Copiii de astăzi cresc într-o lume în care mișcarea nu mai face parte din viața lor în mod natural. Timpul petrecut în fața ecranelor a înlocuit joaca în aer liber, iar sportul a ajuns, de multe ori, o activitate „programată”, înghesuită în programul de extracurriculare. Când devin adolescenți, mulți tineri devin frustrați de faptul că nu arată ca diverși influenceri din social media și cad în capcana comportamentelor riscante- de la preocuparea excesivă pentru masa musculară, până la diete dezechilibrate. În acest context, rolul părinților este unul esențial: nu doar să încurajeze mișcarea pentru sănătate, ci și să-și ajute copiii să își construiască o relație sănătoasă cu propriul trup, bazată pe echilibru și bucuria de a se mișca, nu pe comparații sau presiuni din exterior.
Am stat de vorbă despre toate aceste aspecte cu Anca Bucur (38 de ani), antrenor de fitness și cycling, cu peste 20 de ani de experiență în domeniul sportiv, și mamă a doi copii. Copilăria ei a fost marcată de sport: a făcut de mică balet, în orașul natal Târgu-Mureș, iar apoi gimnastică aerobică la Colegiul Național de Sport din Deva. A urmat un drum de performanță sportivă, construit prin disciplină și consecvență, a participat la competiții internaționale, a făcut parte din Lotul Național de Senioare, iar din 2005 și-a început cariera de antrenoare. Privind la copiii și adolescenții de azi și relația pe care o au ei cu sportul, Anca Bucur trage un semnal de alarmă: ecranele fură tot timpul liber al copiilor, iar faptul că ei nu-și mai fac timp de sport îi poate costa sănătatea.
Totul Despre Mame: Când te uiți la copiii de azi, care este primul lucru care te îngrijorează în legătură cu relația lor cu mișcarea?
Anca Bucur: Pentru mine, sportul a fost dintotdeauna parte din viața de zi cu zi. Am fost un copil plin de energie, care simțea nevoia să se miște constant: să alerge, să se cațere, să se joace afară. De multe ori, părinții trebuiau să insiste ca să intru în casă. Toată această bucurie și această nevoie naturală de mișcare s-au transformat, în timp, în performanță și, mai târziu, în meserie. Dar ceea ce mă întristează astăzi este faptul că mulți copii nu mai au această relație firească cu sportul. Pentru ei, mișcarea a devenit ceva programat, uneori chiar o obligație sau o activitate care nu le face plăcere. Nu mai este parte din viața lor, ci ceva separat de ea. Și cred că aici pierdem foarte mult. Mi-aș dori ca acești copii să redescopere bucuria simplă a mișcării, fără presiune, fără comparații – exact așa cum am trăit-o eu în copilărie.
De ce crezi că au ajuns copiii să facă tot mai puțină mișcare?
Anca Bucur: În primul rând, stilul de viață s-a schimbat foarte mult. Totul este mult mai static decât era înainte, iar tehnologia ocupă o parte foarte mare din timpul copiilor. Ecranele au devenit o formă de relaxare, de distracție, de conectare, dar, din păcate, și un substitut pentru mișcare. Pe lângă acest aspect, cred că mediul în care cresc copiii contează enorm. Eu am avut mișcarea prezentă în fiecare zi, fără să fie impusă. Era ceva firesc, parte din viață. Mi-a oferit nu doar sănătate fizică, ci și energie, încredere în mine, echilibru.
Ca mamă, simt că am o responsabilitate reală să le arăt copiilor că mișcarea nu este o corvoadă, ci o stare de bine. Dacă ei văd asta la noi, dacă ne văd activi, implicați, dacă facem lucruri împreună, vor prelua natural acest comportament. Copiii nu învață din ce le spunem, ci din ce văd la noi.
Școala oferă, de regulă, doar două ore de sport pe săptămână. Sunt suficiente pentru copii?
Anca Bucur: Nu, nu sunt suficiente, dar cred că este important să nu punem toată responsabilitatea pe școală. Chiar și în aceste condiții, vedem că mulți copii încearcă să fie scutiți de la orele de sport, iar de multe ori acest lucru se întâmplă cu sprijinul părinților. De aceea cred că discuția trebuie dusă într-o altă direcție: cum reușim să îi facem pe copii curioși, implicați și deschiși către mișcare? Cum le transmitem că aceasta face parte din viața lor, nu este doar o materie la școală? Realitatea este că totul începe din familie. Din exemplul pe care îl oferim, din obiceiurile pe care le construim și din timpul pe care îl petrecem împreună. Dacă mișcarea există în viața noastră, va exista și în viața lor.
Cum arată, în mod realist, această mișcare în viața unui copil – ce ar putea face concret într-o zi obișnuită?
Anca Bucur: Pentru mine, mișcarea nu înseamnă doar antrenamente structurate sau sport organizat. Înseamnă joacă, energie, creativitate și, mai ales, bucurie. O oră de mișcare poate arăta în foarte multe feluri: o plimbare în parc, joacă cu mingea, mers cu bicicleta, alergat, dans prin casă sau orice altă activitate care implică mișcare și care îi face plăcere copilului. Important nu este neapărat tipul de activitate, ci constanța și emoția din spatele ei. Dacă mișcarea este asociată cu libertate și bucurie, copilul o va integra natural în viața lui. Nu trebuie să fie perfect organizată sau complicată. Simplitatea este, de multe ori, cea mai eficientă.
- CITEȘTE ȘI: De la ce vârstă se dau copiii la fotbal sau la alt sport? Profesor:„Se poate, teoretic, de la 3 ani”
Ce riscuri apar atunci când copiii cresc sedentari? Vorbim doar despre kilograme în plus sau sunt și alte efecte?
Anca Bucur: Lipsa mișcării nu afectează doar corpul, ci și felul în care copilul se dezvoltă ca om. Este mult mai profund decât simpla acumulare de kilograme. Sedentarismul poate duce la lipsă de energie, probleme de postură, dar și la scăderea încrederii în sine. Copiii care nu se mișcă suficient pot avea dificultăți de concentrare, pot deveni mai retrași sau mai puțin siguri pe ei. Mișcarea înseamnă echilibru fizic, dar și emoțional. În copilărie, ea este o bază esențială pentru o dezvoltare sănătoasă și pentru formarea unei relații bune cu propriul corp. De aceea este atât de important să nu o ignorăm.
Ce poate face concret un părinte dacă are un copil care spune simplu: „Nu îmi place sportul”? Cum îl poate ajuta să descopere o formă de mișcare potrivită pentru el?
Anca Bucur: Cred că trebuie să pornim de la un lucru simplu: tuturor ne place joaca. Iar mișcarea, în esență, este joacă. Nu toți copiii sunt atrași de același tip de activitate și este perfect normal. Unii nu vor rezona cu fotbalul, alții nu se vor regăsi în sporturi de echipă. Dar poate le va plăcea dansul, înotul, mersul pe bicicletă sau chiar exerciții mai creative, cum ar fi statul în mâini sau diverse jocuri de mișcare.
Rolul nostru, ca părinți, este să îi ghidăm și să le oferim opțiuni, fără presiune și fără etichete. Implicarea noastră este esențială. Dacă facem lucruri împreună, dacă transformăm mișcarea într-un moment de conectare, nu într-o obligație, copilul va începe să o privească diferit. Exemplul personal contează enorm. Noi suntem cei care putem crea contextul în care copilul să descopere, în ritmul lui, ce i se potrivește.
- CITEȘTE ȘI: Ce sport se potriveşte copilului meu?
Pe rețelele sociale vedem tot felul de modele de corp „ideal”. În trecut se vorbea despre 90-60-90, astăzi mulți adolescenți visează la abdomen perfect definit sau corp foarte musculos. Cum vezi tu aceste standarde și cât de sănătoase sunt pentru tineri?
Anca Bucur: Cred că este foarte important să le transmitem copiilor și adolescenților că un corp sănătos nu înseamnă perfecțiune. Nu înseamnă un anumit tipar sau o imagine idealizată. Un corp sănătos înseamnă echilibru, funcționalitate, energie și, mai ales, respect față de propriul corp. Problema apare atunci când sportul devine o sursă de presiune, de comparație sau de nemulțumire. Sportul ar trebui să aducă bucurie și încredere, nu stres. Dacă pornim de la această idee, putem construi o relație sănătoasă cu mișcarea și cu imaginea de sine.
Există tot mai mulți adolescenți care vor să „pună masă musculară” rapid, consumă multe proteine sau diferite suplimente. Care sunt riscurile atunci când corpul este încă în dezvoltare?
Anca Bucur: Corpul are nevoie de timp, mai ales în perioada de creștere și dezvoltare. Graba sau excesul pot duce la dezechilibre, atât fizice, cât și în relația cu alimentația.Este important să înțelegem că rezultatele reale se construiesc în timp. Nu există scurtături sănătoase. Baza rămâne aceeași: alimentație echilibrată, mișcare constantă și răbdare. Sportul trebuie să fie un sprijin, un prieten, nu o presiune sau o povară. Dacă adolescenții învață acest lucru de la început, vor avea o relație mult mai sănătoasă cu propriul corp pe termen lung.
