Plânsete în miez de noapte, urlete disperate în faţa uşii în timp ce încerci să pleci la serviciu sau chiar crize şi tăvăleli pe jos în curtea grădiniţei. Toate acestea sunt temeri ale copiilor care dau anxietate.
Conform specialiştilor, fiecare copil a trăit cel puţin o experienţă scurtă de anxietate faţă de care a reacţionat prin evitare sau retragere din situaţie. Temerile copiilor se manifestă diferit în funcţie de vârsta pe care aceştia o au, iar părinţii trebuie să acorde episoadelor de anxietate importanța cuvenită.
Deşi iniţial o problemă obişnuită şi comună, anxietatea poate deveni o problemă gravă la vârsta adultă în lipsa reacţiilor şi a tratamentului corespunzător din perioada copilăriei.
Nou-născutul. Anxietatea de separare
Imediat după naşterea copilului, părinţii dau nas în nas cu temerile nou născutului – ori de câte ori mama (sau persoana care îl îngrijeşte) părăseşte încăperea, se aud scâncete şi bebeluşul începe să dea semne de agitaţie. La vârste atât de mici nu există încă „permanența obiectului” în vocabularul intern al copiilor. Pentru ei, faptul că mama a ieşit din raza lor vizuală este echivalent cu abandonul, de unde şi teama şi manifestările ei zgomotoase.
Acelaşi fenomen se întâmplă şi în cazul în care cel mic este luat în braţe de către o persoană străină sau o rudă pe care o vede rar, chiar dacă aceasta este animată de cele mai bune intenţii. De asemenea, multe mămici se plâng de faptul că nu pot face baie sau coborî să cumpere ceva, chiar dacă acest lucru presupune o lipsă a lor de doar cinci – zece minute.
Preșcolarii. Temeri ale copiilor multe şi variate
O dată cu vârsta, evoluează şi panoplia temerilor celor mici. Unele dintre ele dispar, altele sunt înlocuite cu alte trăiri. Anxietatea de separare nu dispare însă, ci se transformă. Acum poţi face din nou duș fără plânsete în faţa uşii de la baie, însă poţi întâmpina dificultăţi atunci când îţi propui să îţi laşi copilul să doarmă chiar şi o singură noapte la bunici. Deseori chiar şi dimineţile îţi pot fi astfel „condimentate”, în cazul în care trebuie să vă despărţiţi preţ de patru ore, cât durează programul scurt de grădiniţă.
În acelaşi timp, pot apărea temeri noi, precum teama de animale (câini, şoricei, păsări etc), teamă de tunete sau teama de străini. Aceste reacţii sunt fie consecinţe ale unor întâmplări negative cu care copilul s-a confruntat, fie apar ca urmare a unor poveşti, filme, întâmplări pe care le-a auzit sau văzut.
Imaginaţia copiilor la vârsta preşcolară este în plină expansiune, aşa încât, pe marginea oricărui eveniment care pentru adulţi poate părea neînsemnat, ei să brodeze povești înfricoşătoare. Una dintre cele mai des întâlnite frici în rândul preşcolarilor este teama de monştri (fantome) asociată temerii de întuneric şi care apare în timpul rutinei de seară. În acelaşi timp, preşcolarii sunt uşor influenţabili, aşa încât temerile prietenilor, colegilor de grădiniţă sau chiar ale adulţilor pot deveni cu uşurinţă şi temerile lor.
„Nu mă mai sui pe bicicletă, îmi este frică” poate fi laitmotivul unei vacanţe dacă un eveniment neplăcut, precum o banală căzătură, s-a întâmplat recent. Chiar dacă noi, părinţii, putem cataloga teama copilului ca fiind moft, alint, sensibilitate, abordată incorect, poate genera un refuz categoric pentru o perioadă lungă de timp sau poate deveni formula-cheie de reacţie în situaţii similare viitoare (înot, accind rutier minor, căzături la locul de joacă etc)
„Nu merg la petrecere pentru că ştiu că nu îmi voi face prieteni.” Vârsta preşcolara este vârsta la care copiii încep să părăsească cuibul şi să fie conştienţi de importanta relaţiilor de prietenie. O reacţie de respingere din partea altui copil, potenţial prieten, mai cu seamă dacă este alimentat de reacţia exagerată a adulţilor, poate genera anxietăţi sociale cu repercusiuni grave până în viaţa adultă.
Temeri ale copiilor. Perioada şcolară
Din păcate, sunt cazuri în care nici la vârsta şcolară nu scăpăm de anxietatea de separare. Ea devine însă o problemă cu atât mai gravă cu cât a reapărut după o perioadă mare în care copilul nu a mai avut astfel de manifestări. Dacă anxietatea de separare apare din senin la un copil mai mare, poate indică un alt tip de problemă, cum ar fi agresarea la şcoală sau abuzul.
Anxietatea socială este un tip de anxietate care începe să se manifeste cu precădere în perioada şcolară. Copilul este deseori catalogat drept timid, neprietenos, retras sau chiar bine crescut sau cuminte. Toate acestea reprezintă însă un fals diagnostic. Un copil sănătos din punct de vedere emoţional va petrece timp împreună cu ceilalţi copii, va putea citi cu voce tare în clasă şi va putea ieşi la tablă, chiar dacă va avea ceva emoţii în aceste contexte.
Vorbim de anxietate socială atunci când elevul se blochează când trebuie să vorbească cu voce tare în faţa colegilor sau a învăţătoarei, încercând să evite pe cât posibil această situaţie, prin diferite subterfugii. În acest caz, copilul este pur şi simplu paralizat de teama de a se face de râs în fața celorlalţi sau de a nu obţine performanţa cu care s-a obişnuit sau care i s-a impus ca model de către părinţi.
Deseori elevul intră în asa-numitul mutism selectiv, preferand să nu înţeleagă, să nu ştie ce are de făcut, să nu cunoască ce temă i s-a dat decât să vorbească în auzul clasei sau direct cu profesorul.
Acelaşi principiu funcţionează şi în cazul relaţiilor de joacă – copilul anxios temându-se că nu va fi plăcut, că va greşi regulile jocului, că îşi va dezamăgi echipa la fotbal etc. Un astfel de copil va avea tendinţa de a deveni solitar, preferând jocurile de unul singur, lectura sau jocurile video.
Teama de catastrofe este un alt tip de anxietate căreia mulţi copii mari trebuie să îi facă faţă. Aceşti copii se îngrijorează frecvent de lucruri negative pe care le aud în media: război, probleme politice care îi pot afecta direct (părinţii îşi vor pierde locul de muncă iar ei vor fi săraci), accidente rutiere, teama că bunicii vor muri sau familia se va destrăma.
Anxietatea post-traumatică. În urma unei întâmplări şocante, traumatice copiii se pot confrunta cu rememorări ale evenimentului neplăcut sau coşmaruri. Toate fiind de fapt procedee prin care creierul procesează ceea ce a înregistrat, încercând să găsească o soluţie la respectiva situaţie copleşitoare.
Pentru părinți
Cu siguranţă mulţi copii au temeri şi îngrijorări. Observă comportamentul copilului tău şi nu minimiza importanța manifestărilor de anxietate. Nu accentua temerile copilului prin frici induse – dacă nu mănânci tot vine un crocodil și mănâncă el mâncarea ta, dacă nu dormi iese bau-bau de sub pat, dacă nu cobori din tobogan te las singur în parc. „Încurajări” de genul: fi bărbat, o să îţi treacă până te însori, nu mă jeli că nu mă duc la groapă nu îşi au rostul, mai cu seamă dacă poţi răspunde pozitiv la una dintre cele două întrebări de mai jos:
- Fricile copilului meu i-au schimbat comportamentul zilnic? Îl împiedică în activitatea şcolară sau în relaţiile de prietenie?
- Atunci cănd se confruntă cu o situație care il sperie, copilul meu are manifestari fizice precum: vărsaturi, cianozări (albăstrirea zonei din jurul gurii), pete pe corp, dureri de burtă?
- Copilul meu are temeri diferite faţă de majoritatea copiilor de vârsta să? De exemplu, prezenta anxietăţii de separare şi după vârsta de opt ani ar trebui să te îngrijoreze.
Nu ezita să consulţi un medic psiholog pediatru pentru orice îngrijorare legată de sănătatea psihică a copilului tău. Un copil sănătos va fi un adult echilibrat!
Citește și ”Copilul conștient”, cartea care îți oferă tehnici pe care să-ți înveți copilului să acorde o atenție mai mare gândurilor, sentimentelor și emoțiilor sale. El se va putea concentra mai bine la școală, va fi mai empatic și mai atent la tot ceea ce i se întâmplă. Aceasta este disponibilă AICI.
