Diaspora responsabilă: „Școala unde lucrez plătea cheltuielile să revin în țară, dar am refuzat. Am fi o povară prea mare”

Geo Mihalcea
scris pe
Cristina Miloș, profesor de limba engleză în școli internaționale din Europa și Asia

Diaspora responsabilă. Ne lăsăm ușor pradă știrilor de senzație și tindem să judecăm pe toată lumea după aceleași principiu. Dincolo de vestea copleștitoare a pandemiei, vestea că diaspora se întoarce acasă, în România, a născut îngrijore din cauza riscului mare de a duce la creșterea numărului de infectări în țări.

Patru românce au luat cu ani în urmă calea străinătății și și-au clădit o nouă viață dincolo de granițile țării. Fac parte din diaspora despre care noi, cei din România, am uitat zilele astea să mai vorbim. Îndrăznesc să o numesc „diaspora responsabilă”, românii care au rămas în țările adoptatoare și n-au dat buzna la graniță să „ne ducă coronavirusul”.. De ce? Simplu! Au o viață de continuat acolo, s-au impus prin ceea ce sunt și ceea ce fac și n-au de gând să renunțe!

Le-am pus aceleași întrebări simple legate de viața lor înainte de pandemie, despre cum decurg lucrurile în țara lor în momentul de față. Evident că am vrut să aflăm de ce nu s-au întors în țară și cum cred că va arăta totul când starea de urgență la nivel mondial se va încheia. Povestea Covid-19 din trei continente spusă de patru românce exclusiv pentru totuldespremame.ro

Diaspora responsabilă: Natalia Florea, Managing editor RoExpat, Belgia: ”Aici există un sistem medical bine pus la punct”

Diaspora română, Natalia Florea alături de cele 3 fetițe și soțul ei

„Înainte de pandemie viața noastră era cât se poate era normală: fetele mergeau la școală, ieșeam în parcuri, ne plimbam cu bicicletele sau trotinetele. 13 martie a fost ultima zi de școală în Belgia și s-a decis să se intre în „confinement” (izolare). Asta înseamnă că putem ieși numai pentru a merge la serviciu (cei care nu pot lucra de acasă), la cumpăraturi, medic, bancă. Se poate ieși și afară, să ne plimbam sau pentru o cursă cu bicicleta, dar maxim 2 persoane sau mai multe dacă sunt din aceeași familie (trăiesc sub același acoperiș). Belgienii trebuie de asemenea să respecte distanța de 1,5 m față de alte persoane atunci când se află pe stradă. Cine nu respectă regulile impuse este amendat și deja s-au dat destule amenzi!

Oficialii au anunțat că se prelungește izolarea până pe 19 Aprilie, cu posibilitatea de a se extinde până pe 3 mai. Noi, pentru ca avem grădină, stam doar acasă, nu mai ieșim decât pentru cumpăraturi.

Deși a fost ciudat la început, să stai toată ziua acasă, mai ales pentru copii, încet-încet ne-am obișnuit. Faptul ca fata cea mare primește destul de multe lecții pe mail ne umple timpul. Ieșim de doua ori pe zi în grădină (fiind grădina comună cu alți locatari, trebuie să ieșim pe rând!) Ne uitam la desene animate, facem diferite activități specifice vârstei.

Legat de întoarcerea în Romania… sincer nici nu ne-am gândit la așa ceva pentru ca nu acum Belgia este casa noastră, aici locuim, aici merg copiii la școală, aici lucrăm, aici e viața noastră. Noi nici nu mai avem carte de identitate românească, doar pașaport românesc cu domiciliul în străinătate. Pe lângă asta, în Belgia este un sistem medical foarte bine pus la punct, unde am siguranța că, în caz de nevoie, vom fi tratați așa cum trebuie.

Am văzut la televizor că în Romania se tot discută aprins despre diaspora care s-a întors în țară și a îmbolnăvit rezidenții. Eu sper totuși că, cei ce gândesc limpede, să-și dea seama că s-au întors românii care nu au avut de ales, cei care lucrau ilegal, nu erau înregistrați la primarii în țările unde munceau, cei ce aveau o locuință atâta timp cât lucrau acolo.

După perioada de izolare, care sper sa nu se termine totuși la toamnă, cred ca vom aprecia la maxim ceea ce înseamnă plimbări în parcuri, magazine de tot felul deschise, libertatea de a putea ieși oricând din casa. Apoi totul va reintra in normal, ca înainte de declașarea pandemiei.

Cristina Miloș, profesor de engleză la Oman: ”Scoala ne-a oferit posibilitatea revenirii (suportând costurile), dar am refuzat”

Cristina Miloș, profesor de limba engleză în școli internaționale din Europa și Asia

„Spre surprinderea mea, oamenii de aici sunt nu numai extrem de politicoși și generoși, dar au un spirit civic foarte bine cultivat, iar viața de zi cu zi este plăcută pe toate nivelele. Totul se derulează eficient, și mă refer aici la toate aspectele de care ne lovim cu toții – trafic, evenimente sociale, interacțiune cu funcționarii statului, suport social, sistem medical, siguranță ș.a.m.d.

Foarte puțin s-a schimbat în esență în urma acestei pandemii globale. Măsurile luate sunt similare celor din Europa – închiderea granițelor, anularea zborurilor, încetarea oricărei activități economice non-esențiale (cluburi, restaurante, săli de gimnastică etc.), oprirea publicațiilor etc. Singurele centre rămase deschise pe această perioadă sunt spitalele, farmaciile și magazinele de larg consum și aprovizionare cu alimente. Când spun că în esență nu s-au schimbat multe, mă refer la atitudinea responsabilă, profund patriotică, a omanezilor de a-și proteja semenii și de a respecta autoritatea, atitudine care s-a menținut și a fost și mai vizibilă tocmai datorită acestui context de criză.

Frapant pentru mine, venită dintr-o țară în care autoritatea este mereu contestată, a fost cât de bine a reacționat populația de fiecare dată când guvernul a anunțat aceste restricții. Toată lumea s-a conformat imediat și consideră o îndatorire civică faptul că trebuie să mențină distanța socială, să facă cumpărături o singură dată pe săptămână, să decline orice invitație din partea familiei extinse sau a prietenilor pentru întâlniri sau vizite, să poarte măști și mănuși în spațiul public etc.

Acum predau în mediul digital și, cu toate problemele pe care acest sistem de educație online le ridică, realizez cât de important este acest pas pentru siguranța și sănătatea tuturor. Fiind, ca toți ceilalți, în auto-izolare, am un program doar relativ flexibil – trebuie să fiu online cele 8 ore de școală, să pregătesc materiale în format digital, să comunic permanent cu elevii. Este obositor și nu la fel de motivant precum predarea față-în-față (elevilor le este dor de școală!), dar este un punct-cheie pentru toți – elevi, profesori, părinți. Google, Facebook, Twitter și alte aplicații sunt folosite intens în tot mai multe domenii profesionale, iar această generație are nevoie de deprinderile și abilitățile necesare pentru a le manipula.

„Îmi asum responsabilitatea de dascăl în terminarea acestui an școlar aici”

De ce nu am revenit în România? Din multe motive, dar mă voi referi la două esențiale. În primul rând, România nu are nevoie de o povară socio-economică tocmai acum, în situația de pandemie globală. Costurile revenirii expatriaților ca mine pentru țară sunt prea mari – mă refer la sistemul medical, la efortul financiar al guvernului român, la impactul social și pe piața de muncă. Este o povară prea mare pentru România și, deși școala ne-a oferit posibilitatea revenirii (suportând costul biletelor de avion și salarizarea până la sfârșitul anului școlar), am refuzat. În al doilea rând, cred în integritatea profesională, deci îmi asum responsabilitatea de dascăl în terminarea acestui an școlar aici, cu elevii pe care i-am învățat până acum.

Nu știu ce se va întâmpla nici măcar în viitorul apropiat – adică peste o lună – cu atât mai puțin în cel îndepărtat. Cred că împărtășim cu toții același sentiment de nesiguranță – financiară, materială, profesională. Ce se va întâmpla cu sitemul de învățământ? Voi putea preda în luna mai? Vom termina anul școlar? Nimeni nu știe, iar planurile se fac dinamic, în funcție de evoluția situației curente.

Închei totuși cu speranța că toți am realizat că este timpul să învățăm din această experiență cu adevărat globală și unică după cel de-al doilea război mondial – trebuie să ne redefinim valorile, să reevaluăm relațiile, să prioritizăm esențialul și, fără doar și poate, să devenim mai uniți și înțelegători cu cei din jur.”

Diaspora responsabilă: Anne Maria Wilga, manager resurse umane, SUA: „Acum e timpul de protejat pe cei dragi, pe semenii noștri, și pe noi”

Anne Wilga locuiește în Statele Unite din 2005

„Am plecat din România în 2005. Locuiesc în apropiere de Boston și lucrez ca manager de resurse umane pentru un lanț global de farmacii, unde reprezint regiunea de nord- est a Statelor Unite. În urmă cu două săptămâni aveam planuri de vacanță în Las Vegas cu prietenele mele, urma să participăm la o cursă, „Spartan Super”. Urmărind cum evoluează situația din Europa și apoi văzând că și cea locală s-a a înrăutățit, am hotărât de comun acord cu amicele mele să ne schimbăm planurile. Am anulat cursa, spectacolele, aventurile plănuite și toate rezervările făcute. Aproape imediat în tot mai multe state s-a declarat stare de urgență și s-au luat măsuri  pentru a controla râspandirea virusului.

Profesional vorbind, înainte de starea de urgență facilitam training pentru 50 de manageri de farmacii din diferite părți ale regiunii, adunați într-o sală de conferințe. La sfârșitul lui martie ar fi trebuit să am a doua serie de treining, dar deja acest lucru nu mai este posibil. Acum, în loc să merg în diferite locații, toate întâlnirile sunt virtuale. Copiii învață online, naveta la serviciu este de zero minute. Multe businessuri s-au închis la nivel național și de stat, dar s-au creat diverse ajutoare pentru cei afectați: dacă și-au pierdut locul de muncă sau li s-a redus norma de lucru.

Prima săptămână a crizei a fost un test real pentru America: multe ore de muncă în incertitudine, decizii, reguli și proceduri noi pe care le-am adoptat mult mai rapid, la nivel de companie, decât am fi făcut-o în mod normal. Inovație și acțiune!

„După ce panica inițială a trecut, lumea a început să se obișnuiască cu o nouă realitate”

Lucrul cu oamenii, în domeniul farmaceutic și de suport medical, a devenit mult mai intens. Am pășit pe un teritoriu nou cu multe lucruri de învățat. După ce panica inițială a trecut, lumea a început să se obișnuiască cu o nouă realitate la care se adaptează din mers. În America s-a implementat un proces clinic de triere a cazurilor și o procedură de urmat pentru fiecare caz în carte, chiar dacă numărul celor bolnavi crește alarmant.

Nicio clipă nu mi-a trecut prin minte să vin în România! Poate pentru că acum aici este casa mea. România e pentru mine țara mea natală, un loc drag de vacanță, cu familia și prietenii mei, dar acum nu e timpul de vacanță, acum e timpul de protejat pe cei dragi, pe semenii noștri, și pe noi. De fapt, și părinții mei care sunt momentan în vizită la mine, cel mai probabil nu se vor întoarce în țară cu biletele cumpărate inițial, pentru luna mai. Încă nu e o idee bună să facă un drum de 13-14 ore cu avionul în aceste condiții, la vârsta lor. Planurile noastre de România, o vacanță lungă de două luni amânate până când totul devine mai calm, mai sigur și avem metode mai bune de protecție, fie printr-un vaccin, fie prin imunitatea dobândită de majoritatea comunității.

Partea fascinantă și îmbucurătoare este că acum vedem umanitatea la cel mai înalt grad! Am prietene care cos măști pentru personalul medical slab echipat, prieteni care conduc campanii de donații, știu companii locale precum Bauer, care în mod normal confecționează echipament de hockey, dar acum au convertit fabricile pentru a produce aparate de respirat și ventilatoare medicale. La fel și Tesla! Multe distilerii produc dezinfectant și îl distribuie în mod gratuit. Este plăcut să vedem tot mai multă solidaritate pe zi ce trece, „We are in this together!”

Diaspora responsabilă: Claudia Ignat, educatoare în Veneto, Italia: „Timpul petrecut cu copiii noștri în izolare este ca o binecuvântare”

Claudia, fiul și soțul ei fac parte din diaspora română din Italia, regiunea Veneto

„Suntem o familie de români din nordul Italiei, mai precis din regiunea Veneto, zonă afectată destul de grav de acest nou coronavirus. Stăm în casă de când a fost instaurantă starea de urgență în Italia și ne lipsesc enorm activitățile pe care le făceam înaintea carantinei, mai ales plimbările în aer liber, mersul în parc și întâlnirile cu prietenii noștri români sau italieni. Mi-e dor și de locul meu de muncă, mereu mi-am făcut meseria cu plăcere, dar exersez zilnic cu fiul meu, Nicolas care are 4 ani și 8 luni: facem sport, arte, experimente, citim povești și pictăm cât este ziua de lungă.

Sincer? Chiar aveam nevoie de o perioadă în care să am mai mult timp pentru mine, pentru familia mea, pentru copilul meu. Ca noi toți de altfel! Timpul petrecut cu copiii noștri în izolare este ca o binecuvântare pentru toate zilele în care încercam să muncim cât mai mult ca să facem rost de bani și să stăteam mai puțin pe acasă.

Nu e simplu să stăm de atâta timp doar în casă și în curte, niciodată nu am prețuit mai mult ca acum locul ăsta care este al nostru. Respectăm toate regulile impuse de autorități, soțul meu iese o singură dată pe săptămână la cumpărături, cu declarație pe propria răspundere pe care o arată carabinierilor atunci când este oprit.

Nicolas este cel mai fericit în perioada asta: este non stop cu noi, părinții lui, vedem filme împreună, l-am învățat toate jocurile copilăriei noastre, descoperim documentare despre animale, marea pasiune a băiatului meu.

Este multă panică și multă durere în Italia, facem eforturi să zâmbim și să rămânem optimiști și încrezători de dragul copilului nostru.

Nicio clipă nu ne-am gândit să ne întoarcem în România, trebuie să fim aici, unde s-a mutat cu ani în urmă viața noastră! Promit că, atunci când va trece totul, nu voi mai spune niciodată că străzile sunt prea aglomerate ori că sunt prea obosită să ies în oraș! Am să mă bucur de viață, alături de cei dragi mai mult ca niciodată! Andra tutto bene!”

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa