Scrisoare corpului meu după ce am devenit mamă: „Ți-am făcut o nedreptate”

Theodora Fintescu, redactor
Mulțumesc acum pentru ceea ce până înainte de a-ți scrie această scrisoare te-am tot certat. Mulțumesc pentru burtă.

Știi, am tot umblat supărată pe tine ultima vreme. Așa de supărată încât am ajuns să te evit în oglindă. Pentru că în oglindă văd că acolo unde era plat cândva acum sunt rotunjimi, iar acolo unde era neted acum stau neclintite vergeturi și celulită. Și te-am tot certat pentru că nu ai mai vrut să te strecori în blugii de dinainte de a deveni mamă, în care intram cândva după doua zile de salate și apă plată cu lămâie. Îmi pare rău. Ți-am făcut o nedreptate. Dedic o scrisoare corpului meu de după naștere.

În loc să umblu supărată cu și pe tine, de fapt am a-ți mulțumi și oh, nu ție celui care slăbeai dintr-o pocnitură din degete cândva de dragul unei perechi de blugi, ci ție celui de acum, mult diferit standardelor mele imaginare, dar care mă slujești fidel și necondiționat.

Scrisoare corpului meu de după naștere

Dragul meu corp, multă vreme nu mi-ai mai fost drag și te-am tot ascuns în haine lălâi și pijamale. Dar astăzi vreau să scot la lumină tot ceea ce ai făcut pentru mine și nici nu mi-a trecut prin cap să-ți mulțumesc. Pregătește-te, urmează un șir lung de mulțumiri, atâtea câte n-ai mai auzit vreodată de la mine.

Mulțumesc că atunci când ți-am dat un ovul fecundat, ai găsit cel mai potrivit cocktail hormonal să pornești motorașele unui mecanism ținut în semi-adormire care a funcționat impecabil fără vreo repetiție în prealabil.

Mulțumesc că ai crescut în tine, cu cea mai mare grijă, de două ori câte o bijuterie de copil, sănătos și frumos încă de la primele ecografii. Că ai făcut loc unui uter în creștere și că ai înțeles că pentru nouă luni centrul de echilibru al unei gravide se schimbă nu doar fizic, prin burta tot mai grea ce îl mută, ci și emoțional prin toate gândurile care înfașă un bebeluș încă nevăzut, dar atât de iubit.

Mulțumesc că, atunci când factorii externi au fost potrivnici hormonilor tăi de naștere, ai acceptat o tăietură până în străfundurile tale pentru a scoate la lumină ceea ce cu atâta dragoste ai crescut. Cum știu că ai acceptat? Pentru că te-ai prins la loc și ai creat apoi și a doua oară condițiile cele mai bune pentru un alt copil și o a doua cezariană.

Mulțumesc că, în ciuda unor nașteri nu cum știi și ai fost pregătit tu, m-ai iertat și te-ai adaptat imediat pentru a putea oferi următoarea doză de ”ce e mai bun pentru un bebeluș” și ai produs colostru apoi lapte pe care copiii mei au fost fericiți să îl primească drept o continuare a mediului în care le-a fost atât de bine și de în siguranță. Mulțumesc, de asemenea, că ai avut inteligența pe care nu am apreciat-o la timp de a-ți regla fluxul și cantitatea de lapte după bobul de om pe care l-ai adus pe lume.

Mulțumesc apoi că atunci când a venit momentul să închei acest proces ai știut cel mai bine ce să faci să seci acolo unde era izvor de lapte doar câteva luni înainte. Cuminte și împăcat, ai dat semnal de ridicare a unui baraj și l–ai ridicat, fără proteste, furii, și dureri.

Mulțumesc pentru burtă

Mulțumesc acum pentru ceea ce până înainte de a-ți scrie această scrisoare te-am tot certat. Mulțumesc pentru burtă. Ea, la care mă uitam mereu cu recunoștință, cât găzduia un suflet, a devenit cea mai urâtă parte din corp odată ce nu a mai putut să redevină plată și suplă după naștere. Standardele spun că burta e semn de delăsare, semn de mamă neîngrijită, semn de îmbătrânire, chiar. Dar azi-noapte, una din multele în care te certam că nu mai răspunzi la fel de entuziast ca pe vremuri la zilele de salată am înțeles că de fapt ceea ce critic e în realitate un scut pe care l-ai crescut pentru a mă apăra.

M-ai pus să mănânc atunci când am fost nedormită cu lunile, cu un bebeluș în brațe care nu făcea diferența între noapte și zi, care a avut colici, apoi căruia i-au ieșit dinții, apoi care pur și simplu se simțea bine să o știe pe mama mereu la dispoziția lui pentru o doză de lapte, sau de ”șșșșș”, sau de îmbrățișări. M-ai pus să mănânc nu din răzbunare, ci din apărare, să iau energie din surse externe, dacă din somn nu reușeam.

Când de oboseală a lovit depresia de după naștere, m-ai pus iar să mănânc pentru a găsi un refugiu și un confort, căutat dar negăsit în altă parte. Când pandemia a adus frica pentru sănătatea copiilor și a familiei mele în general m-ai pus să mănânc pentru că tu știi că atunci când e caz de pericol e nevoie de carbohidrați să poți fugi sau să te lupți.

Mulțumesc că ai încercat să mă aperi. Îmi pare rău că nu am înțeles asta până acum și te-am certat pentru pătura caldă sau armura (de la caz la caz), pe care ai încercat să o țeși în jurul meu.

Știi, îți sunt recunoscătoare pentru ea. Acum cred că pot să mă descurc fără această protecție, nu pentru blugii aceia nerealist de strâmți, model care nici măcar nu se mai poartă, ci pentru starea de bine generală a noastră împreună. E timpul să nu mai fim eu și tu, ci noi, care facem împreună o călătorie minunată și unică, aceea prin maternitate. Sunt mamă, poate nedormită, poate cu celulită, poate dolofană, dar sunt o mamă cu copii sănătoși și aceasta doar datorită ție. De aceea, îți mulțumesc.

Îți recomandăm și următoarele articole: 

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa