Durerile de picioare la copii. Cauze, simptome și tratament

Cristina Călin, redactor
durerile de picioare la copii

Durerile de picioare la copii pot fi îngrijorătoare pentru părinți. Totuși, uneori sunt un semn bun: copilul tău crește. Oasele și mușchii încep să se resimtă, mai ales în cazul preșcolarilor și adolescenților. Durerile încep să apară mai ales după-amiaza târziu și seara, dar îl pot face pe copil să se trezească în miezul nopții.

Durerile de creștere, care se resimt cel mai des la nivelul picioarelor, apar prima dată în intervalul de vârstă 3-4 ani și revin apoi în perioada 8-12 ani.

Deși se numesc ”dureri de creștere”, nu există o dovadă clară că ar proveni de la dezvoltarea copilului. Sunt medici care pun durerile de picioare la copii pe seama activității fizice pe care aceștia o fac. Totuși, la vârsta când copiii se opresc din creștere dispar și aceste dureri, motiv pentru care cercetătorii cred că dezvoltarea fizică are legătură cu ele.

Simptome și tratament

Simptomele sunt diferite de la copil la copil. În timp ce unii suferă în fiecare zi, la alții problemele survin din când în când și nu sunt de intensitate mare. Sunt cazuri în care durerile de picioare la copii nu trec cu anii, iar cei mici se obișnuiesc cu ele.

Dacă ți se pare că dimineața când se trezește copilul nu are nicio problemă și după-amiaza începe să se plângă nu trebuie să îl suspectezi imediat că se preface. Studiile arată că durerile de creștere dispar la începutul zilei.

Durerile la picioare la copii se resimt în general în genunchi, atât în rotulă, cât și în spatele acestora. Cercetările făcute pentru a găsi explicații mai clare cu privire la aceste dureri de creștere arată că sensibilitatea copiilor care le au este mult mai mare. De obicei, la ei apar și durerile de cap și cele de stomac.

Durerile de creștere se depistează prin examen clinic. Medicul consultă copilul, îi pune întrebări legate de simptome, iar părinților de istoricul medical al familiei. Este important să elimine oricare altă cauză înainte de a pune diagnosticul de durere de creștere.

Tratamentul durerilor de creștere depinde foarte mult de intensitatea acestora. Simptomele pot fi ușurate prin masaj, mișcări de streching, împachetări cu comprese calde. Dacă aceste metode nu ajută, atunci medicul îți poate recomanda să îi administrezi medicamente.

Trebuie să știi că durerile de creștere se resimt întotdeauna în ambele picioare. Dacă cel mic se plânge de durere doar la unul dintre ele atunci este vorba despre altceva si trebuie să mergi la medic să vezi despre ce este vorba. De asemenea, trebuie să știi că durerile de creștere afectează mușchii, nu încheieturile.

Dacă durerile de picioare la copii sunt însoțite de următoarele simptome este cazul să mergi la medic cât mai repede:

  • răni,
  • febră,
  • lipsa poftei de mâncare,
  • dificultăți de mers,
  • eczeme,
  • oboseală,
  • stare de slăbiciune
  • pierdere în greutate.

Alte cauze pentru durerile de picioare la copii

Crampe musculare. Durerea este de intensitate medie și durează între 1 și 15 minute. Mușchii tălpii și ai gambei sunt cei mai predispuși la crampe care apar de cele mai multe ori în urma unor activități fizice intense.

Musculatură tensionată. Copiii pot avea dureri musculare frecvente atunci când depun activitate fizică constantă și de intensitate mare. Musculatura poate rămâne tensionată de la câteva ore până la o săptămână și poate avea drept cauză și lovituri suferite chiar și cu o zi înaintea apariției lor.

Nivel scăzut de calciu. Nivelul scăzut al calciului și al vitaminei D poate duce la dureri de picioare scăzute ca intensitate. Cei mai expuși sunt copiii care nu consumă lapte.

Boala Osgood-Schlatter. Durerea este localizată deasupra rotulei și este cauzată de sărituri și alergat. Cei mai expuși sunt copiii mici. Boala dispare după 1-2 ani de la apariție.

Infecțiile virale. Gripa sau alte infecții virale pot da dureri de picioare chiar și în cazul copiilor.

Artrita septică. Artrita septică este o infecție bacteriană care trebuie tratată ca urgență medicală. Simptomele sale sunt febră foarte mare, dureri articulare puternice și articulații rigide.

Cauze grave: Printre cele mai grave cauze se numără fracturile, artrita, tromboza venoasă profundă, leucemia, boala Lyme, lupusul sau artrita idiopatică juvenilă.

În cazul în care durerile de picioare la copii sunt însoțite și de alte simptome mergi de urgență la medic pentru un consult amănunțit.

Pentru a fi cât mai bine informată, îți recomandăm și aceste articole: 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa