Tot ce trebuie să știi despre pneumonie

TOTUL DESPRE MAME

Termenul de pneumonie se referă la o infecţie a plămânilor. Cu toate că acest gen de infecţii au fost extrem de periculoase în generaţiile trecute, majoritatea copiilor de azi se pot recupera uşor, dacă primesc tratamentul medicamentos adecvat.

Majoritatea cazurilor de pneumonie se declanșează după o infecție virală a tractului respirator.

De obicei, virusurile care cauzează aceste infecţii (virusul sincițial respirator – VSR -, gripă, parainfluenză, adenovirus), coboară în piept, în căile respiratorii inferioare, şi produc pneumonie. Pneumonia, de asemenea, pot fi cauzată de infecţii bacteriene.

Unele dintre aceste infecții se transmit de la o persoană la alta prin tuse sau prin contact direct cu saliva sau mucusul persoanei infectate. De asemenea, în cazul în care o infecţie virală a slăbit sistemul imunitar al unui copil, bacteriile pot începe să se dezvolte în plămâni, formând o a doua infecţie pe lângă cea originală.

Copiii a căror apărare imunitară sau aparat respirator au slăbit din cauza altor boli, cum ar fi fibroză chistică, astm sau cancer (precum şi chimioterapie), sunt mai susceptibili să dezvolte pneumonie. Copiii ai căror plămâni sunt anormali în orice alt mod sunt, de asemenea, expuşi unui risc mai mare de a face pneumonie.

Deoarece majoritatea formelor de pneumonie au legătură cu infecţii virale sau bacteriene care se transmit de la o persoană la alta, acestea sunt cel mai frecvente toamna, iarna şi primăvara timpurie, mai ales în cazul copiilor care stau în colectivitate. Probabilitatea ca un copil să dezvolte pneumonie nu este influenţată de cum este acesta îmbrăcat sau de temperatura aerului.

Semne şi simptome

Ca multe infecţii, pneumonia produce, de obicei, febră, care, la rândul ei, poate provoca transpiraţie, frisoane, înroşirea pielii şi disconfort general. Copilul cu pneumonie, de asemenea, poate să nu aibă poftă de mâncare şi să pară mai puţin energic decât în mod normal. Bebeluşii şi copiii mici pot fi palizi şi apatici, şi să plângă mai mult decât de obicei.

Deoarece pneumonia poate provoca dificultăţi de respiraţie, este posibil să observi şi următoarele simptome, mult mai specifice:

  • Tuse;
  • Respiraţie rapidă, greoaie;
  • Activitatea sporită a muşchilor respiratori, în partea de jos şi între coaste, precum şi deasupra claviculei;
  • Evazarea (lărgirea) nărilor;
  • Dureri în piept, însoţite de tuse sau respiraţie profundă;
  • Respiraţie fluierată;
  • Tentă albăstruie a buzelor sau a unghiilor, cauzată de cantitatea scăzută de oxigen din sânge.

Deşi diagnosticul de pneumonie se poate face, de obicei, pe baza simptomelor, o ecografie a pieptului este necesară pentru a se determina gradul de afectare a plămânilor.

Tratament

Când pneumonia este cauzată de un virus, nu există niciun tratament specific, în afară de odihnă şi măsurile obişnuite de a ţine febra sub control.

Antitusivele care conţin codeină sau dextrometorfan ar trebui evitate, deoarece tusea este necesară pentru a elimina secreţiile excesive cauzate de infecţie.

Pneumonia virală se ameliorează, de obicei, după câteva zile, fără tratament special, cu toate că tusea poate persista preţ de câteva săptămâni.

Pentru că deseori este dificil de spus dacă pneumonia este cauzată de un virus sau de o bacterie, pediatrul poate prescrie totuși un antibiotic. Toate antibioticele ar trebui luate pentru cât timp au fost prescrise şi în doza recomandată. Ai putea fi tentată să întrerupi tratamentul mai devreme, dar nu ar trebui să faci acest lucru. Copilul se va simţi mai bine după doar câteva zile, dar unele bacterii pot rămâne şi infecţia ar putea reveni dacă tratamentul nu este finalizat.

Copilul trebuie consultat de pediatru, imediat ce îl bănuieşti că are pneumonie. Verifică din nou cu medicul dacă copilul prezintă oricare dintre următoarele simptome care arată că infecția se agravează:

  • Febra durează mai mult de câteva zile, în ciuda antibioticelor;
  • Dificultăţi în respiraţie;
  • Dovada unei infecţii în altă parte în organism: articulaţii umflate, dureri de oase, rigiditate a gâtului, vărsături sau alte simptome noi.

Profilaxie

Copilul poate fi vaccinat împotriva infecţiilor pneumococice – o cauză bacteriană a pneumoniei, mai ales în cazurile în care intră în colectivitate. Dar, ca întotdeauna când vine vorba de sănătatea celor mici, nu uita că un stil de viață sănătos îi ajută în lupta cu infecțiile frecvente în sezonul rece.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa