În ultimii ani, numărul copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist (TSA) a crescut semnificativ la nivel mondial, inclusiv în România, iar tot mai mulți părinți se întreabă dacă anumite comportamente observate încă din primul an de viață pot reprezenta semnale de alarmă. Pentru a înțelege mai bine la ce ar trebui să fie părinții atenți și ce pot face concret atunci când au îngrijorări legate de dezvoltarea copilului, am stat de vorbă cu psihologul clinician Adina Lupașcu. Ea explică de ce intuiția părinților merită ascultată și de ce evaluarea timpurie poate face o diferență importantă pentru copil și familie.
Conform celor mai recente date CDC, incidența autismului este de 1 la 36 de copii, marcând o creștere semnificativă față de anii precedenți. La nivel mondial, estimările OMS indică aproximativ 1 din 100 de copii, în timp ce în România sunt diagnosticați anual aproximativ 2.000 de copii.
De ce apar atât de multe cazuri de copii cu autism
Specialiștii spun din capul locului că autismul nu apare din cauza stilului de parenting, a relației părinte-copil sau a modului în care este crescut copilul. Cauzele exacte nu sunt cunoscute complet nici astăzi, însă cercetările arată că este vorba despre o combinație de factori genetici și de mediu. Deși tulburarea este prezentă încă de la naștere, diagnosticul este stabilit, în majoritatea cazurilor, mai târziu, de obicei între 3 și 5 ani. Totuși, anumite semnale pot apărea mult mai devreme. Unii părinți observă încă din primele luni că bebelușul lor e altfel decât alții, chiar dacă nu pot explica exact ce îi neliniștește. Uneori, este vorba despre lipsa contactului vizual, alteori despre faptul că cel mic nu răspunde la nume, nu pare interesat de oameni sau nu comunică prin gesturi și expresii așa cum o fac alți copii de aceeași vârstă.
Caracteristicile autismului diferă foarte mult de la un copil la altul, însă specialiștii vorbesc despre două mari categorii de manifestări, numite „diada autistă”: dificultăți de comunicare și interacțiune socială, alături de comportamente repetitive și interese restrânse sau foarte intense.
- CITEȘTE ȘI: Autism, semnele precoce
De ce unii părinți simt foarte devreme că „ceva este diferit”
„De multe ori, părinții simt că «este ceva diferit» înainte să poată explica exact ce observă. Intuiția lor merită ascultată, fără panică, dar cu vigilență. Fiecare copil se dezvoltă diferit. Prezența unuia sau chiar a mai multor semne nu înseamnă automat autism, însă anumite comportamente pot indica nevoia unei evaluări de specialitate, pentru mai multă claritate și sprijin potrivit nevoilor copilului”, explică Adina Lupașcu. Unele semnale pot apărea încă din primele luni de viață, dar un diagnostic nu poate fi pus atât de devreme. Totuși, observarea atentă a dezvoltării copilului îi poate ajuta pe părinți să ceară sprijin la timp.
Posibile semne de autism între 0 și 6 luni
În primele șase luni de viață, când este imposibil să se stabilească un diagnostic de autism, există câteva comportamente care merită discutate cu pediatrul, deoarece pot indica fie o tulburare din spectrul autist, fie alte dificultăți de dezvoltare. Unul dintre semnele care îi preocupă frecvent pe specialiști este absența zâmbetului social, care apare de regulă în jurul vârstei de 3 luni. De asemenea, unii bebeluși pot părea indiferenți la sunete sau pot evita contactul vizual. Alte posibile semnale observate în această perioadă sunt:
- lipsa urmăririi obiectelor cu privirea;
- sensibilitate crescută la zgomote puternice;
- expresivitate facială limitată;
- dificultăți de recunoaștere a fețelor noi;
- privire vagă sau fugitivă;
- un tonus muscular neobișnuit, copilul părând fie foarte moale, fie foarte rigid.
Unii bebeluși cu autism pot reacționa diferit la stimulii sociali comparativ cu cei neurotipici. De exemplu, pot comunica mai puțin prin sunete sau gesturi și pot răspunde mai greu la interacțiunea cu adulții.
CITEȘTE ȘI: Semnele autismului la copilul meu. O mamă știe înaintea medicilor
Posibile semne de autism între 6 și 12 luni
Pe măsură ce copilul crește, diferențele de comunicare și interacțiune pot deveni mai vizibile. Specialiștii atrag atenția că nu este vorba despre un singur comportament izolat, ci despre un ansamblu de semne care persistă în timp. Printre manifestările care pot ridica semne de întrebare între 6 și 12 luni se numără:
- lipsa interesului pentru persoane sau obiecte;
- faptul că bebelușul nu răspunde la nume;
- lipsa gânguritului sau a vocalizărilor;
- expresii faciale reduse;
- absența râsului sau a sunetelor de bucurie;
- captarea dificilă a atenției;
- lipsa gesturilor de anticipare, cum ar fi întinderea brațelor când părintele vine să îl ia în brațe;
- lipsa interesului pentru sursa unui sunet;
- evitarea contactului fizic;
- lipsa reacțiilor de bucurie la apariția părinților;
- sensibilitate crescută la schimbările din mediu.
Unii copii nu folosesc gesturi precum salutul cu mâna, alții nu arată cu degetul spre obiecte și nu încearcă să împărtășească interesul lor cu adultul. Adina Lupașcu spune că părinții nu ar trebui să ignore aceste lucruri dacă le observă constant: „Dacă observă unul sau mai multe comportamente care îi îngrijorează, primul pas este să își păstreze calmul, dar să rămână atenți și implicați. Multe dintre aceste manifestări pot apărea și în alte întârzieri de dezvoltare sau pot face parte din variații normale ale ritmului de dezvoltare. De aceea, un diagnostic nu se pune niciodată pe baza unei liste de pe internet, ci în urma unei evaluări realizate de specialiști.”
- CITEȘTE ȘI: 24 de semne care trădează autismul la copii
Posibile semne de autism între 1 și 2 ani
După vârsta de un an, diferențele pot deveni mai evidente în joc, limbaj și relaționare. În mod obișnuit, copilul începe să spună primele cuvinte, să exploreze activ mediul și să folosească tot mai mult comunicarea pentru a cere, a arăta sau a împărtăși experiențe. Printre comportamentele care pot ridica semne de întrebare între 12 și 24 de luni se numără:
- lipsa gestului de a arăta cu degetul;
- faptul că nu aduce obiecte pentru a le arăta părinților;
- aparenta ignorare a celor din jur;
- preferința accentuată pentru singurătate;
- lipsa jocului în care copilul se preface că e ceva sau cineva;
- limbaj foarte limitat;
- lipsa încercărilor de comunicare prin mimică sau gesturi;
- folosirea neobișnuită a obiectelor;
- mișcări repetitive ale corpului, precum fluturatul mâinilor, balansul sau lovirea capului;
- dificultăți de contact vizual;
- lipsa imitării expresiilor faciale sau a sunetelor simple.
Unii copii pot avea și reacții neobișnuit de intense la modificări minore ale rutinei sau ale mediului.
Posibile semne de autism după 2 ani
Între 2 și 3 ani, majoritatea copiilor își dezvoltă rapid vocabularul și devin tot mai interesați de interacțiunea cu ceilalți copii. În această perioadă, anumite particularități de comunicare și comportament pot deveni mai clare. Specialiștii recomandă evaluarea atunci când apar manifestări precum:
- lipsa interesului pentru alți copii;
- absența propozițiilor formate din două cuvinte;
- limbaj folosit fără intenție reală de comunicare;
- repetarea frecventă a cuvintelor sau propozițiilor auzite;
- mod neobișnuit de vorbire;
- atașament excesiv față de anumite obiecte;
- preocupare persistentă pentru anumite părți ale obiectelor;
- reacții foarte intense la schimbări aparent minore;
- nevoie rigidă de rutină;
- comportamente repetitive;
- episoade de autoagresivitate sau agresivitate fără cauză evidentă.
Ce pot face părinții dacă observă comportamente care îi îngrijorează
Atunci când părinții observă comportamente repetitive, dificultăți de comunicare sau întârzieri în dezvoltare, este util să înceapă să noteze concret ce se întâmplă: „În primă fază, este util ca părinții să observe mai atent comportamentele copilului și să își noteze anumite lucruri. Detaliile se uită repede, iar specialiștii au nevoie de exemple concrete pentru a înțelege contextul și frecvența comportamentelor observate”, explică Adina Lupașcu. Psihologul recomandă ca părinții să urmărească:
- în ce situații apare comportamentul;
- cât de des apare;
- cum reacționează copilul;
- ce pare să declanșeze dificultatea;
- în ce contexte comportamentul apare mai frecvent.
Exemplele concrete sunt extrem de importante într-o evaluare:
- „Nu răspunde la nume în majoritatea situațiilor”;
- „Se uită frecvent la obiecte care se învârt”;
- „Nu imită expresii faciale sau sunete simple”;
- „Își flutură mâinile când este entuziasmat”.
„Dacă este posibil, ajută foarte mult și filmări scurte din viața de zi cu zi. Uneori, un specialist poate observa dintr-un astfel de context spontan detalii importante despre felul în care copilul comunică, se joacă sau răspunde la interacțiune,” e de părere psihologul.
De ce este importantă evaluarea timpurie
Academia Americană de Pediatrie recomandă screening pentru autism la 18 și 24 de luni, însă părinții care dacă observă întârzieri importante în dezvoltare le pot semnala din timp medicului. „După această perioadă de observație, este important ca părinții să ceară opinia unor specialiști și să nu rămână doar în zona speranței că «va trece de la sine». Cu cât copilul este evaluat mai devreme, cu atât părinții primesc mai rapid claritate, îndrumare și sprijin potrivit nevoilor lui”, spune Adina Lupașcu.
Cercetările arată că intervenția timpurie poate avea un impact important asupra dezvoltării comunicării, relaționării și autonomiei copilului. Creierul copilului mic este mult mai receptiv la intervenții în primii ani de viață. În funcție de nevoile lui, intervențiile pot include terapie ocupațională, logopedie, terapie comportamentală, consiliere psihologică, sprijin educațional sau terapii orientate spre procesarea senzorială și dezvoltarea relațională.
Ce pot face părinții înainte de evaluare
Un aspect foarte important este că părinții nu trebuie să aștepte un diagnostic pentru a începe să susțină dezvoltarea copilului, e de părere Adina Lupașcu: „Până ajung la evaluare, părinții pot face deja lucruri valoroase pentru dezvoltarea copilului: să creeze mai multe momente de joc față în față, să urmărească interesele copilului și să intre în jocul lui, să îl imite, să încurajeze schimburile emoționale și să reducă expunerea pasivă la ecrane în favoarea interacțiunii reale. Aceste experiențe de conectare susțin dezvoltarea comunicării și a relaționării, indiferent de diagnosticul final.”
Cine pune diagnosticul de autism
Pentru mulți părinți, spune Adina Lupașcu, ideea unei evaluări provoacă teamă, însă scopul diagnosticului nu este etichetarea copilului, ci înțelegerea nevoilor lui: „Este important de reținut că evaluarea nu înseamnă etichetare, ci înțelegerea nevoilor copilului și identificarea celor mai bune forme de sprijin pentru dezvoltarea lui. Evaluarea pentru autism în România poate fi realizată atât de psihologul clinician, cât și de medicul psihiatru de copii și adolescenți. Psihologul clinician poate identifica și formula diagnosticul psihologic prin evaluare de specialitate, iar în multe situații este necesară și confirmarea medicală a diagnosticului de către medicul psihiatru.”
