Oxford AstraZeneca testează eficiența și siguranța vaccinului împotriva COVID-19 administrat copiilor. 300 de voluntari din Marea Britanie vor participa la aceste teste începând cu sfârșitul lunii februarie 2021.
Cercetătorii vor evalua dacă vaccinul produce un răspuns imun puternic la copiii cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani. 240 de copii vor primi vaccinul Oxford AstraZeneca, iar alți 60 unul de control. Studiile vor fi făcute la Spitalul Universitar St. George, la Spitalul Universitar din Londra, la Spitalul Universitar Southampton și Spitalul Regal pentru Copii din Bristol, iar la ele va participa pe bază de înscriere voluntară.
Siguranța și eficiența vaccinului, prioritare
Andrew Pollard, profesor specializat în imuniologie pediatrică și cercetător șef în cadrul echipei care dezvoltă vaccinul Oxford AstraZeneca, a remarcat că în majoritatea cazurilor copiii infectați cu COVID-19 au fost asimptomatici sau au avut simptome ușoare. El a spus că aceste teste au menirea de a stabili dacă vaccinul este sigur pentru a fi administrat copiilor și dacă este eficient pentru a-i proteja împotriva noului coronavirus.
Pe de altă parte, medici de la Colegiul Regal de Pediatrie și Sănătate a Copilului au declarat că există dovezi că noul coronavirusl poate provoca boli grave sau poate duce la deces chiar și în cazul copiilor, însă aceste cazuri sunt destul de rare. Într-un comunicat menționează că „dovezile arată că la copii COVID-19 este asociat cu un risc considerabil mai mic de morbiditate și mortalitate comparativ cu cea observată la vârstnici. Există, de asemenea, unele dovezi că cei mici ar putea fi mai puțin susceptibili de a dobândi infecția. Rolul copiilor în transmisia bolii este neclar și nu există dovezi clare că sunt mai infecțioși decât adulții.”
Vaccinul AstraZeneca aprobat doar pentru adulți în prezent
În prezent, vaccinul Oxford AstraZeneca este aprobat doar pentru persoanele cu vârsta de 18 ani sau peste. Acesta este primul studiu pentru grupa de vârstă 7-16 ani, compania realizând în lunile anterioare teste pentru siguranța și eficiența vaccinului pentru copiii care au împlinit 16 ani.
Până în februarie 2021 nu există niciun vaccin împotriva COVID-19 aprobat pentru copii. Vaccinul Pfizer-BioNTech este autorizat numai la cei cu vârsta peste 16 ani, iar cel de la Moderna este recomandat doar celor peste 18 ani.
- CITEȘTE ȘI: Nu mi-e frică de testarea copilului pentru COVID-19 în școală. Mi-e teamă de oamenii iresponsabili!
Prof. Jonathan Van-Tam, adjunctul ministrului sănătății din Marea Britanie a declarat pentru ITV News că mai multe studii sunt în desfășurare pentru a dezvolta vaccinuri sigure și eficiente pentru copii. Acesta a menționat că este posibil ca până la finalul anului 2021 să existe unele vaccinuri pentru copii autorizate.
Pfizer BioNTech și Moderna fac și ele teste pentru imunizarea copiilor
Atât Pfizer BioNTech, cât și Moderna au început deja testarea vaccinului la copiii de până la 12 ani. Pfizer a început să înscrie pentru testare voluntară copii cu vârste cuprinse într 12 și 15 ani încă din octombrie 2020. Moderna și-a început procesul pentru copiii cu vârste între 12 și17 ani în decembrie 2020.
Aceste studii pe adolescenți vor ajuta la stabilirea siguranței vaccinurilor pentru această grupă de vârstă și dacă au potențiale efecte secundare. De asemenea, se va vedea dacă produc un răspuns imun puternic la adolescenții vaccinați.
- CITEȘTE ȘI: Sunt gravidă sau alăptez. Mă vaccinez sau nu împotriva COVID? Argumente pro și contra date de specialiști
Pfizer și Moderna vor începe să testeze eficiența vaccinurilor la copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani după ce vor fi disponibile rezultatele studiilor la adolescenți, probabil în martie-aprilie 2021. Pe baza datelor de siguranță din studiul adolescenților, companiile ar putea fi nevoite să testeze doze reduse la copiii cu vârste mai mici.
Când ar putea fi disponibil un vaccin pentru copii mici și adolescenți?
Atât Pfizer, cât și Moderna speră să aibă suficiente date privind siguranța și răspunsul imun din studiile lor clinice la adolescenți până în primăvara anului 2021. În cazul în care acest lucru se întâmplă, iar datele studiilor îl susțin, Pfizer și Moderna speră ca vaccinurile să fie autorizate pentru utilizare la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani înainte de începerea anului școlar următor.
Va dura mai mult pentru copiii mai mici. Nu ne așteptăm să fie autorizat un vaccin pentru cei cu vârsta sub 12 ani înainte de sfârșitul anului 2021 sau începutul anului 2022.