De vorbă cu Mihaela Ștefănoiu despre afecțiunile comune ale copiilor, atunci când sunt provocate de un dezechilibru emoțional
Copilul tău face des otite, rinofaringite, eczeme sau pipi în pat? Ai încercat toate tratamentele posibile și ai schimbat deja câţiva medici fără niciun rezultat? Mergeţi urgent la psiholog! Poate fi vorba de somatizarea unei suferințe sufletești.
Am stat de vorbă cu Mihaela Stefănoiu, psiholog în cadrul Rețelei Private de Sănatate Regina Maria, despre afecțiunile copiilor, despre semnele care ne-ar putea indica faptul că este vorba de somatizări, dar și despre ce este de făcut în aceste situații.
TOTUL DESPRE MAME: Să începem cu o întrebare de bază: ce este somatizarea?
Mihaela Ștefănoiu: Somatizările reprezintă limbajul suferinţelor fizice. De altfel, somatizarea este limbajul favorit al bebeluşilor, al copiilor şi mai târziu a adulţilor. Când copilul nu se poate exprima – fie că nu poate rosti cuvinte, este prea mic pentru a putea vorbi, nu îşi poate exprima în cuvinte sentimentele sau părinţii nu-şi fac timp pentru a-l asculta – atunci apare o suferinţă fizică.
Cui foloseşte? Foloseşte părinţilor, pentru a înţelege trăirile şi emoţiile copiilor lor, pentru a ajunge să se cunoască unul pe celălalt, pentru creşterea copiilor într-un echilibru emoţional, pentru a-i învăţa pe copii să-şi exprime trăirile şi emoţiile. Emoţiile nu sunt o ruşine, ele fac parte din noi toți, fie că vrem, fie că nu.
TOTUL DESPRE MAME: Când devine somatizarea un proces anormal?
Mihaela Ștefănoiu: Alarma se va declanşa atunci când vom merge des la medic cu diferite simptome care tind să nu aibă soluţie. Însă în ciuda tuturor progreselor în medicină şi a competentei personalului medical, exista riscul de a trece pe lângă esenţial.
TOTUL DESPRE MAME: Cum se manifestă clinic la copii somatizarea?
Mihaela Ștefănoiu: Somatizarea apare când toate celelalte căi de comunicare au fost epuizate, deci organismul reacţionează, când nevoile copilului au fost transmise dar au fost respinse, ignorate. Copilul spune: “am nevoie de ajutor!”
Copilul care nu va găsi niciodată cuvintele să se dezvăluie va dezvolta somatizări care vor fi înţelese că boli şi tratate ca atare.
TOTUL DESPRE MAME: Despre ce boli vorbim cel mai adesea atunci când vorbim despre somatizări?
Mihaela Ștefănoiu: Când cuvintele nu sunt grăite risca să treacă în corp prin simptome, astfel:
– Otita: părinţi care se ceartă; e felul de a spune: ”Încetaţi să vă mai certaţi!”
– Rinofaringitele: reprezintă soluţii temporare pentru blocarea stimulilor senzoriali; mirosul nu mai este perceput pentru că nasul este” înfundat”.
Rinofaringitele sunt „utilizate” de copii în primii ani de viaţa atunci când sunt supuşi unui “bombardament” informaţional fantastic: imagini, culori, mirosuri, gusturi; pentru ei totul este o noutate, organele de simţ fiind asaltate de numeroase senzaţii, iar simptomul acţionează ca un mecanism de apărare în fata atât de multor stimuli;
– Alergiile: pot fi provocate de amintirea unei mutări, uitate, cu ceva timp în urmă;
– Psoriazis: furie ascunsă, mânie trăită la moartea cuiva apropiat, “de ce l-a lăsat singur”;
– Roaderea unghiilor: jucării vechi pierdute, păpuşi aruncate, mutări, naşterea unui copil în familie;
– Durerea de cap: poate ascunde anxietate, protest, stare de tensiune la şcoală cu un coleg sau chiar un profesor; apare atunci când copilul începe şcoala “migrena zilei de luni” – şi dispare odată cu venirea vacantelor; este rezultatul direct dintre teama sau angoasa şi dorinţa de afirmare şi de autonomie;
– Eczemele: pot fi răspunsuri la agresiuni;
– Enurezisul (pipi în pat): vorbeşte despre furia împotriva adulţilor care îi calca sentimentele sau poate debuta în cazul unui episod marcant în viaţa unui copil, precum separarea părinţilor, naşterea unui frate/sora (pierderea spaţiului privilegiat de „unic copil), şcolarizarea, relaţii tensionate în familie sau cu un anumit membru din familie;
– Encoprezisul (obişnuinţa de a defeca în lenjeria intimă): apare în situaţiile conflictuale dintre părinţi dar şi în relaţiile inadecvate ale copilului cu părinţii;
– Vărsăturile: au drept cauze psihologice supărările, frică de a merge la şcoală, frică de a-şi părăsi mama sau opunere la ceva;
– Astmul: apare pe fondul unei anxietăţi puternice, cauzate fie de o ambiantă tensionată (certuri), fie de despărţire sau de un necaz;
– Anorexia şi bulimia apar pe fondul unei relaţii conflictuale cu mama;
– Obezitatea: respingerea de către părinţi, în general a fetelor de către tați.
TOTUL DESPRE MAME: Medicii pediatri ridică de multe ori din sprânceană cu scepticism când aud de “somatizare”. Ce pot face părinţii dacă bănuiesc că la baza unei probleme de sănătate cu care se confrunta copilul sta un dezechilibru emoţional, dar medicul pediatru este reticent la această explicație?
Mihaela Ștefănoiu: Dacă observaţi o simptomatologie care nu se ameliorează la tratamente şi tinde să nu răspundă la medicaţie, mergeţi urgent la psiholog! Cu siguranţă acesta, împreună cu părinţii, va desluşi semnificaţia apariţiei simptomului respectiv.
TOTUL DESPRE MAME: Dacă un copil s-a confruntat cu astfel de tulburări de somatizare în copilărie înseamnă că va fi sensibil şi la maturitate?
Mihaela Ștefănoiu: La maturitate putem vorbi despre o sensibilitate emoţională, deoarece copilul nu a învăţat în copilărie să-şi gestioneze emoţiile. Astfel, vom întâlni la adult termenul de personalitate vulnerabilă la stresul psihic. Din punct de vedere medical somatizările se pot manifesta în situaţii de stres emoţional şi le vom întâlni ca simptome ale bolilor cronice. De multe ori am întâlnit persoane adulte care înainte de un examen au probleme gastrice, atacuri de panică declanşate de un stres la locul de muncă etc.
TOTUL DESPRE MAME: Ce forme îmbracă, așadar, somatizarea la adulţi?
Mihaela Ștefănoiu: La adulţi fenomenul se manifesta prin atitudini de negare sau de anulare: “nu-mi pasă”, “mă lasă rece”, “nu-i nimic”. Iar noi ştim că lucrurile stau tocmai invers,că nu au trecut. Din păcate, somatizarea la adult poate determina boli psihosomatice al cărei factor etiologic semnificativ este cel psihologic: tulburări de somn, anorexie, alergii, angină pectorală, aritmii, astm bronşic, boli imune, diabet zaharat, cefalee, dismenoree, greaţă, herpes, hipertensiune arterială, hipertiroidism, migrenă, obezitate, psoriazis, sindromul colonului iritabil, ulcer gastric, vitiligo, impotenţă, tulburări de vorbire (balbismul) şi altele. În cazul acestor afecţiuni, uneori investigaţiile medicale nu identifica o cauză fiziologică, iar afecţiunea este atribuită unor cauze psihologice.