Vrei să-ți duci copilul la un casting? Iată cum să nu iei țeapă!

Adriana Moscu
casting pentru copii totul despre mame

Dacă nu doar ție ți se pare frumușel copilul tău, ci primește aceste complimente de fiecare dată când își face apariția în public, probabil că te gândești deja să-l faci model. Iată ce trebuie să știi despre castingul pentru copii, astfel încât să nu luați țeapă!

E bucălat, tot numai inelușe blonde, ochi mari, albaștri. Sau poate că are părul negru ca abanosul și ochii verzi ca smaraldul. Ori un zâmbet gingaș, cuceritor, perfect pentru reclamele la pasta de dinți?

Aproape sigur te-ai gândit ce bine ar da pe sticla televizorului sau în reclamele de pe panourile stradale – micuțul tău, multiplicat la scară largă, zâmbindu-ți din toate colțurile orașului!

Dar oare cât de potrivit este pentru această activitate? 

Citește și: Copiii (trebuie că) au talent!

Să defilăm în costum de baie…

Înainte să te entuziasmezi prea tare, să-ți spun și povestea mea. Cum am mai recunoscut și cu alte ocazii, sunt o mamă (foarte) tânără, cu copii (destul de) mari. Motiv pentru care am cam experimentat cu fiică-mea cea mare, nefiind pe-atunci suficient de înțeleaptă pentru a distinge lucrul serios de țepele îndoielnice.

Așadar, pe când Ioana mea avea vreo șapte anișori, zveltă și bălaie cum era, cu ochii ca mura și gurița atât de roșie că multă lume mă întreba dacă am dat-o cu ruj (nu, nu eram într-atât de neexperimentată ca să fac asta!), ne-a acostat un nene cu un flyer în mână, pe care ni l-a vârât insistent sub ochi. Ne plimbam agale prin Parcul Tineretului, era primăvară, soare, păsărelele ciripeau, iar noi ne aflam într-o dispoziție de zile mari. Ne-a spus că în weekend se organizează un concurs de casting pentru copii și că poate ne hotărâm să participe și fetița.

Bineînțeles, m-am umflat în pene de fericire

Era prima oară când se întâmpla asta, m-am umflat în pene de fericire și ne-am înfățișat la sediul ultracentral în ziua și la ora prestabilite. După o coadă de vreo două ore, timp în care am stat în picioare cu alte câteva zeci de persoane, ne-a venit rândul. Am intrat cu Ioana într-o încăpere mică și strâmtă, unde au pus-o să defileze în costum de baie. I s-au făcut câteva poze, în timp ce copilul afișa un zâmbet tot mai strâmb și se simțea tot mai stânjenit. Apoi, ni s-a spus că fetița are potențial, dar că pentru a o înscrie în baza de date, trebuie să plătim 1.000 de euro. „În două rate, ca să vă fie mai ușor”. Deja siderată și tot convinsă că nu ne aflăm în locul potrivit, am întrebat: “Și avem asigurarea că de banii ăștia va fi chemată la castinguri și le va și câștiga?”. “A, nu, în niciun caz”. Ne-am ridicat și am plecat, realizând în ultima secundă că e țeapă și regretând că am fost luați de val în asemenea hal. La o lună distanță, agenția a dat faliment.

Dacă aș fi avut informațiile din prezent, aș fi înțeles că sunt niște reguli simple care te ajută să discerni între o agenție de casting serioasă și una fantomă. Îți oferim câteva dintre aceste informații, ca să înțelegi mai bine cum funcționează lumea agențiilor de casting pentru copii, să știi la ce să fii atentă atunci când te decizi să-l transformi pe cel mic în vedetă de reclamă și care sunt avantajele și dezavantajele unei astfel de decizii.

9 sfaturi de urmat dacă aveți în program un casting pentru copii

Nu uita că reclamele sunt pentru toți copiii!

Dacă micuțul tău este extrovertit și îi place să fie în centrul atenției, atunci să joace în reclame este o îndeletnicire numai bună pentru el. În plus, va câștiga o sumă de bani care poate fi destul de însemnată. Trebuie să știi că nu doar copiii care arată “ca la revistă” sunt doriți în reclame. Dimpotrivă, de multe ori, agenții au nevoie de fețe care să nu se încadreze într-un anumit tipar – cu alte cuvinte, de figuri comune, în care să se regăsească cât mai mulți copii.

Atenție la ce semnezi!

Știai că activitățile prestate de copii sunt legiferate în România? Fii cu mare băgare de seamă când semnezi un contrct în numele său. Filmul sau reclama în care urmează să joace nu trebuie să-l pună într-o lumină defăimătoare, copilul trebuie să poarte haine adecvate vârstei lui și să folosească un limbaj potrivit cu aceasta. De asemenea, și numărul de ore în care este solicitat este limitat prin lege, în funcție de vârstă. Ar fi bine să nu cedezi drepturile de imagine  pe perioadă nedeterminată – când va crește, copilul poate că nu va mai dori să-i fie asociate numele și figura cu un anumit film, serial sau reclamă. Cine știe ce funcție publică va îmbrățișa, iar aceste amănunte din trecutul lui s-ar putea să-i pună piedici serioase în calea afirmării și credibilității profesionale.

Nu oferi bani sau alte cadouri!

Nicio agenție serioasă de casting nu îți va percepe taxe pentru a realiza fotografii cu copilul tău. Dimpotrivă, copilul e cel care, dacă a luat o probă la casting, trebuie să primească bani. O agenție de casting credibilă te va suna în maximum două-trei săptămâni de la probă, să îți spună dacă micuțul tău a fost sau nu selectat.

Nu promite nimic prin telefon!

Cea mai simplă și mai sigură mpdalitate e de a înscrie copilul în bazele de date ale agențiilor de casting recunoscute ca fiind serioase. Dacă agentul îți spune că reclama urmează să fie filmată în aceeași lună în care va apărea pe televizor sau în alte medii (radio, print), e aproape clar semn că e vorba de o țeapă – aceste reclame se filmează cu mult înainte de a apărea pe piață.

Nu în ultimul rând, nu te încrede în apelurile telefonice în care ești anunțată că micuțul tău a fost selectat pentru cine știe ce reclamă. De unde să aibă datele tale dacă tu nu le-ai oferit niciodată? Sigur următoarea frază va conține cuvântul „bani”. Încheie imediat coversația și reclamă numărul la Poliție sau la Protecția Consmumatorului

Nu le trimite poze din prima!

Dacă agenția de casting îți cere câteva poze cu cel mic urmând să te sune când apar proiecte noi, e clar că ceva e foarte putred la mijloc. Agenții și specialiștii în casting nu se iau după o expresie dintr-o fotografie. Ei vor chema întotdeauna copilul pentru a da probe video și a face fotografii în contextul reclamei, cu fotograful agenției. Nu doar figura contează, ci și postura, atitudinea, mimica, vocea – amănunte care nu pot fi observate decât la fața locului, nu dintr-o poză inexpresivă. 

Nu da curs invitațiilor de pe stradă!

Nicio agenție care se respectă nu va recruta din stradă modele. Ele au site-uri unde poți înscrie copilul în baza de date – gratuit, fără obligații materiale/bănești.

Nu lăsa copilul singur la reclamă!

Ca părinte sau tutore, copilul minor trebuie întotdeauna asistat în timpul probelor de casting și în timpul filmărilor, atunci când a luat proba, de către părinte sau tutorele legal. Asigură-te că în contract e trecută clauza potrivit căreia dacă reclama nu decurge conform negocierilor inițiale, vei avea tot timpul dreptul să întrerupi colaborarea. Dacă această clauză nu e trecută, nu semna niciun document. 

Nu lua personal respingerea!

E posibil ca micuțul tău să nu treacă nicio probă. Să nu-ți treacă prin cap că e ceva în neregulă cu el. Regizorii au foarte multe preferințe și pur și simplu cel mic nu a fost potrivit cu niciun proiect la care a participat. Însă rămâne întotdeauna copilul tău minunat.

Nu-l forța dacă se împotrivește

Amintește-ți: ceea ce-ți dorești tu nu e întotdeauna ceea ce vrea și el. Dacă vezi că nu se simte confortabil la casting, că începe să plângă sau este stânjenit, renunță – nu toți copiii trebuie să devină actori. Cu siguranță copilul tău are multe alte calități. Concentrează-te pe ele și fă tot posibilul să i le dezvolți!

Dacă sfaturile de mai sus ți-au fost utile, citește și acest articol despre cum putem descoperi talentele copilului nostru. 

Dă-ne un like pe Facebook ca să nu pierzi alte articole pe gustul tău!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa