Enterocolita la copii. Simptome, tratament și urgențe medicale

TOTUL DESPRE MAME
enterocolita la copii

În lunile toride de vară, numărul cazurilor de enterocolită la copii explodează. Aproape că nu există familie care să se întoarcă de pe litoral fără ca micuții lor să aibă simptome sau diagnostic clar de enterocolită. Vestea bună este că boala se tratează destul de ușor, iar complicațiile sunt rare. Vestea mai puțin plăcută este că cei mici vor avea o stare generală  proastă atâta timp cât persistă simptomele de enterocolită.

Cum se transmite enterocolita

Infecția se transmite de la om la om, în cazul în care micuții interacționează cu alte persoane bolnave, mai ales dacă acestea nu și-au spălat corect mâinile după folosirea toaletei. Copiii se pot îmbolnăvi și după consumul de alimente insuficient preparate termic sau care au fost expuse la temperaturi nepotrivite, ori după consumul de apă contaminată cu materii fecale. De asemenea, contactul cu animale purtătoare ale microorganismului infecțios poate fi sursa îmbolnăvirii copiilor.

Cauzele enterocolitei la copii

În enterocolită, mucoasele intestinului subțire și colonul se inflamează, iar copiii, al căror organism este foarte sensibil, sunt primii afectați.

Enterocolita virală este responsabilă pentru aproximativ jumătate dintre toate tipurile de enterocolită, cel mai întâlnit virus în acest caz este rotavirusul pe care copilul îl poate lua de la o persoană bolnavă sau dacă intră în contact cu un obiect care a fost deja contaminat.

Enterocolita mai poate fi bacteriană sau parazitară, cea din urmă apare în urma unui parazit pe care copilul îl poate lua din mâncare stricată sau de la persoane deja infectate, cei mai intâlniţi paraziţi fiind Giardia lamblia Balantidium coli, Blastocystis homnis. Enterocolita bacteriană este mai dură şi poate fi provocată de Salmonella, Shigella, Escherichia coli, Campylobacter.

Simptomele enterocolitei

Boala debutează brusc, cu stări de greață, vărsături și diaree. Copilul poate acuza și dureri de burtă, poate avea stare febrilă și paloare în obraji. Pericolul principal este deshidratarea, iar în cazul copiilor mici, cu toleranță scăzută la deshidratare, dacă vărsăturile sau diareea durează mai mult de trei ore, trebuie mers la medic. Cu cât copilul este mai mic, cu atât riscul de deshidratare crește.

Când trebuie să mergeți la spital

În cazul copiilor până într-un an este indicat să anunțați pediatrul după primele simptome. În cazul copiilor mai mari, se consideră urgență medicală dacă:

  • există semne clare ale deshidratării;
  • vezi urme de sânge în scaun
  • are diaree pentru mai mult de 24 de ore;
  • nu are poftă de mâncare şi nici nu se hidratează;
  • are febră;
  • are scaune foarte dese în interval de 1-2 ore;

În cazul în care copilul are o formă ușoară de enterocolită, tratamentul poate fi făcut acasă și este foarte simplu:

  • asigurați-vă că cel mic bea multe lichide: ceaiuri fără zahăr, apă plată, zeamă de orez, supă de morcovi. Îi puteți da și săruri de rehidratare, care se adaugă în lichide
  • nu îi dați sucuri acidulate
  • evitați lactatele până la însănătoșire. Restricția nu se aplică în cazul alăptării, iar în cazul bebelușilor hrăniți cu lapte praf medicul poate indica trecerea la o formulă specială până la dispariția simptomelor.
  • asigurați-vă că cel mic se odihnește suficient.

Simtomele deshidratării

În cazul deshidratării, medicii pot decide tratament intravenos pentru reechilibrare. Iată cum recuoști dacă bebelușul tău este deshidratat:

  • scutecele sunt mai uscate decât în mod normal;
  • cel mic nu face pipi pentru perioade de 6-8 ore;
  • are ochi uscaţi şi nu are lacrimi atunci când plânge;
  • pielea și-a pierdut din elasticitate;
  • pielea din jurul stomacului este ridată şi uscată;
  • limba, buzele si gura sunt uscate;
  • dă semne de oboseală;

Cum prevenim îmbolnăvirea cu enterocolită

Cea mai simplă metodă de prevenire a îmbolnăvirii este spălarea corectă a mâinilor, cu apă și săpun. Dacă sunteți în concediu și mâncați la restaurant, alegeți localuri cunoscute sau despre care știți că nu au avut vreodată probleme legate de mâncare. Este important ca în această perioadă cu temperaturi foarte ridicate localurile să păstreze alimentele la rece.

Dacă vi s-a părut util acest articol despre enterocolita la copii, nu uitați să dați Like paginii noastre de Facebook, unde veți găsi articole la fel de interesante.

­

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa