Agresivitatea copilului este una dintre pietrele de încercare din viață părinților. De frecvența și intensitatea episoadelor de agresivitate depinde atât liniștea în casă cât și viață socială a întregii familii. Părinții unui copil agresiv au deseori tendința de a limita întâlnirile sociale, tocmai din dorința de a evita “crizele în public” pe care cel mic le poate face. Ce este de făcut?
Acceptă diferitele emoții!
În primul rând luați în considerare că agresivitatea este un mod de exprimare a unei emoții negative, cum ar fi furia, tristețea, teamă. Este esențial să îi învățăm pe copiii noștri să își accepte emoțiile, nu doar pe cele pozitive, ci și pe cele negative. Ele sunt normale și sănătoase. Reprezintă un semn că este nevoie să schimbăm ceva în context sau în atitudinea noastră.
Despre agresivitatea copiilor și cum poate fi ea prevenită poți citi mai multe detalii în cartea Cum să crești un copil energic.
Încurajează exprimarea verbală!
Copiii au nevoie să învețe cum să își exprime în mod adecvat emoțiile. De asemenea au nevoie să știe și ce modalități nu sunt acceptate. Un astfel de mod este agresivitatea. Încurajați-l să exprime în cuvinte ceea ce simte. Acordă-i atenție când îți spune ceea ce are pe suflet sau ce a făcut. Oprește-te din ceea ce faci și ascultă-l. Ignorarea îl poate învață că sentimentele nu sunt importante, iar pe viitor și le va reprima, luându-ți șansă de a-l învață să reacționeze adecvat. Exemplul personal este foarte important! Copiii învață privind comportamentul părinților. Deasemenea, stai de vorba cu el. Povestește-i ce ai simțit tu în situații similare, ce cuvinte ți-au venit pe limba, ce ai făcut concret.
Fă-l să se simtă iubit!
Furia pe care micuțul o simte este o emoție foarte puternică și înspăimântătoare pentru el. În momentul în care el își pierde cumpătul și lovește sau muscă, este la fel de uimit că și tine. Atenția exagerată pe care părinții o acordă “victimei” îi poate întări comportamentul agresiv, ducând la repetarea lui. Același efect îl are și ignorarea copilui. El va traduce astfel de reacții că o confirmare a faptului că este “rău” și va persevera. Repetarea comportamentului agresiv este în fapt un strigăt de ajutor. Repetă pentru a înțelege ce să întâmplă cu el în acele momente copleșitoare. Este strigătul prin care spune: “Nu mă pot controla! Ajută-mă!” Impunerea limitelor fără a-i arată că îl iubeșți în continuare este egală cu zero. Scopul final al disciplinei este auto-disciplina, prin care copilul devenit adult se va putea opri singur la timp.
Oprește-l fără să îl umilești!
În astfel de momente copilul are nevoie de reacții clare din partea părintelui. Expresia fetei, tonul vocii trebuie să îi dea de înțeles că exprimarea furiei prin agresivitate nu este acceptată. Copilul trebuie oprit cât mai curând cu putință. Îl puteți duce în alt loc până se calmează. Luați-l în brațe, mângâiați-l. Vorbiți-i atunci ferm și clar despre cât de greșit este ceea ce a făcut. Nu îl pedepsi fizic, acest lucru îi va întări comportamentul! Nu îl umili verbal! Chiar și ieșindu-ți din fire în astfel de momente îi validezi lipsa de control. Asigura-l că îi vei fi alături întotdeauna până învață cum să se poarte. Vorbiți împreună despre ce a învățat din această întâmplare și încurajează-l să își ceară scuze. Că formă de protecție față de vina pe care o simte, copilul poate refuză să își ceară iertare. Nu îl forță; dă-i în schimb speranța că va reuși să se oprească singur în viitor!
Situații concrete
Copilul își lovește colegii de grădiniță – se poate traduce fie prin faptul că nu a învățat încă să își exprime în mod adecvat sentimentele negative față de o situație concretă (i s-a luat jucăria, nu a fost acceptat la un joc, a fost pus să stea cuminte pe scaun), fie vrea să arate că de acum este mare. Băieții vor să își demonstreze bărbăția. În astfel de situațîi mama îi poate spune că este bine că este puternic și băiat mare și să îl învețe să își folosească în mod pozitiv forță și “virilitatea”. Îi poate cere ajutorul să care ceva greu sau să repare ceva în casă, pe măsură puterii lui, bineînțeles. Specialiștii susțin și că un astfel de comportament în cazul unui băiețel este semnul lipsei prezenței tatălui în viață copilului. Trebuie spus că, având băieți, tații trebuie să se implice mult mai devreme în viață lor decât în cazul fetițelor.
Copilul “face crize” dimineață – crizele de la micul dejun pot exprimă teamă că nu își va vedea părinții toată ziua. Asigură-l că te vei gândi la el toată ziua, sună-l dacă poți, și că abia aștepți să vă vedeți din nou după-amiază. La întoarcerea acasă, petreceți ceva timp împreună, în care să va povestiți întâmplări de peste zi, vreme în care rezervorul lui de iubire se va umple, liniștindu-l.
Copilul este “teroristul” locului de joacă – ca și în cazul agresivității de la grădiniță, asigurați-va zilnic că micuțul învață să își exprime supărările. Lovitul, zgâriatul – sunt comportamente de auto-afirmare, prin care el își demonstrează independența. Este o fază foarte importantă în dezvoltarea lui emoțională și care are nevoie de înțelegere și încurajare din partea părinților.
Despre agresivitatea copiilor și cum poate fi ea prevenită poți citi mai multe detalii în cartea Cum să crești un copil energic.