Întoarcerea la birou după concediul de creștere a copilului. Cum să faci tranziția mai ușoară

Cristina Călin, redactor
Întoarcerea la birou după concediul de creștere și îngrijire copil

Întoarcerea la birou după concediul de creștere și îngrijire copil este unul dintre cele mai grele lucruri pe care trebuie să le facă o mamă în primii ani de viață ai celui mic. Pe lângă anxietatea de separare a bebelușului trebuie să o gestioneze și pe-a ei însăși și nu este un lucru ușor.

Cum poți să faci ca tranziția de la timpul petrecut exclusiv cu copilul la munca la birou 9-10 ore să fie cât mai lină cu putință?

Ce spun experții

Revenirea la muncă după ce ai fost în concediu de creștere este „o tranziție care nu seamănă cu nicio alta”, a explicat expertul Daisy Wademan Dowling pentru Forbes. „Totul se schimbă – de la programul tău practic de zi cu zi, până la noile tale responsabilități ca părinte, la identitatea ta în ceea ce privește modul în care te-ai văzut întreaga viață de adult”, spune specialista. 

În această perioadă, trebuie să te adaptezi atât din punct de vedere psihic, cât și fizic. Denise Rousseau, profesor de comportament organizațional și politici publice la Universitatea Carnegie Mellon, spune că  „este posibil să nu te simți pregătit să-ți părăsești copilul”, menționând că este absolut normal să ai toate aceste sentimente.

Iată ce ai putea face pentru ca tranziția să fie cât mai ușoară atât pentru tine, cât și pentru bebeluș

Fii blândă cu tine însăți

În primele două-trei săptămâni în care te-ai întors la birou, încearcă să nu îți analizezi prea mult sentimentele. Pentru că ești prea obosită, frustrată și plină de îndoieli nu îți vei da seama cu adevărat de ceea se simți. Este foarte posibil ca în tine să se dea o luptă între vinovăția de a-ți fi părăsit copilul și dorința de a reveni la viața ta profesională. Poate chiar vei vrea să îți dai demisia la început. Este mult prea devreme să tragi concluzii.

Nu trebuie să îți ignori sentimentele, dar trebuie să te gândești că va trece la un moment dat. Și-așa pune toată lumea presiune pe tine. Nu este cazul să fii și tu dură. Dacă simți că anxietatea este prea mare nu ezita să vorbești cu un medic. Acesta îți poate prescrie suplimente alimentare care să te ajute cu anxietatea legată de întoarcerea la birou după concediul de creștere și îngrijire copil.

Gândește-te la noul program de la serviciu

Dacă ai posibilitatea, gândește-te ca în primele luni să te întorci la birou part time. De asemenea, poți să lucrezi de acasă câteva zile pe săptămână. În felul acesta tranziția va fi mai ușoară atât pentru tine, cât și pentru bebeluș. Tu te vei putea adapta mai ușor la job, vei reintra în activitate înțelegând ce s-a schimbat cât tu ai fost acasă. Întoarcerea la birou după concediul de creștere și îngrijire copil nu trebuie să fie un coșmar.

Între timp vei învăța să te organizezi. Când te vei simți cu adevărat pregătită vei reveni la serviciu cu normă întreagă. Dacă va trebui să faci acest lucru de la început atunci cere ajutor. Iimplică mai mult partenerul în treburile casnice și în responsabilitățile de părinte. Prioritizează mai bine nevoile tale și cele ale familiei.

Exersează înainte de a merge la birou

Când te vei întoarce la birou vei vedea că și din punct de vedere logistic va trebuie să te organizezi foarte bine. Dacă urmează ca bebelușul tău să stea cu o bonă cheam-o cu o lună înainte. Astfel cei doi să se obișnuiască unul cu celălalt, dacă merge la creșă sau grădiniță du-l cu ceva timp înainte ca tu să mergi la birou pentru a se obișnui. Eventual, poți să repeți traseul pe care urmează să îl faci către birou și apoi înapoi către casă pentru a vedea cât durează și pentru a găsi opțiuni mai bune. De asemenea, în felul acesta vei reintra în rutină cu tot ce înseamnă ea: mic-dejun, duș, machiaj, îmbrăcat.

Discută sincer cu angajatorul

La un moment dat, în primele luni de la revenirea la birou, ar trebui să porți o discuție cu șeful tău despre noua ta realitate. În primul rând, ar trebui să îl întrebi cum i se pare că te-ai acomodat, iar tu să îi spui dacă și unde ai nevoie de ajutor. De asemenea, dacă situația o impune stabilește dacă vrei sau nu să pleci în delegații, dacă poți sau nu să lucrezi în weekend sau să faci ore suplimentare.

Cere ajutor

Poți discuta cu alți colegi care au făcut această tranziție pentru a nu te mai simți singură. De asemenea, poți să vezi dacă angajatorul tău are resurse pentru proaspeții părinți. Apelează la orice simți că îți poate fi de ajutor.

Te-ar mai putea interesa