Mami, mă doare măseaua! Cum acționăm în caz de urgență dentară la copii?

Alexandra Irimiea
urgență dentară

Știi să acționezi când pe copilul tău îl doare o măsea? Iată câteva sfaturi utile de la un medic stomatolog și idei ca să gestionezi eficient și cu calm o urgență dentară, astfel încât să nu devină un coșmar.

Se spune că nicio durere nu e mai mare pe lume decât durerea de măsea. Excepție fac, bineînțeles, chinurile nașterii, dar astea nu sunt pentru toată lumea.

„Mami, mă doare măseaua!”. Niciun părinte nu vrea să-și vadă copilul în suferință, dar iată că se întâmplă. Iar atunci primul lucru pe care-l facem este… o programare la medicul dentist. Totul e bine și frumos până aici, dar asta nu înseamnă că s-a rezolvat. Într-o secundă situația poate deveni un coșmar pentru copilul tău, dar și pentru tine.

Cum acționăm în caz de urgență dentară la copii? Sfatul medicului dentist

„Durerea înseamnă urgență”, spune clar și răspicat dr. Alexandra Vâlceanu, medic stomatolog la Kalydent.

Unele dintre cele mai frecvente urgențe dentare la copii sunt:

  • abcese ale dinților de lapte,
  • fracturi ale incisivilor superiori în urma accidentărilor,
  • pulpite (inflamații ale nervului) ale molarilor de 6 ani cu carii profunde

Este clar, când ne confruntăm cu o urgență dentară la copii, trebuie să ne prezentăm rapid la medic. Specialistul ne sfătuiește ca mai întâi să încurajăm copilul, astfel încât acesta să știe cât de cât la ce să se aștepte când intră în cabinet.

„Copilul trebuie să știe că medicul îi va face bine, că îi va trata dintele și va scăpa de durere”, consideră dr. Alexandra Vâlceanu. Tratamentul se va face în funcție de cauza durerii, de diagnostic, de vârsta copilului, de dintele cauzal și de mulți alți factori de care specialistul ține cont.

Dinți de lapte cariați. Îi tratăm sau nu?

„Cariile dinților de lapte necesită tratament, chiar dacă sunt mici și nu au provocat nicio durere până în prezent. Este indicat să ne prezentăm la controale periodice de două ori pe an, atât noi adulții, cât și copiii. Orice problemă depistată din timp poate fi rezolvată foarte ușor”, explică dr. Alexandra Vâlceanu.

Specialistul subliniază faptul că dinții de lapte se tratează ca și un dinte definitiv, prin îndepărtarea porțiunii de dinte afectat de carie și reconstituirea lui cu un material de obturație definitiv.

„În aproape toate situațiile, un copil înțelege și capătă curaj dacă i se explică ce urmează să se întâmple, dacă i se prezintă instrumentele cu care se va lucra, daca i se răspunde cu răbdare la întrebări. Totul se bazează pe comunicare și încredere între medic și copil”, consideră ea.

Ce medicamente le dăm copiilor pentru dureri de dinți?

Trebuie să fim foarte precauți atunci când administrăm medicamente copiilor, dar nici nu-i putem lăsa să se chinuie. În cazul durerilor de măsea, medicamentele care se dau se aleg în funcție de cauză.

Astfel, pentru calmarea durerilor dentare, medicul dentist ne sfătuiește să dăm analgezice gen paracetamol, în doze corespunzătoare vârstei copilului. Totodată, durerile gingivale provocate de erupția dinților pot fi calmate cu geluri speciale, prin masaj local care au un efect ușor anestezic.

Se mișcă dinții de lapte. E urgență dentară sau nu?

Mobilitatea fiziologică a dinților de lapte nu este o urgență dentară, însă uneori poate provoca dureri în masticație și inflamație accentuată a gingiei, caz în care trebuie intervenit pentru a preveni o infecție, consideră medicul specialist.

„Apariția mobilității unui dinte de lapte este un proces normal, datorat rizalizei rădăcinii acestuia. Aceasta înseamnă că dintele permanent corespunzător urmează să erupă și va lua locul dintelui de lapte.

Uneori dinții de lapte cad singuri, în alte situații, fiind mobili, provoacă dureri în timpul masticației și necesită extracție. În funcție de gradul de mobilitate, de vârsta copilului, de starea de sănătate a dintelui și de alți factori, medicul va decide când este momentul potrivit pentru extracția dintelui de lapte”, spune dr. Alexandra Vâlceanu.

Atenție! După căderea primului dinte, trebuie supravegheată erupția celui permanent, poziția de erupție și trebuie asigurată o igienă foarte bună.

Chiar dacă pare un proces firesc, părinții trebuie să țină cont că schimbarea dentiției temporare cu dentiția permanentă este importantă și trebuie monitorizată de medic pentru a preveni probleme ulterioare. Acest proces complex se desfășoară, de regulă, între 6 și 12 ani.

Îți recomandăm să citești și cărțile Laurei Markham. Puteți cumpăra cărțile ei, la prețuri speciale, de AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa