Vărsatul de vânt – perioada contagioasă în care bolnavul trebuie să fie izolat

Cristina Călin, redactor
Vărsatul de vânt perioada contagioasă

Varicela este una dintre cele mai contagioase boli ale copilăriei, cauzată de virusul varicelor-zosterian. Este cunoscută popular și sub denumirea de vărsat de vânt și afectează în principal copiii, dar nici adulții nu sunt scutiți.

Instalarea virusului care produce varicela are semne ușor de recunoscut: febra mare și după puseul de temperatură apare și erupția. Totuși, există cazuri când starea bolnavului este bună înainte să iasă bubițele, apariția febrei nefiind obligatorie.

După debut, la 1-2 zile, apare erupția pe piele inițial sub formă de pete roșii care seamănă cu înțepăturile de insecte, iar apoi sub formă de vezicule cu lichid. Bubițele de vărsat de vânt apar prima dată pe față, pe spate și pe burtică, iar apoi se extind pe tot corpul, chiar și pe tălpi, pe scalp, pe urechi și pe mucoase, adică în nas, în gură, uneori chiar și pe organele interne. După câteva zile, veziculele se sparg și vor lăsa o urmă ce va forma o crustă. Această crustă se va desprinde după aproape 2 săptămâni și va lăsa o zonă mai decolorată pe piele.

Cei mai expuși riscului de a face varicelă sunt copiii sub 2 ani, 90% dintre cazurile de vărsat de vânt fiind depistate în această categorie de vârstă. În afară de aceștia, mai sunt expuși cei care nu s-au vaccinat contra vărsatului de vânt, care nu au avut boala în copilărie, cei care lucrează cu copii sau care au copii.

Cum se răspândește vărsatul de vânt?

Vărsatul de vânt este foarte contagios și se ia prin calea aerului, prin intermediul secrețiilor naso-faringiene provenite din tuse, strănut sau prin contactul direct cu lichidul veziculelor prezente pe piele în timpul erupției. Când vorbim de vărsatul de vânt, perioada contagioasă este cu 1-2 zile înainte de apariția erupției până când toate bubițele dispar și nu mai există nicio crustă.

Potrivit Centrului pentru Prevenția și Transmiterea Bolilor din SUA, în cadrul unei familii există 90% risc ca persoanele care nu au avut vărsat de vânt să fie afectate, dacă unul dintre membrii este bolnav.

Perioada de incubație a vărsatului de vânt este de 14-16 zile de la data la care persoana a intrat în contact cu virusul.

Persoanele vaccinate împotriva varicelei pot face această boală însă într-o formă mai ușoară, fără ca bubițele apărute să mai facă crustă.

Cât timp trebuie să stea bolnavul de vărsat de vânt izolat?

Din momentul în care apare erupția până când aceasta dispare bolnavul trebuie să stea izolat pentru că este foarte contagios. De asemenea, pot apărea și complicații. La copii acestea sunt mai ușoare: infecții ale pielii, iar la adulți vorbim despre pneumonie. În ambele cazuri, în situații extreme pot apărea septicemia, șoc toxic, pneumonie bacterială, encefalită, hemoragii, artrită septică. De aceea la vărsatul de vânt perioada contagioasă trebuie neapărat petrecută în casă, având grijă la igienă și la alimentație.

Care sunt persoanele cu risc de complicații în cazul vărsatului de vânt?

Cei care au leucemie sau limfoame trebuie să stea departe de cei care au vărsat de vânt mai ales în perioada contagioasă. Foarte vulnerabili sunt și nou-născuții și în special cei născuți prematur, bolnavii de HIV, femeile însărcinate.

Cum scăpăm de vărsatul de vânt perioada contagioasă fiind atât de mare?

Singura șansă de a scăpa de vărsat de vânt este să evităm contactul cu persoanele bolnave. Având în vedere că virusul varicelei se transmite inclusiv prin strănut este indicat ca persoanele care sunt în categoriile de risc de complicații să nu intre în contact cu cei bolnavi.

Dacă m-am vaccinat de vărsat de vânt perioada contagioasă mai este periculoasă pentru mine?

Pentru persoanele vaccinate împotriva varicelei, teoretic nu ar trebui să existe un risc de apariție a erupției de vărsat de vânt. Totuși, chiar și așa ele pot face zona zoster, o complicație dată de acest virus.

Persoanele care au făcut vărsat de vânt au imunitate pe viață, însă există cazuri foarte rare în care boala apare de două ori.

Citiți mai multe despre vărsatul de vânt și în articolele de mai jos:

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa