„Am văzut, la doi metri departare, în spital, ce înseamnă într-adevăr rujeola”

Cristina Călin, redactor
responsabilitate socială

Pare că lumea s-a rupt în tabere mici-mici zilele acestea. Unii cred în coronavirus, alții cred că li se îngrădește libertatea dacă li se măsoară temperatura, alții compară masca cu o botniță, alții acuză industria farmaceutică de intenția de a vaccina pe toți cu forța, alții asociază COVID-19 cu undele 5G. Fiecare are o părere și ține morțiș să și-o spună, indiferent că singura bază pe care o au este vecina mamei prietenei unei cunoștințe de-ale unui văr de-al colegului de serviciu de-al soacrei unei doctorițe de la spital.

Dincolo de credințele pe care ni le-am format având informații din surse mai mult sau mai puțin corecte este faptul că mor oameni din cauza coronavirusului și că acesta este contagios. De aici pornește responsabilitatea fiecăruia dintre noi să păstrăm o igienă perfectă, să nu intrăm în sufletul oamenilor cu care ne intersectăm pe unde avem treabă, să nu ne plimbăm brambura prin magazine sau alte locuri unde nu avem treabă neapărat.

Apelul medicilor și al autorităților este adesea pus sub semnul unor interese ascunse și mai degrabă am face invers decât ni se recomandă, mai ales că numărul de cazuri de coronavirus de la noi din țară nu a fost foarte mare raportat la populație. Dar acest lucru s-a întâmplat pentru că marea majoritate am înțeles că trebuie să ne protejăm și, în felul acesta, îi protejăm și pe cei din jurul nostru.

Nu crezi până nu vezi, un principiu periculos

Redăm mai jos povestea unei mame internate la Spitalul Grigore Alexandrescu, așa cum a povestit-o ea pe contul ei de Facebook. Nu trebuie să uităm că medicii se luptă anul acesta și cu rujeola, o boală gravă, care ucide copii, pentru care vaccinarea este posibilă gratuit, prin schema națională de imunizare. Au fost raportate peste 20.000 de cazuri și 64 de decese cauzate de rujeolă, potrivit Centrului National de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

„Acum 2 ani, în plină vară, fiică-mea a făcut o pneumonie cum n-a avut în viața ei. Singura cale de rezolvare a fost internarea in spital timp de o săptămână, pentru a fi pusă, cât de cât, pe picioare.

În salonul de la Spitalul Grigore Alexandrescu erau, în principiu, internați copii tot cu pneumonie, diverse grade. Toți erau foarte slăbiți din cauza bolii. Unul dintre ei, o fetiță de vreo 4-5 anișori, era tot mai grav pe zi ce trecea. Nu funcționa niciun tratament. Te lua plânsul văzând cât de rău se degrada de la o zi la alta. Medicii pur și simplu nu înțelegeau de ce se întâmplă asta. Orice îi dădeau, copilului îi era tot mai rău. Mama ei, inițial echilibrată psihic și cu convingeri puternice în privința sănătății, căzuse sub limitele inferioare ale disperării. Pur și simplu nu mai rezista uzurii psihice.

Teama apare atunci când ești tu cel implicat. Vorbim de responsabilitate socială

După circa 4 zile de împărțit spațiul comun, fetița în cauză, cu stare absolut agravată, a fost în sfârșit diagnosticată: avea rujeolă peste pneumonia cu care se internase inițial. Un coșmar.

Au dus-o imediat la Matei Balș. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu ea, sper doar să fi trecut cu bine peste, până la urmă.

Prima întrebare a medicilor către noi, cei care stătuserăm în focar atâta timp, a fost: „Sunteți vaccinați antirujeolă?”

Eu și cu fiica mea eram. Alții, doar 1 doză, alții deloc. Ambelor categorii li s-a făcut de urgență imunoglobulină, să mai atenueze impactul rujeolei pe un organism deja slăbit. Ambele categorii erau înspăimântate real. Văzuseră deja, timp de câteva zile, la doar doi metri departare, ce înseamnă într-adevăr rujeola.

În ziua aceea, de supărare, am povestit pe FB situația și am sfătuit părinții să-și vaccineze copiii.

Ceea ce am putut citi din partea antivaccinistilor, nici nu pot descrie. De la jigniri, înjurături până la acuzația că mint, că de fapt nu sunt internată în spital și că sunt plătită să postez pro vaccinare. Mi s-a cerut chiar foaia de internare a copilului, dovada că suntem într-adevar în spital.

Dacă nu știu, problema dispare

Din acel moment mi-am dat seama că negarea este unul dintre dușmanii cei mai perfizi ai omului. Nu am trăit eu situația, atunci nu există. Nu mă interesează experiențele celorlalți, nu învăț nimic din ele, dacă eu nu cred, problema dispare.

Gândirea magică tipică copilului mic.

În aceste zile mă simt exact ca atunci. Virusul nu există/nu ne atinge tocmai pe noi, dăm cu artificii ca nu mai cere Guvernul declarație. Nu vrem măști, distănțări și protecții personale și ale celorlalți. Noi suntem liberi, nu ne spun ceilalți ce să facem.

Exact ca mama antivaccinistă convinsă și vocală a fetiței de mai sus. Care, dincolo de tragedia și suferința propriului copil, a adus, involuntar, suferința si celor din jur. Asta înseamnă boala infecțioasă puternic transmisibilă.

Epidemia adora mulțimile, nu e interesată de indivizi solitari.

Nu e fiecare pe barba lui, se împarte totul. Boala, de data asta. Ca și responsabilitatea.

Exact ca în „Ciuma” lui Camus. O lectură ar face bine tuturor, mai ales în perioada aceasta. E o descriere fidelă a ceea ce trăim azi, dovada că, la nivel de societate și de percepție a bolii și a izolării impuse, epidemiile se desfășoară identic, indiferent de secol.”

Dacă acest articol în care se vorbește despre responsabilitate socială în contextul vaccinării și al pandemiei de coronavirus ți s-a părut interesant îți recomandăm să mai citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa