-Mama, crezi că Ilinca mă iubeşte? m-a întrebat David în primele zile după sosirea noastră de la maternitate.
-Sunt convinsă că te cunoaşte şi te iubeşte doar că deocamdată nu poate să-ţi arate asta, i-am răspuns.
David, copilul meu în spectrul autismului, şi-a dorit mereu sau cel puţin din momentul în care a fost capabil să exprime asta verbal, un frate. Şi eu mi-am dorit un frate pentru el, iar George a sosit anul trecut în iunie. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, David şi-a dorit “să fim 3”, iar eu am râs. A râs şi tatăl lui, mai ales de răspunsul lui David la întrebarea “unde va dormi noul bebeluş ?”. Pentru David răspunsul a fost unul simplu şi de bun simţ: “mai punem un pătuţ aici” arătând exact locul în care astăzi se află patul Ilincăi.
Aşa au ajuns ei să fie trei, spre surprinderea noastră a adulţilor. Că David a avut o dorinţă care s-a împlinit în ciuda voinţei noastre.
Nevoia de atenţie şi afecţiune
Pe măsură ce sarcina mea avansa, David îmi cerea tot mai des să fac lucruri imposibile pentru starea mea. Ar fi vrut să-l ridic în braţe. Nu doar să-l ţin în braţe, ci să-l ridic ca pe un copil mic. Ceea ce n-am putut face. Sarcina cu Ilinca a fost cel mai dificil lucru din punct de vedere fizic pe care a trebuit să îl fac vreodată. Am răbdat dureri încă din luna a 4-a de sarcina.
Nu mai puteam să-l ridic pe mezin care se apropia de 10 kg, aşa că ambii mei copii au fost privaţi cel puţin pentru o vreme de braţele mele.
Iar dacă George s-a consolat rapid în bratele lui tati, David mi-a plătit-o cu vârf şi îndesat.
Comportamentul opoziţionist extrem
-Nu vreau să facem teme, mai târziu!
-Nu vreau să lucrez din caietul ăsta special, vreau din celălalt!
-Nu vreau să lucrez exerciţiile pe care mi le dai tu, vreau să le aleg eu.
-Vreau să mai stau afară !
-Nu vreau să mănânc cu voi la masă, vreau singur !
-Nu vreau să mănânc la masă, ci pe aragaz !
-De ce n-ai ştiut ce am temă, de ce nu ştii ce facem la clasă !?!
-Să nu spui nimănui ce fac eu acasă, să ţii secret !
Sigur că orice variantă de activitate, i-aş propune, nu ar fi cea potrivită pentru el. Dacă îi scot cărţile şi caietele din ghiozdan, nu e bine, dacă nu i le-am scos, se răsteşte la mine că de ce n-am făcut-o, ce eu n-am ştiut că asta vrea ? Păi de ce nu ştiu ?
Se poartă ca şi cum, noi, părinţii lui, care am mutat lumea din loc pentru el, îi suntem cei mai mari duşmani.
Gelozia de frate mai mare
Este tirania copilului cu autism asupra părinţilor lui. La şcoală sau în alte medii nu se poartă aşa, sau dacă o face, revine la sentimente mai bune, mult mai uşor.
Ştiţi vorba românească “să-ţi mănânce cineva nervii?” Exact asta face el cu noi acum. De la copilul submisiv şi ascultător care era, David a descoperit că are puterea de a spune “nu”, că are puterea de a vorbi urât cu noi, de a minţi, de a imita comportamente negative ale copilului tipic. Şi toate acestea doar pentru că are puterea de a face asta. Şi pentru că e gelos. Chiar dacă îşi iubeşte fraţii, David e nesigur de sentimentele noastre faţă de el. Are nevoie să se reasigure că îl iubim şi ne-ar atrage atenţia prin orice mijloc.
Cum “tratăm” gelozia?
Comparaţia şi recompensa socială pozitivă
O putem folosi până când ceilalţi sunt bebeluşi. Apoi va trebui să ne abţinem de la comparaţii. David este mândru că e cel mai mare, că e deştept şi că merge la şcoală.
-Georgel, nu ştie să citească/scrie/socotească, eu ştiu că sunt mare, îmi zice uneori din senin.
-Aşa este, îi răspund, şi va avea cu siguranţă nevoie de ajutorul tău, mai întâi să-i citeşti şi apoi să-l ajuţi să înveţe şi el.
-Da, da, îmi răspunde cu încântare.
E util de subliniat aspectele pozitive: “Ai văzut ce mult ai progresat la matematica? De la I(nsuficient) săptamana trecută, la B(ine) săptămâna asta ?”
Recompensa negativă
David descoperit minciuna.
-De ce să nu mint? o întreabă pe Dna învăţătoare.
Sigur că înţelege teoretic că nu e bine, că nu e un comportament dezirabil.
Autismul nu înseamnă că individul nu face diferenţa între bine şi rău, cel puţin când a ajuns la nivelul lui David, ci că-şi caută stimuli noi şi că vrea să deţină puterea. Să simtă că deţine puterea, dacă e să mă gândesc la ce povestea Radu Nedescu într-un interviu din 2011, lor le place să se simtă “empowered”.
Aşa că de ce să nu mintă ? Ce e atât de grav ?
Pentru el nu este deoarece nu are încă suficientă experienţă de viaţă să priceapă că urmările pot fi grave. Este perioada experimentelor negative.
Mă minte fără să clipească. Imi spusese că la şcoală a povestit basmul “Privighetoarea” pe care-l citise cu o zi înainte. De fapt îi spusese doamnei că nu-şi mai aminteşte ce a citit. Nu l-am iertat, am trecut împreună prin discuţia despre text, despre ideile principale şi m-am lămurit că aşteptarea lui este să poată reproduce mecanic tot textul. A doua zi cu ajutorul întrebărilor doamnei a povestit ”Privighetoarea”.
Nu îi facem concesii. Minciuna nu este tolerată. E grav pentru el să nu se mai poată juca “Mario”. Pentru o minciună, pentru nişte vorbe urâte aruncate aiurea nu mai poate juca “Mario”. E unul din puţinele lucruri care îl afectează.
Recompensele funcţionează diferit la copiii cu autism. Majoritatea s-ar putea să nu ai aibă nici un efect. Individul cu autism se va lipsi mai degrabă de un lucru preferat decât să-ţi dea satisfacţia de a-l vedea cedând.
Mai mult timp în doi
Este ceea ce îi lipseşte lui David, timp petrecut exclusiv cu mine. Ar trebui ca ziua să mai aibă câteva ore în plus pentru asta. Sigur că face lecţii cu mine, sigur că citim împreună, sigur că am grijă să se hrănească cât mai sănătos, că îl învăţ să fie curat, că îi calc hainele, dar pentru el nu e de ajuns. Nu e de ajuns pentru nici un copil.
Ii trebuie timp doar cu mine, fără fraţii lui mai mici şi fără tatăl lui, Aşa că va trebui să ne facem doar noi un program de week-end, sa ieşim împreună la o prăjitură, la un film, la un loc de joacă.
Rămâne întrebarea lui zilnică: “şi când ma ridici in braţe?”. Ii spun că va fi asa cum i-am promis, în Ajun de Crăciun când Ilinca va avea 3 luni, iar eu voi fi complet vindecată, îl voi ridica cu totul în braţe. Dar până atunci, îi zic acum două zile:
– Incearcă tu să mă ridici pe mine:
David imi cuprinde talia , se opinteşte, icneşte şi incearcă să mă ridice.
-Nu pot, zice cu naduf, eşti cât un tractor !
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
