Ți-a căzut mâncarea pe jos? Arunc-o! Un studiu desființază regula de cinci secunde

Anca Vlad
regula de cinci secunde

Probabil că ești sigură că podeaua ta e atât de curată, încât poți mânca de pe ea, dar un studiu recent arată clar că așa-zisa regulă de cinci secunde e un mit, scrie New York Times.

Profesorul Donald W. Schaffner, microbiolog la Universitatea Rutgers din New Jersey, susține că un studiu pe care l-a realizat în doi ani a dus la concluzia că oricât de repede ai ridica mâncarea căzută pe podea, o vei lua cu tot cu bacterii.

Cercetătorii de la Universitatea Aston din Anglia declarau în 2014 că mâncarea ridicată imediat „este puțin probabil să fi fost contaminată cu bacterii, față de cea lăsată pe jos mai mult timp”, lăsând astfel să se creadă că poate fi consumată. Acest studiu, ca și cel realizat de cercetătorii de la Universitatea din Illinois în 2003, nu apar în publicația Societății Americane de Micobiologie, observă profesorul Schaffer.

Chiar dacă regula de cinci secunde este mai degrabă un mit, ea a tras semnale de alarmă care au condus la acest nou studiu. Profesorul citează rapoartele de la Centrul pentru Controlul Bolilor, conform cărora pe suprafața contaminată au fost descoperiți șase dintre cei mai cunoscuți factori care duc la intoxicațiile alimentare.

Cum a fost realizat studiul?

Profesorul Schaffner, împreună cu masterandul Robyn C. Miranda, a testat patru suprafețe – oțelul inoxidabil, placa de gresie, lemnul și țesătura unui covor – și patru genuri de alimente – pepene roșu, pâine, pâine cu unt și o bomboană gumată. Acestea au fost lăsate să cadă de la o înălțime de 12 centimetri pe suprafețele tratate cu caracteristici similare cu ale salmonelei.

Apoi, cei doi le-au testat pentru diferite perioade în care au avut contact cu suprafețele: între 1 și 5 secunde și între 30 și 300 de secunde. Din 128 de posibile combinații între suprafețe și alimente (înmulțite de 20 de ori) au rezultat 2.560 de măsurători.

Rezultatul studiului: Covorul, cel mai contaminat

Cei doi au ajuns la concluzia că regula de cinci secunde are o oarecare validitate în ceea ce privește transferul de bacterii, dar nu exclude complet infectarea. „Bacteria poate contamina instantaneu”, atrage atenția profesorul Schaffer.

Cea mai scăzută rată este după contactul cu covorul, prin comparație cu contactul cu oțelul inoxidabil, în timp ce transferul de pe lemn variază.

Compoziția mâncării, ca și suprafața pe care a căzut, contează la fel de mult, dacă nu chiar mai mult decât perioada de timp până a fost ridicată. De exemplu, pepenele roșu, care conține foarte multă apă, a prezentat cel mai mare risc de contaminare.
Într-un interviu, profesorul recunoștea: „Vă declar oficial că și eu am ridicat-o după ce mi-a căzut din mână și am mâncat-o. Dar dacă aș fi făcut asta cu o bucată de pe pepene căzută pe podeaua mea relativ curată, vă asigur că nu mi-ar fi fost deloc bine”, s-a grăbit el să adauge.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa