de mult. Îți venim în ajutor cu câteva sfaturi prețioase de la Antoneta Galeș, autoare și life-coach.

Cu toții ne dorim să fim părinți prezenți și implicați, dar în aceeași măsură vrem să și performăm la locul de muncă, ba chiar să simțim că evoluăm, că avem un scop, un rost, o direcție. Și ne luptăm să le facem bine pe amândouă – ne trezim dimineața, pregătim copiii, îi lăsăm la grădiniță sau la școală, ajungem la birou, unde ne așteaptă ședințe, proiecte, dead-line-uri, ziua de muncă se termină într-un târziu și plecăm spre cel de-al doilea job, unul și mai solicitant, acela de părinte. Și facem asta zi după zi, adesea cu bateriile aproape descărcate, pentru că, nu-i așa, vrem să fim cei mai buni și la muncă, dar și acasă.

În această viteză continuă, ajungem să fim nu doar obosiți și stresați, ci și complet epuizați, consumați, aproape pierduți în rutina vieții. Și în toată această ecuație, echilibrul este ceva la care nu mai îndrăznim să visăm. Și, totuși, putem găsi acest echilibru, chiar și în cele mai stresante perioade din viața de părinte. Cum o facem? Antoneta Galeș, autoare și life-coach, ne ghidează cu blândețe în tot acest proces.

Antoneta Galeș, cunoscută și sub pseudonimul literar Tony Mott, este o personalitate complexă și inspiratoare din România, cu o carieră remarcabilă în domenii diverse precum literatura, coachingul, art-terapia și resursele umane.
Antoneta Galeș este autoarea cărților de dezvoltare personală „Caietul fericirii” și „neFericirea noastră cea de toate zilele”, în care explorează concepte legate de fericire, echilibru și împlinire personală. Ea susține ateliere și sesiuni de coaching menite să ajute participanții să își descopere resursele interioare și să își atingă potențialul.

„Echilibrul cu noi înșine și cu viața noastră vine din creșterea capacității de observație și de a ne cunoaște pe noi, de a ști cum reacționăm, de a ști care ne sunt tendințele, de a ne învăța mai bine, noi pe noi, astfel încât să ajungem la acest echilibru. Pentru că nu putem să avem pretenția că avem niște butoane de on-off. În capul nostru, cam așa ar trebui să se întâmple lucrurile, când suntem la birou, să apăs pe butonul de birou, și când sunt acasă, să apăs pe butonul de acasă. Și lucrurile acestea să nu producă niciodată interferențe, doar că nu e atât de simplu. De fapt, ce ne deranjează pe noi sunt tocmai pretențiile pe care le avem noi de la cum ar trebui să se întâmple viața noastră”, explică Antoneta Galeș.

Dar găsirea acestui echilibru necesită exercițiu. Iar exercițiul presupune conștientizarea tuturor acestor gânduri care ne invadează mintea și ne trag spre scenarii care nu au legătură cu realitatea. Ne trezim de multe ori că ne este greu să ne conectăm cu propriul copil – nu doar că nu reușim să intrăm în jocul lui și să fim prezenți acolo cu totul, ci ajungem să ne trezim în niște scenarii imaginare vizavi de ce ar fi trebuit să-i răspundem colegului care a fost mult prea acid cu noi în ședința de dimineață ori chiar, mai rău, să luăm telefonul și să scrolăm absenți în timp ce copilul ne întreabă de zece ori același lucru.

„Copiii au această capacitate de a sta în prezent și de a se concentra pe un lucru pe care îl fac. Dacă te uiți la un copil mic și îl observi cum descoperă o jucărie, o cărticită, el este acolo cu totul. Cu cât ne cultivăm această capacitate de a fi prezenți, cu atât ne simțim mai bine și, cumva, avem posibilitatea de a experimenta emoțiile pozitive din acele momente. În momentul în care ne jucăm putem experimenta bucuria, putem inclusiv să fim și noi la rândul nostru curioși. Putem, de asemenea, prin cultivarea acestei capacități, să conștientizăm prezența unui gând care ne perturbă starea – cu privire la e-mail-ul pe care nu l-am trimis. Și atunci putem să ne întoarcem în prezent în loc să rămânem în mintea noastră. Pot decide, pur și simplu, să mă întorc din nou în prezent”, mai adaugă Antoneta.

Mai mult atunci când trăim fără să conștientizăm că picăm în diversele scenarii pe care mintea noastră le fabrică, ajungem să fim deconectați de noi înșine. Iar această deconectare de la sinele nostru produce, din nefericire, și o deconectare de la copiii noștri și de la nevoile lor. Și atunci este normal să ne fie greu să ajungem la un echilibru.
În dialogul următor, Antoneta vine cu soluții practice, simple, ușor de aplicat de orice părinte care știe cât de prețios e timpul:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa