Și copiii sănătoși pot intra în comă hipoglicemică. Semnele de alarmă pentru părinți

Alexandra Constantin
copil la spital glicemie

Cunoscută și sub denumirea de hipoglicemie severă, coma hipoglicemică la copii este un risc prezent la micuții care suferă de diabet zaharat. Nu doar ei pot fi afectați de o astfel de problemă, ci și copiii sănătoși. Află în rândurile de mai jos ce cauzează această problemă, cum o recunoști, dar și ce poți să faci pentru a putea să fie prevenită.

Coma hipoglicemică la copii (sau șocul diabetic) apare atunci când nivelul glicemiei scade brusc. Deși simptomele specifice acestei neplăceri sunt deseori ușor trecute cu vederea, bine este să nu fie ignorate, arată www.webmd.com. Coma hipoglicemică la copii poate avea urmări grave, de aceea este important ca părinţii sau ceilalți memebri ai familiei să recunoască semnele specifice și să intervină la timp.

Ce este hipoglicemia

Nivelul scăzut al glucozei din sânge este cunoscut în termeni medicali sub numele de hipoglicemie. Celulele din organism folosesc zahărul din carbohidrați pentru a produce energie. În acelaşi timp, insulina, care este produsă în mod normal de pancreas, este necesară pentru ca zahărul să ajungă la nivelul celulelor, dar are şi rolul de a-l menţine la un nivel normal. Bine de ştiut este că un nivel prea ridicat de zahăr în sânge poate duce la apariţia deshidratării, dar şi că în timp pot apărea afecţiuni cardiace, oculare sau la sistemul nervos.

În mod normal, producţia de insulină este reglată de către organism, dar în cazul în care nu se produce suficientă se recomandă injectarea acesteia sau administrarea unor medicamente care au scopul de a creşte nivelul produs de organism. Momentul în care trebuie injectată insulina, dar şi cât de mare să fie doza depind de programul de masă al copilului, dar şi de alimentele pe care le consumă. De asemenea, când se stabileşte doza de insulină se ţine cont şi de activitatea fizică pe care o face micuţul, iar asta deoarece celulele din organism folosesc mai multe zaharuri atunci când micuţul este activ. Hipoglicemia este de fapt o reacţie care apare atunci când se produce prea multă insulină.

Coma hipoglicemică la copii: ce cauzează hipoglicemia

Nivelul de zahăr din sânge poate scădea atunci când copilul:

  • este mai activ decât în mod normal;
  • când nu mănâncă la micul dejun, la prânz sau la cină;
  • schimbă ora de masă, dar şi cantitatea de alimente pe care o consumă în mod normal;
  • îşi injectează insulina sau ia medicamentul indicat la altă oră decât cea obişnuită;
  • mănâncă prea mult.

Semne care anunţă coma hipoglicemică la copii

Simptomele specifice hipoglicemiei sunt de trei tipuri: uşoare, moderate şi severe. Cele uşoare cuprind:

  • ameţeală;
  • stare de iritabilitate;
  • schimbări bruşte de comportament;
  • senzaţia de foame;
  • tremurul;
  • transpiraţia;
  • mărirea ritmului cardiac.

Cele moderate se pot manifesta prin:

  • stare de confuzie;
  • dureri de cap;
  • coordonare tot mai proastă.

Când hipoglimia devine severă copilul:

  • leşină;
  • poate avea convulsii;
  • poate intra în comă.

Hipoglicemia poate apărea şi în timp ce copilul doarme, iar printre semnele care o anunţă se numără:

  • plânsul în somn;
  • prezenţa coşmarurilor;
  • pijamalele devin umede ca urmare a transpiraţiei;
  • trezirea cu o stare de iritabilitate, de confuzie sau de oboseală.

În astfel de situaţii cel mai indicat este să fie măsurat cât mai rapid nivelul zahărului din sânge. Este nevoie de consult medical de urgenţă dacă glicemia este scăzută, dacă nu poate să fie verificat acasă nivelul glucozei din sânge sau dacă nu poate să fie administrată medicaţia recomandată. De asemenea, este necesară vizita la medic şi dacă simptomele au fost moderate sau severe.

Cum se tratează hipoglicemia

Dacă hipoglicemia este uşoară sau moderată – cea mai bună modalitate de a creşte nivelul zahărului din sânge este să fie consumat/băut ceva ce conţine zahăr. De ajutor în astfel de cazuri sunt şi tabletele ce conţin glucoză şi care se găsesc în farmacii sau sucul de fructe (cantitatea recomandată este de jumătate de pahar). Pentru a creşte nivelul zahărului din sânge poţi apela şi la una dintre următoarele gustări:

  • jumătate de pahar de băutură carbogazoasă (nu din cele fără zahăr);
  • un pahar de lapte;
  • o lingură de zahăr;
  • o lingură de miere;
  • stafide (un sfert de pahar);
  • două cuburi mai mari de zahăr sau şase mai mici (dizolvate în apă).

Şi specialistul în nutriţie poate recomanda diverse variante de gustări care pot creşte nivelul zahărului din sânge. Aşteaptă 15 minute după ce iei o astfel de gustare, apoi verifică din nou nivelul glicemiei. Consumă un alt aliment dacă acesta este încă redus, aşteaptă alte 15 minute şi măsoară din nou nivelul glicemiei. Bine este să repeţi procesul până când nivelul zahărului din sânge ajunge în limitele normale.

Este nevoie cât mai rapid de intervenţia medicului dacă micuţul îşi pierde cunoştinţa ca urmare a hipoglicemiei. De asemenea, esenţial este ca şi ceilalţi membrii din familie să ştie cum să procedeze dacă apare coma hipoglicemică la copii. În unele cazuri, medicul care supraveghează starea de sănătate a micuţului poate recomanda folosirea trusei ce conţine fiole cu glucagon, un hormon natural ce face ca nivelul de zahăr din sânge să crească rapid. Bine este ca unul dintre părinţi să înveţe cum să administreze acest medicament în caz de nevoie. Riscul de apariţie a altor complicaţii mai grave se reduce dacă fiolele cu glucagon sunt injectate imediat după ce copilul şi-a pierdut cunoştinţa (bine este să se apeleze la acest medicament până la venirea echipajului medical de pe Ambulanţă).

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa