Părinții se îngrijorează când apar pete albe pe dinții copiilor și, de multe ori, demineralizarea este prima modificare care îi alarmează și motivul primelor intervenții stomatologice. În general, așa numitele pete albe apar din cauza igienei defectuoase și pot favoriza apariția cariilor.
Am invitat-o pe dr. Eliza Stan, medic stomatolog pediatru în cadrul Clinicilor Dentare Dr.Leahu din București și voluntar al cabinetului mobil de stomatologie „Zâna Merciluță”, să ne vorbească despre demineralizare și despre ce trebuie să facă părinții și copiii pentru a evita problemele de natură stomatologică.
Totul Despre Mame: Ce este demineralizarea?
Dr. Eliza Stan: Stratul superficial al dinților se numește smalț. Acesta este cel mai dur țesut din corpul uman, chiar mai dur decât oasele. Este format în proporție de 96%-98% din minerale, mai exact cristale de fosfat de calciu.
(Fun fact: De fapt, singurul material din lume care poate pătrunde smalțul este diamantul. Acesta este motivul pentru care frezele dentare sunt acoperite de o pulbere foarte fină de diamant. )
Așadar, demineralizarea reprezintă procesul prin care smalțul dinților își pierde efectiv din minerale, devine “sfărâmicios”, “moale”, ușor de atacat de Streptococus Mutans, bacteria care duce la apariția cariei. În fond, demineralizarea nu este altceva decât prima fază a cariei.
Totul Despre Mame: Care sunt cauzele demineralizării dinților de lapte?
Dr. Eliza Stan: Igiena orală ar fi principala cauză. În practica mea dentară din ultimii ani, văd adesea copii foarte mici (1-3 ani), cărora abia le-au erupt dinții, având demineralizări. Care este explicația? Răspunsul este tranșant, dar adevărat: igiena orală defectuoasă (făcută incorect). Vă întrebați, poate, cum este posibil ca un țesut atât de dur cum este smalțul să poată fi distrus, totuși, de lapte sau de alte alimente moi din diversificare. Acest lucru se întâmplă deoarece zaharurile conținute în compoziția laptelui (matern sau formulă), precum și din restul alimentelor “hrănesc” bacteria responsabilă de apariția cariilor, iar apoi, aceasta elimină acizi care dizolvă mineralele din compoziția smalțului.
De, asemenea, pot fi de vină factorii din timpul sarcinii. Uneori, calitatea slabă a smalțului poate fi influențată de factorii nocivi din timpul sarcinii (alcoolul, fumatul, lipsa vitaminei D3 sau antibioticele administrate în sarcină). În acest caz, vorbim, însă, de o altă afecțiune, cu un tratament diferit, (HSPM-hypomineralization of second primary molars).
Totul Despre Mame: Cum identificăm apariția demineralizării și cum influențează ea copiii?
Dr. Eliza Stan: Când demineralizarea se află într-un stadiu incipient, copilul nu simte modificările care apar, acestea fiind observate doar vizual de către părinți. Se distinge o pată albă cretoasă/ alb-gălbuie pe dinții copilului. De obicei, aceste pete apar la linia coletului (limita dintre gingie și dinte). De aceea, pentru a putea fi observată ușor, părintele trebuie să ridice buza superioară a copilului, astfel încât să fie vizibil dintele în întregime.
În stadiile mai avansate, însă, dinții copilului devin sensibili la alimente prea reci sau prea calde, iar mai târziu, când apare caria, durerea este resimțită în funcție de profunzimea cariei. În stadiul de carie, demineralizarea nu mai reprezintă un proces reversibil (adică nu mai poate “da înapoi”, nu se mai poate face tratament de remineralizare a smalțului)
Totul Despre Mame: Ce pot face părinții?
Dr. Eliza Stan: Trebuie să ducă copilul la dentist. De ce? Medicul dentist este cel care va ști să identifice demineralizarea, să recomande tratamentul potrivit și, foarte important, va ști să stabilească diagnosticul diferențial (adică să observe dacă nu cumva este vorba despre alte afecțiuni care seamănă ca aspect și simptome cu demineralizarea).
De cele mai multe ori, medicul care are competențe în pedodonție va lua decizia ca o dată la 6 luni să aplice la suprafața dinților un gel cu fluor (fluorizare profesională), procedură care îmbunătățește calitatea smalțului, îl “întărește” prin remineralizare. Mai mult, este esențial să-l obișnuim pe copil încă de la o vârstă fragedă (începând de la 1 an) cu medicul pedodont și cu atmosfera cabinetului de stomatologie. În felul acesta, cel mic va veni la stomatolog fără frică. Se spune că deprinderile, tiparele comportamentale ni le formăm până la vârsta de 5 ani.
Prevenția de acasă este la fel de importantă. Igiena corectă (se vor șterge cu o compresă umedă cu ser fiziologic gingiile bebelușului după fiecare alăptat și apoi cu pasta de dinți adecvată vârstei), alimentația sănătoasă, aportul corect de vitamina D3 și minerale sunt factorii esențiali pentru sănătatea orală a copilului.
Medicul stomatolog vă poate recomanda o cremă (mousse) cu minerale (fosfați de calciu) care se aplică zilnic la suprafața dinților de lapte, pe termen nelimitat, până când se observă îmbunătățirea aspectului dinților (dispariția petelor alb-gălbui de demineralizare). Atenție, însă, acest mousse nu poate fi folosit de copiii care au alergie la proteina din lapte (întrucât conține cazeină).
Pentru un aport corect de vitamina D, la sfatul medicului specialist, puteți administra copilului Vigantol sau ulei din ficat de cod (există pe piață și ulei de pește cu diferite arome, sub formă de jeleu, mult mai ușor acceptat de cei mici).