Copiii trec prin mai multe etape ale felului în care desenează. Cum ajung copiii, de la primele mâzgălituri, la picturi bune de înrămat? De la ce vârstă încep să le facă porterete părinţilor? Şi, mai ales, de ce personajele pe care le desenează ei nu au gât şi umeri şi mâinile le pornesc direct din cap?
Mâzgălitul
Începând cu al doilea an de viaţă, copiii încep să deseneze uşor cu creionul. Primele desene constau din linii drepte sau curbe, repetate, cu care umplu întreaga pagină. Scopul copiilor, la această vârstă, nu este de a reprezenta un obiect pe hârtie. Ei încep să realizeze că pot lăsa urme pe hârtie (sau pe pereţi) şi lucrul acesta le face o mare plăcere. Treptat, îşi dau seama că pot face ca urmele să arate cum vor ei şi încep să le varieze lungimea, orientarea în pagină, densitatea şi forma. Micuţii încep să facă primele contururi, la început neregulate, iar mai apoi regulate. Treptat, ajung să controleze tot mai mult aspectul liniilor.
În această etapă, copiii nu reproduc persoane sau obiecte. Uneori, atribuie sens desenelor lor, pentru că au aflat de la părinţi că obiectele pot fi desenate: “Uite, o maşină” spune copilul arătând spre nişte linii care nu aduc câtuşi de puţin cu o maşină. Uneori, aceluiaşi desen îi schimbă semnificaţia numai după câteva momente: “E o maşină” apoi, după un minut şi alte câteva linii adăugate desenului: “E un căţel”.
În mod cert, pândim orice semn al talentului artistic la micuţul mâzgălici şi abia aşteptăm să vedem prima floricică sau căsuţă desenată. Trebuie să avem răbdare, lucrurile evoluează încet, va mai dura ceva timp până atunci. Momentan, putem să ne arătăm încântaţi de desenele copilului, să îi împărtăşim entuziasmul, să facem observaţii legate de desenele lui („Ooo, ce de linii albastre! Foarte frumos!”) şi să desenăm împreună cu el. Copiii trebuie încurajaţi să deseneze şi trebuie să li ofere instrumente cât mai variate: carioci, creioane, pensule, acuarele.
La trei-patru ani, copiii intră într-o altă etapă, pe care psihologii o numesc presimbolică. Încep să deseneze primele figuri umane şi obiecte. Figurile umane primesc identităţi clare: eu, mama, tata, fratele. Fireşte, nu seamănă deloc cu ei.
La această vârstă copiii nu îşi propun să redea fidel persoanele sau obiectele din realitate şi nu includ în desen toate elementele care compun un obiect: deseori, omuleţii desenaţi nu au mâini sau trup, ci doar cap şi picioare. Atunci când în desen apar şi mâinile, ele pornesc din cap, în desenele celor mai mulţi copii. Nu vă speriaţi, nu vă grăbiţi să criticaţi sau să corectaţi copilul. Nu râdeţi de el, pentru că, cel mai probabil, l-aţi face să se ruşineze. Este o etapă în dezvoltarea lor intelectuală, luaţi-o ca atare. Trebuie să vă bucuraţi, este primul desen al unei fiinţe umane pe care îl face micuţul.
De ce pornesc mâinile din cap?
Psihologii spun că, atunci când desenează o fiinţă umană, chiar dacă e mama sau tata, copiii de această vârstă îi desenează aşa cum se văd pe sine şi nu cum îi văd pe ceilalţi. Dacă micuţul se uită în jos, la propriile mâini, ele par că pornesc din cap. Pentru ei clavicula şi braţul sunt un continuu, iar gâtul nu şi-l văd. Deci mâinile sunt legate de cap!
Copilul va desena un număr extraordinar de mare de astfel de figuri schematice pe parcursul a câtorva ani. Probabil că abia aşteptaţi apariţia mâinilor sau a altor elemente în desene. Desenaţi împreună cu copilul şi propuneţi, în joacă şi fără vreun reproş sau insistenţă, şi alte părţi ale corpului: mâini, trunchi, gât. Porniţi de la desenul lui sau de la unul făcut de voi, eventual asemănător ca stil cu ale lui. Sigur, e posibil să nu fie interesat şi să se mulţumească cu figurile schiţate pe care abia le-a descoperit.
La această vârstă copiii desenează linii şi contururi şi ignoră cele mai multe detalii. De multe ori, folosesc o singură culoare într-un desen. Dacă vreţi, puteţi să îi propuneţi folosirea mai multor culori, fără să insistaţi. Arăţi-i cum schimbaţi culoarea pentru diferite lucruri: maşina e roşie, tata e verde sau părul e galben. Nu îi criticaţi alegerea culorilor, la vârsta aceasta copiii nu încearcă să realizeze desene realiste: părul poate fi albastru, iar ochii roşii, fără ca asta să fie o greşeală.
Începând cu vârsta de cinci-şase ani, copiii intră într-o altă fază, numită simbolică. Desenele lor sunt tot mai complexe. Au o gamă largă de scheme grafice pentru diverse fiinţe sau obiecte: oameni, animale, case, maşini, flori etc. Încep să introducă, în partea de jos a desenului, o linie cu rol de bază, de pământ, pe care aşază casele, copacii, florile, oamenii. Lucrurile nu mai sunt desenate oriunde în pagină, ca mai înainte, ci sunt organizate în spaţiu: spre exemplu, mama şi tata sunt aşezaţi pe pământ, în dreapta lor e casa, în stânga lor este un copac, iar pe deasupra trece un avion.
Tot în această etapă apar primele reprezentări ale mişcării lucrurilor, prin desenarea unor succesiuni de imagini, ca nişte cadre de film. Efectul de transparenţă a lucrurilor apare tot în această perioadă: de exemplu, copilul desenează o casă şi desenează şi ce se află în casă, ca şi cum peretele ar fi transparent.
Începând cu vârsta de nouă-zece ani, copii întră în etapa realismului. Observă cu atenţie lucrurile şi persoanele şi încearcă să le deseneze cât mai fidel. Apare desenul tridimensional, copiii încep să utilizeze perspectiva (lucrurile îndepărtate apar mai mici). Este vârsta de la care copiii pot începe să înveţe cele mai multe tehnici de desen, dar este şi vârsta la care cei mai mulţi copii abandonează desenul.
Copilului tău îi place să deseneze? Este mîzgălici sau deja face portrete pisicii?