E îngrijorător şi dureros să constaţi că ai un copil supraponderal, dar nu eşti singurul părinte care trece prin această situaţie. La nivel mondial, un copil din cinci este afectat de obezitate, iar peste 40% dintre copiii români sunt supraponderali şi obezi, potrivit specialiştilor Institutului Parhon din Bucureşti, iar această tendinţă este în creştere… Aşadar, ce ai de făcut? Să descoperi cauza şi să iei, pas cu pas, măsurile necesare, subliniază medicul nutriționist Mihaela Matei, din cadrul Clinicii de Nutriție KiloStop.
- Stabileşte gravitatea problemei de greutate.
Indicele de masă corporală (IMC) este raportul dintre greutate şi înălţime, considerat o confirmare ştiinţifică a problemei de greutate. Formula folosită este simplă: greutatea în kg împărţită la înălţimea la pătrat. De exemplu: un băiat cu greutatea de 55 kg şi 1,65 m, va avea un IMC de 55:(1,65 x 1,65) = 55/2,7225 = 20,2, adică un IMC normal. Un IMC între 25 şi 39,9 indică un organism considerat supraponderal sau obez, iar IMC mai mare de 40 indică obezitatea morbidă, caz în care organismul este supus riscului apariţiei multor boli precum diabet, hipertensiune sau boli de inimă.
Însă IMC-ul nu spune nimic despre cantitatea de grăsime (frecvent subestimată) din organism şi nici unde este acumulată. La copii, acesta poate induce în eroare părintele, mai ales la pubertate şi la copiii cu oase mari sau masă musculară dezvoltată.
Foarte utile sunt şi analizele făcute la nutriţionist, care, cu ajutorul tehnologiilor moderne, poate să indice cu precizie procentul de grăsime, apă şi masă musculară al corpului şi să vă ofere recomandări nutriţionale adecvate.
Tot pentru a veni în ajutorul părinţilor, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit anumite standarde ale normalităţii privind greutatea la copii în funcţie de sex, vârstă şi înălţime, prezentate în tabelele de mai jos.
Vârsta copilului se corelează cu greutatea şi înălțimea. Dacă un copil a depăşit greutatea corespunzătoare vârstei cu 10-20% este supraponderal, iar cu peste 20% este obez. De exemplu, un băiat de 12 ani, la o înălţime medie de 141,3 cm, are o greutate medie de 38 kg. Dacă are greutate cu peste 10-20% (circa 42-46 kg) este supraponderal, iar cu peste 20% (peste 48 kg) este obez.
-
Stabileşte cauzele problemei
Următorul pas după constatarea problemei şi a dimensiunilor ei este vizita la medic. Greutatea mai mare a unui copil poate fi cauzată de probleme endocrinologice sau alte probleme medicale.
Însă factorii genetici şi problemele tiroidei sunt cauza cel mai puţin frecventă a obezităţii infantile. Cel mai probabil este ca şi tu să ai probleme de greutate. Legătura dintre adulţii supraponderali şi copiii lor nu este deloc întâmplătoare: un copil care are cel puţin unul din părinţi obez are peste 80% şanse să devină şi el obez faţă de copiii la care ambii părinţi au greutate normală, la aceştia riscul fiind de numai 10%.
Tot părinţii sunt principalii responsabili pentru obezitatea copiilor, mai ales aceia care le dau constant prea multe dulciuri şi grăsimi. Lipsa activităţii fizice şi a mişcării în aer liber, sedentarismul şi joaca la calculator, tabletă sau telefon ore în şir contribuie şi ele în egală măsură la problemele de greutate ale copiilor.
Cu toate acestea, un regim de viaţă corect şi sănătos, insuflat fără constrângeri, îţi poate scăpa copilul de kilogramele în plus şi de neplăcerile cauzate de acestea!
-
Fă din mişcare o distracţie în familie
Pentru a-ţi aduce copilul la o greutate normală şi pentru a evita bolile ce pot apărea de timpuriu din cauza obezităţii (colesterol ridicat, hipertensiune, probleme cardiace, diabet, probleme osoase în creştere), creșterea activității fizice a familiei este deosebit de importantă.
Însă mişcarea nu trebuie să fie o corvoadă obositoare, ci o activitate distractivă în familie. Mergeţi împreună la sala de fitness, alergaţi cu toţii în parc, faceţi excursii cu bicicleta, mergeţi să înotaţi, orice activitate la care poate participa întreaga familie. În momentul în care copiii îşi văd părinţii că sunt activi fizic și se distrează, există mai multe şanse să fie activi și să rămână activi pentru tot restul vieții.
Atenţie însă, copiii supraponderali se pot simţi prost când participă la anumite activități, mai ales de grup, în care pot fi ironizaţi sau se pot simţi neputincioşi. Este important să-ţi ajuţi copilul să participe la activități fizice de care să se bucure și care nu sunt prea dificile. Puteţi începe cu plimbări lungi pe jos sau drumeţii. Obiectivul este să ajungă la o oră de activitate fizică în fiecare zi.
-
Alimentaţie sănătoasă pentru toată familia
Cea mai mare şi mai frecventă greşeală din alimentaţia copiilor este aceea că abundă de produse cu prea multe grăsimi şi foarte mult zahăr, adesea „ascunse”. Este vorba în special de dulciuri, alimentele procesate şi cele de tip fast-food. Cerealele cărora li se face reclamă şi sunt destinate copiilor conţin mult zahăr, băuturile „de fructe” conţin zahăr sau îndulcitori chimici, precum şi arome denumite „identic naturale”, iar mezelurile recomandate pentru micul dejun şi pacheţelul de la şcoală sunt pline de grăsimi şi conservanţi.
Când copilul supraponderal are nevoie de un program de pierdere în greutate, este important să se implice întreaga familie într-o dietă sănătoasă, astfel încât copilul să nu se simtă marginalizat. Trebuie să-i încurajate obiceiurile alimentare precum:
- consumul zilnic a 5 porţii de legume şi fructe;
- respectarea celor 3 mese principale ale zilei și, eventual, 2 gustări sănătoase;
- hidratarea cu apă, smoothie-uri de fructe făcute în casă şi evitarea băuturilor răcoritoare;
- înclocuirea dulciurilor și alimentelor bogate în grăsimi cu fructe, nuci şi seminţe;
- evitarea produselor procesate, mai ales a celor de tip fast-food;
- evitarea consumului de alimente seara, după ora 20;
- evitarea recompenselor alimentare.
Factorul determinant în comportamentul alimentar şi stilul de viaţă al copiilor este şi va rămâne exemplul părinţilor. Concluzia este simplă: consumă tot ce vrei să mănânce şi copilul tău, faceţi împreună mişcare şi oferă-i cele mai importante informaţii şi lecţii de nutriţe.
Dacă îi vei forma obiceiuri sănătoase în viața de zi cu zi, dacă discuți cu el despre importanţa unei nutriţii sănătoase şi a mişcării, copilul va slăbi şi se va menţine suplu fără efort.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.