Suferinţele care se abat asupra copiilor pot fi depăşite
La ediţia cu numărul 17 a Serilor TOTUL DESPRE MAME, s-a vorbit cu maximă delicateţe, onestitate şi curaj despre traume şi impactul lor asupra copiilor.
Conf. Univ. Dr. Diana Vasile, psiholog clinician, pishoterapeut şi Preşedintele Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, s-a aflat vineri, 29 mai, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, pentru a vorbi despre trauma copiilor cu toţi cei interesaţi de cotloanele minţii şi sufletelor celor mici. Cuvânt mare, plin de semnificaţie şi, din nefericire, de multă durere, trauma a fost atent explicată de invitată evenimentului, care le-a oferit părinţilor posibilitatea de a înţelege mai multe despre un subiect pe care mulţi dintre noi nu-l percepem şi nici nu ştim cum să-l gestionăm.
În prima parte a prezentării, psihoterapeutul a vorbit despre ce este o traumă, descriind-o drept o experienţă personală de ruptură, care are loc din pricina factorilor situaţionali ameninţători care copleşesc posibilităţile personale de autoreglare. Totodată, aceşti factori provoacă sentimente profunde de neputinţă, teamă, vulnerabilitate fără protecţie, ducând la o deteriorare îndelungată a vitalităţii, identităţii şi capacităţilor de autoreglare a persoanei afectate de traumă. Trebuie să reţinem că, deşi evenimentele traumatice nu sunt normale, trauma este cât se poate de normală, din păcate, ea fiind ultima barieră existentă înainte de distrucţie.
3 tipuri de traume la copii
Prezentarea a continuat cu înşiruirea celor 3 tipuri de traume la copii, de care părinţii ar trebui să ştie pentru a putea să le abordeze şi să încerce să le rezolve: traumele existenţiale – viaţa este pusă în pericol, traumele de pierdere – cînd pe lista celor pierdute se află funcţionarea fizică, relaţii dragi, obiecte sau locuri semnificative, traumele de relaţie/de iubire – separare, agresiuni, lipsa de iubire sau de dorinţă de a fi cu copilul. Ca să fie şi mai explicită, vorbitoarea a accentuat că în seria traumelor pe care le poate trăi copilul se numără separarea, moartea, fricile, dezastrele naturale, boala sau trauma pierderii mamei, aceasta din urmă fiind pentru cel mic experienţa cu cel mai mare impact asupra sa.
Suferinţa copilului, o stare ce se poate depăşi
Intrând şi mai mult în zona explicării acestor stări ale copilului, Diana Vasile a detaliat ce se întâmplă cu un copil care suferă. Suferinţa lui este mai mult trăită decât gândită, este firească, se va prelucra prin corp şi emoţii şi are nevoie să fie văzută, respectată, susţinută, normalizată, ghidată şi prelucrată. În aceste situaţii în care copilul este cuprins de suferinţă, există câteva lucruri pe care le pot face părinţii: să recunoască experienţa personală de ruptură, să oprească sau să limiteze elementele situaţionale ameninţătoare care copleşesc, să dea timp, spaţiu, prezenţă pentru auto-reglare, să numească trăirile de neputinţă, teamă, vulnerabilitate fără protecţie, să ofere momente de bucurie, să stimuleze vitalitatea şi să refacă identitatea.
Nevoile de împreună şi de separat, piloni pentru starea de bine
Conf. Univ. Dr. Diana Vasile a accentuat importanţa nevoilor de împreună şi de separat, care sunt nişte adevăraţi piloni pentru starea de bine şi depăşirea traumei. In seria nevoilor de împreună se numără nevoile de a fi îngrijit, de a fi ţinut la căldură, de contact cu corpul, de contact vizual, de a fi înţeles, de a fi susţinut, de a aparţine în exclusivitate cuiva, de a fi recunoscut, de a fi valorizat, de predictibilitate, de explorare, de a fi ghidat, de a fi unic şi cea de a fi primit cu bucurie. In ceea ce priveste nevoia de separat, aici se înscriu nevoia de a fi singur, nevoia de a fi pe cont propriu, nevoia de a te descurcă pe cont propriu, nevoia de a te simţi liber, neîngrădit, nevoia de autoreglare, nevoia de a te raporta la propria persoană.
Soluţii pentru părinte
Spre finalul evenimentului, psihoterapeutul le-a enumerat celor din sală o serie de soluţii pe care le pot utiliza în situaţiile traumatice din familia lor. Astfel, părinţii pot să folosească nevoile ca ghid de intervenţie, să folosească cuvinte şi situaţii cunoscute copilului, să (auto)observe şi să se întrebe, să exploreze resursele şi rănile personale, să înveţe continuu, să meargă la consiliere şi psihoterapie, dacă este cazul, şi să îmbunătăţească/regleze capacităţile relaţionale cu partenerul şi celălalt părinte.
Totodată, părintele mai poate încerca să regleze sau/şi să îmbunătăţească relaţiile cu propriii părinţi şi să primească suport din partea altor părinţi.
Atelierul pentru copii a fost susţinut de echipa de la Asociatia GoodArt, coordonată de actrița Oana Rusu, cu ajutorul căreia cei mici s-au distrat pe paşi de balet, dar au fost şi captivaţi de un atelier de povești și de teatru și de unul de confecționat jucării din materiale reciclabile.
Foto: Fotografii de familie
