Dorința părinților de a-și proteja copiii, de a-i învăța ce este bine și ce este rău și de a-i ghida către succes poate aluneca uneori spre un stil de parenting prea strict. Deși intențiile sunt bune, o abordare autoritară, în care regulile sunt rigide iar comunicarea este unilaterală – poate afecta dezvoltarea emoțională și relația cu copilul.
Atunci când părintele are așteptări prea mari, va tinde să corecteze în mod exagerat comportamentele copilului. Unii părinți reușesc să găsească un echilibru, însă pentru alții este mai dificil să observe că stilul lor de parenting este mai strict decât ar fi necesar, scrie parents.com.
Concepții greșite despre parentingul autoritar
Este o credință comună în rândul părinților că a fi strict sau autoritar este cea mai eficientă metodă de a schimba comportamentul copilului. Copiii își ajustează rapid comportamentul atunci când sunt speriați sau îngrijorați de consecințe, ceea ce îi poate face pe părinți să creadă că o atitudine strictă, cu reguli rigide, este metoda eficientă de educație. „Ca să fim corecți, da, stilul de parenting strict poate fi foarte eficient pe termen scurt. De multe ori, părinții care adoptă strategii autoritare obțin controlul pe termen scurt, dar sacrificând conexiunea emoțională pe termen lung”, spune dr. Dylan Ochal, medic pediatru citat de parents.com.
- CITEȘTE ȘI: Ce învață un copil neglijat emoțional?
Ce este parentingul autoritar
Parentingul autoritar este o abordare în care părinții stabilesc reguli rigide pentru copii, cu flexibilitate minimă față de abaterile de la așteptările impuse. Se concentrează în principal pe aplicarea regulilor și a pedepselor pentru a descuraja comportamentele nedorite.
Unii părinți aleg metode mai stricte din cauza rușinii la care sunt expuși. Comentarii de genul „Chiar îl lași să arunce cu mâncare?!” sau „Poți să crezi că-l lasă pe fiul ei să țipe în magazin în halul asta?! Copilul ala e scăpat de sub control!” Această presiune pusă pe părinți poate fi copleșitoare. „A vă crește copiii ghidați de cum vă judecă oamenii, nu vă ajută nici pe voi, părinții, nici pe copii”, a mai spus dr. Ochal.
Cele 9 semne că ești prea dur cu copilul
- Tonul folosit este constant aspru.
- Țipi frecvent sau recurgi la amenințări când copilul greșește.
- Copilul începe să evite activitățile care înainte îi făceau plăcere.
- Îți este teamă că fără anumite reguli copilul ar putea avea o criză emoțională sau nu ți-ar respecta autoritatea.
- Nu iei în considerare perspectiva copilului.
- Ai un număr excesiv de reguli, inclusiv pentru orice activitate din casă, de la ora pentru masă, lecții, joacă, baie etc.
- Subliniezi în mod constant greșelile copilului.
- Îți arăți afecțiunea față de copil doar atunci când are un comportament bun.
- Copilul prezintă semne fizice de stres, cum ar fi dureri de cap frecvente, dureri de stomac sau schimbări ale apetitului.
Impactul psihologic al parentingului autoritar asupra copiilor
Copiii care au părinți foarte stricți sunt mai predispuși să devină inhibați și să aibă dificultăți în ceea ce privește autoreglarea, în adolescență. „Micuții pe care părinții îi învață strategii eficiente și îi ghidează să ia ei înșiși decizii au de câștigat. În contrast, copiii ai căror părinți sunt stricți și impun reguli pentru a le controla comportamentul, nu dezvoltă abilitatea de a înțelege de ce și cum să ia decizii bune pentru ei înșiși”, este de părere psihoterapeutul Erika Kalkut.
Copiii cu părinți autoritari pot dezvolta o stimă de sine scăzută și anxietate. Ei pot percepe comportamentele agresive drept normale și pot deveni, la rândul lor, agresivi cu colegii. Și, poate cel mai important lucru, nu reușesc să-și dezvolte abilități de autoreglare și luare de decizii sănătoase, pentru că s-au bazat pe regulile stricte impuse de părinte pentru a-și gestiona comportamentul.
- CITEȘTE ȘI: Crezi că dacă îți critici frecvent copilul o faci spre binele lui? Dimpotrivă! Îi distrugi stima de sine!
„Explici, nu țipi!”
Comportamentele parentale sănătoase pun accent pe conexiune și pe dezvoltarea capacității copilului de a-și regla emoțiile și comportamentul. „Asta înseamnă să validezi sentimentele copilului tău, nu să le respingi,” spune dr. Ochal. „Înseamnă să stabilești limite ferme și să-l ajuți atunci când se luptă cu ele, nu să-l pedepsești. Înseamnă să explici, nu să țipi.”- acest tip de parenting se numește autoritativ și îl ajută pe copil să devină încrezător, curios și autonom.
Parenting autoritar vs. parenting autoritativ
Stilul autoritativ se concentrează pe conexiune și flexibilitate, cu reguli clare și consecvente, comunicare deschisă și încurajarea copilului de a face alegeri potrivite. Parentingul autoritar este rigid, directiv și exigent; copiii sunt așteptați să se supună fără întrebări, să urmeze reguli stricte, iar pedepsele sunt utilizate pentru a controla comportamentul.
Deși fiecare copil este diferit și are temperamentul și nevoile sale de dezvoltare, este comun ca, odată cu maturizarea, copiii să devină mai pregătiți pentru independență și pentru a-și rezolva singuri problemele. Pe măsură ce cresc, și regulile impuse de părinți trebuie să evolueze.
Specialiștii le recomandă părinților să evalueze în mod constant regulile impuse, pentru a verifica dacă mai sunt eficiente și potrivite din punct de vedere al vârstei. În situația în care copilul încalcă în mod constant anumite reguli, ar putea fi un semn că ceva trebuie schimbat. Poate trebuie să dezvolte o anumită abilitate, să învețe o strategie de adaptare sau poate e nevoie de o altă modalitate de a i se comunica așteptările pe care le are părintele de la el.
Cum să găsești un echilibru sănătos
„Mulți părinți aleg un stil strict pentru că așa au fost crescuți sau pentru că au nevoie de control, chiar dacă nu își dau seama de asta. Mulți părinți simt un haos și o lipsă de predictibilitate când devin părinți. Este normal”, explică Erika Kalkut. Recunoașterea și gestionarea acestor temeri este adesea primul pas spre un stil de parenting mai echilibrat.
Rețineti că parentingul autoritativ nu înseamnă permisivitate. Prin aplicarea acestui stil, tot setezi limite ferme pentru a corecta comportamentele nedorite, dar o faci într-un mod care construiește o conexiune emoțională și cultivă calități precum încrederea în sine, autoreglarea și reziliența.
Strategii pentru un parenting echilibrat
Găsirea unui echilibru între parentingul strict și cel permisiv este o modalitate eficientă de a ajuta copilul să-și dezvolte autodisciplina, independența și simțul responsabilității. Psihologii recomandă cinci strategii pentru a obține acest echilibru:
Evaluați-vă propriul comportament
Cea mai mare influență asupra comportamentului copilului vine din modelul oferit de părinți. „Dacă vrei ca micuțul tău să spună «Te rog» și «Mulțumesc» sau «Îmi pare rău», asigură-te că le spui și tu în fața lui. De asemenea, trebuie ca părinții să dezvolte instrumentele și strategiile necesare pentru a-și regla propriile emoții – cheia pentru a-l învăța pe copil să facă același lucru.
Validați sentimentele copilului
Comportamentele nedorite (crizele de furie, lovitul etc.) sunt adesea normale pentru dezvoltare și reprezintă încercarea copilului de a comunica ceea ce simte. Este esențial să le numiți („Văd că ești supărat pentru că nu poți avea acea jucărie”) și să empatizați („Știu că e frustrant, și eu mă frustrez uneori.”) Acestea sunt oportunități pentru conexiune emoțională și învățare.
Stabiliți limite ferme și ajutați copilul când nu le poate respecta
Spuneți copilului ce veți face diferit dacă nu respectă limita. De exemplu: „Nu lovim și nu ne folosim corpul pentru a face rău. Dacă nu te poți opri din lovit, te voi ajuta ținându-ți brațele lipite de corp.”
Oferiți explicații potrivite vârstei pentru reguli și limite
În loc de „Pentru că așa zic eu!”, folosiți fraze precum „Este datoria mea să am grijă de tine”. În acest fel îi oferiți copilului posibilitatea de a înțelege ce este în spatele regulilor.
Nu vă bazați pe pedepse
Pedepsele nu creează schimbări de durată și pot avea efecte negative nedorite. „De exemplu, trimiterea copilului în cameră după o criză de nervi îi transmite că emoțiile sale nu sunt acceptate și că părinții nu le pot gestiona.”
