Foarte mulţi copii sunt diagnosticaţi cu suflu cardiac. Dar ce înseamnă asta?
Majoritatea părinţilor intră în panică atunci când copilul lor este diagnosticat cu suflu cardiac. Va dipărea de la sine, este nevoie de tratament, va putea copilul să facă sport? Acestea sunt întrebări frecvente puse medicilor.
Tehnic, suflul cardiac este un zgomot, un sunet anormal, un murmur ce apare între zgomotele normale ale inimii. Deşi termenul te poate speria, mai ales că este vorba despre inima copilului tău, de cele mai multe ori lucrurile nu sunt deloc grave. Statisticile arată că circa 50-60% dintre copii sunt diagnosticaţi la un moment dat cu suflu cardiac şi doar în 10% dintre cazuri este vorba despre o afecţiune medicală care să necesite tratament. În restul de 90% dintre cazuri, suflul nu reprezintă o problemă iar copiii nu au nevoie de îngrijire specială.
Clasificarea suflurilor cardiace
Suflurile cardiace pot fi descrise pe baza mai multor caracteristici precum durata, tonalitatea, iradierea, respectiv localizarea lor.
În funcţie de momentul apariţiei, suflurile pot fi sistolice (apar în timpul contracţiei muşchiului cardiac, urmează după primul zgomot al inimii), diastolice (apar în timpul relaxării muşchiului cardiac, urmează după al doilea zgomot al inimii) sau continue (apar pe toată durata ciclului cardiac).
Însă cea mai importantă rămâne caracterizarea făcută în funcţie de intensitatea lor. Astfel, există 6 grade de intensitate a suflurilor cardiace, unde gradul I este cel mai puţin intens iar gradul VI este maxim.
Suflul funcţional
În general, suflul cardiac este descoperit atunci când copiii au între 1 şi 5 ani, în timpul unui examen medical de rutină, prin auscultarea inimii. Cel mai frecvent (în circa 90% dintre cazuri), copiii sunt diagnosticaţi cu sufluri de gradul I şi II, acestea fiind sufluri funcţionale, inocente, care nu indică nicio problemă medicală.
Deci suflul cardiac funcţional nu are nicio semnificaţie de boală cardiacă şi nu este însoţit de alte simptome. Este determinat doar de un flux circulator crescut la nivelul cavităţilor inimii. Poate să apară şi la copiii cu forme mai grave de anemie, respectiv la cei cu hipotiroidism. Uneori, murmurul este mai puternic atunci când copilul are febră.
Copiii cu suflu cardiac funcţional nu necesită niciun fel de tratament şi nu e nevoie să fie monitorizaţi de un cardiolog. Foarte important, ei nu au nicio restricţie cu privire la activitatea fizică şi pot practica orice fel de sport, inclusiv sport de performanţă.
Suflurile funcţionale dispar de obicei odată cu vârsta, iar până în prezent cardiologii nu ştiu nici de ce apar, nici de ce dispar de la sine.
De obicei, medicul pediatru poate pune diagnosticul de suflu cardiac inofensiv doar pe baza examenului medical şi a istoricului familial, fără a cere teste suplimentare.
Când este suflul cardiac o problemă
Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, suflul cardiac poate fi o problemă atunci când apare în primele 6 luni de viaţă. În acest caz, cel mai probabil va fi nevoie de urmărirea copilului de către un medic cardiolog pediatru, care ar putea cere inclusiv efectuarea unor teste suplimentare: electrocardiogramă, radiografie toracică sau ecocardiografie Doppler. Dacă rezultatele acestor teste se dovedesc a fi normale, atunci medicul poate concluziona că este vorba despre un murmur inofensiv. Totuşi, este nevoie ca acel copil să fie urmărit în continuare de pediatru şi de cardiolog.
De asemenea, probleme ridică suflurile cardiace de grad III – VI, patologice, indicând deseori o afecţiune cardiacă. În aceste cazuri, murmurul poate fi însoţit şi de alte semne precum dificultăţi de hrănire, dificultăţi de respiraţie (apnee), albăstrirea în jurul gurii şi a nasului atât la efort, cât şi în repaus. La copiii cu suflu cardiac patologic, tratamentul vizează afecţiunea cardiacă existentă şi poate însemna ori medicaţie, ori intervenţie chirurgicală.
Factori de risc
Printre factorii care cresc riscul ca suflul cardiac să nu fie unul funcţional, ci patologic (indicând deci o malformaţie sau o afecţiune cardiacă) se numără:
- istoricul familial de boli de inimă şi unele boli ale mamei în timpul sarcinii (infecţii materne, diabet gestaţional netratat sau rubeolă).
- Un alt factor de risc este expunerea fătului la factori teratogeni în perioada intrauterină (alcool, medicamente administrate fără sfatul medicului).
- Prematuritatea este şi ea un factor de risc.
