Am asistat în luna aprilie la o conferință de parenting ținută de Urania Cremene. Aveam emoții. Nu era prima conferință de parenting la care participam, nici primul specialist în creșterea copiilor pe care îl ascultam, așa că am ajuns la Lumea lui Momo cumva îndoită. Știam deja de NU-ul cuplului pedeapsă-recompensă, despre empatie – această formulă magică pe care suntem sfătuiți să o folosim ca să creștem copii fericiți, ce mai puteam afla nou? Ei bine, Urania ne-a propus în timpul conferinței varianta discipinei, care promite că există și copii care nu vor deveni adolescenți rebeli. Cum? Disciplina, după metodologia Parent’s Toolshop, elimină comportamentul problemă, îi învață pe copii autocontrolul, autodisciplina și responsabilitatea propriilor alegeri, menține stima de sine, păstrează relația părinte-copil deschisă la comunicare, descurajează minciuna.
Urania Cremene se autodenumește „profă de părinți” și, pe bună dreptate, arată și se comportă ca o profă. Însă e profa ideală: relaxată, dar impunătoare, caldă, dar fermă. Am stat de vorbă cu ea după conferință și iată ce am mai aflat:
Generații după generații, părinții și-au crescut copiii fără cursuri sau manuale de parenting. De ce are nevoie un părinte de informații, de cursuri, de lecturi? Creșterea copiilor nu se face intuitiv?
Primesc foarte des aceste întrebări. Voi începe cu ultima întrebare: unora dintre părinți le iese. Celor mai mulți, însă, nu. Dacă ne uităm în jurul nostru, vedem o lume tristă. Oamenii nu au încredere în ei, sunt continuu frustrați, se nimeresc în locuri care nu li se potrivesc, lângă oameni care nu-i sprijină, care nu le oferă iubirea de care au nevoie. Primim condiționări limitative la pachet cu o serie de principii care mai degrabă ne încurcă. Majoritatea oamenilor încep să se cunoască abia după 30 de ani și să se rescrie, unii dintre ei iertându-și părinții – știind că aceștia au facut totul cu cele mai bune intenții. Câți dintre noi putem spune, cu mâna pe inimă, că avem o relație grozavă (sau că am avut vreodată) cu propriii părinți? Și asta e doar o parte din răspunsul meu. Cealaltă parte, poate cea mai importantă, se referă la lumea în care vor trăi copiii noștri: nu mai e nimic predictibil, așa cum era odată. Copilul de acum, care va deveni adult, are nevoie de alt set de comportamente, de abilități și de atitudini, pentru a reuși. Copiii de acum sunt diferiți și oricine are un copil acasă poate recunoaște asta.
Care sunt principalele greșeli pe care le observi la părinții din jur? Ce consecințe au ele asupra dezvoltării copiilor?
Eu văd următoarea înșiruire: condiționarea comportamentelor de mite, amenințări, recompense, pedepse. Văd cum jocul este înlocuit de televizor și de gadgeturi. Văd cum se cresc copiii prin comparații, prin raportare continuă la ceilalți.
64% dintre copii declară că sunt bătuți acasă cu regularitate– ne spune un studiu publicat recent, realizat de către organizația Salvati Copiii. Consecințele sunt multiple: lipsa încredererii de sine, care duce la o performanță mediocră în viața de adult, lipsa asumării responsabilității, neînțelegerea rolului în familie – societate, nedobândirea de abilități sociale, de comunicare, stres acumulat peste nivelul normal, care îi face pe copiii de acum să fie atât de „crizați”, atât de lipsiți de răbdare sau de putere de concentrare.
Cum ar putea părinții să își repare greșelile?
Sfatul meu ar fi să construiască pe ceea ce au deja și să accepte ajutorul, înțelegând că nu ne putem permite să facem experimente pe propriii copii. Rolul de părinte este extrem de important și sunt alții înaintea noastră care au inventat roata. De ce să nu învățăm de la experți? Asta e alternativa pe care le-o propun: înainte să refuze un curs de parenting, gândind că nimeni nu ne poate învăța să ne creștem copilul, să participe la unul și-apoi să decidă dacă metodele folosite până atunci dau rezultate mai bune sau dacă se poate și mai bine. Din păcate, atunci când copiii dau semne de comportamente nefirești, sau creează probleme, părinții apelează, în primul rând, la psiholog: ceva e în neregulă cu copilul meu, „reparați-l”. De cele mai multe ori, dacă cineva trebuie să-și schimbe comportamentul, aceia sunt adulții care se ocupă de copil. E nevoie de multă răbdare, de multă iubire necondiționată și de destul de mult efort conștient și susținut, doar așa se pot repara greșeli. Dar am văzut rezultate extraordinare, în timp destul de scurt!