Telefon mobil, mai puțină intuiție

Ruxandra Rusan
telefon mobil

Eram la Budapesta, în vacanță, cu soț și copil, dar fără roaming la telefonul mobil. La un moment dat, soțul meu a dat o fugă până la hotel ca să ia ceva uitat în cameră. Am rămas cu copilul pe malul Dunării să-l așteptăm, când a izbucnit criza crizelor.

Estimasem că se întoarce în 40 de minute. După o oră și jumătate în care nu apăruse, iar pe noi ne cam copleșiseră toate, de la sete la nevoie de toaletă și foame, fiul meu a intrat în panică. “Unde e tati?!”

Nu avem telefon mobil!

Ce-i drept, și pe mine mă cam îngrijora întârzierea lui. Și da, mi-aș fi dorit să fi activat roamingul la telefonul mobil, însă i-am răspuns copilului că îmi dau seama de ce întârzie. “Cum?! Cum, dacă nu putem vorbi cu el?!” Traficul la o oră de vârf, într-o capitală europeană, te poate face să întârzii. Plecase cu mașina și ne-am propus să o lase la hotel ca să circulăm mai departe cu metroul și să scăpăm de bătaia de cap cu locurile de parcare. Apoi, ne imaginăm ce e în mintea lui. Știe că a întârziat, deci clar se grăbește cât poate. Știe că nu plecăm de la locul unde ne-a lăsat pentru ca să ne putem găsi. Dacă nu vine și nu vine, mergem la hotel și acolo va veni și el în cazul în care nu ne mai găsește pe banca de pe malul Dunării. Dar copilul nu și nu. De ce nu avem telefon mobil? Așa, am ȘTI. Nu am GHICI.

Fără telefon mobil, INTUIEȘTI

În timp ce-l linișteam și bodogăneam (în gând) alegerea de a nu fi activat roaming-ul, m-a lovit revelația. Copiii noștri, crescuți cu telefonul mobil în casă, nu mai au încredere în intuiție. Au învățat să apese o tastă și să primească răspunsuri clare, confirmări. Psihicul lor este mult mai rigid în a face față necunoscutului și în a intui ce se întâmplă. Scenariile lor sunt clare ca un film hollywoodian, în timp ce mintea care s-a descurcat și când întâlnirile se dădeau de pe telefonul fix sunt mai flexibile și mai deschise spre imaginarea situațiilor posibile. Prin urmare, mai funcționale în caz de lipsă de răspunsuri ferme. Aș fi vrut atunci un telefon mobil cu care să-mi sun soțul să aflu ce-i cu el? Clar! Dar nu m-a cuprins panica pentru că am fost dispusă să îmi închipui ce se întâmplă.

Happy End

Mi-am liniștit cât de cât copilul când l-am rugat să se pună în pielea tatălui său. Oare el ce gândește acum? Ce crezi că face? Cum crezi că ar reacționa dacă nu ne-ar mai găsi aici? Oare ar aștepta o oră, presupunând că am plecat să luăm ceva de mâncare? Oare s-ar întoarce la hotel, fiind singurul reper comun pe care îl avem într-un oraș străin? Mă privea cu admirație și vagă încredere. Se poate să știi ce e în mintea cuiva și fără să-l suni pe telefonul mobil să-l întrebi? Da, se poate. Și nici măcar nu e muncă de detectiv, este pur și simplu încredere în intuiția proprie și cunoașterea minții celuilalt. Așa că noi, cei care am crescut fără telefon mobil, avem avantajele noastre. Până la urmă, a apărut și soțul care, evident, rulase aceleași gânduri în propria-i minte. În aceeași rețea, chiar dacă nu era una de telefonie mobilă.

Ce-ar fi să le îmbogățim universul copiilor noștri provocându-i la aventura de a afla răspunsuri și fără să apeleze la gadgeturi moderne? Să trimită o scrisoare, nu un mail. Să intuiască ce face un prieten fără să-l sune. Să afle ce înseamnă un cuvânt cu DEX-ul în față, fără Google sau să ghicească ora privind soarele.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa