Sfaturi de la Gabriela Maalouf despre creşterea unui copil independent, la „Atelierele cu mămici”

Raluca Dumitrică
copil-independent-totul-despre-mame

Să creşti un copil independent nu este deloc imposibil!

Anul 2016 a început în forţă pentru „Atelierele cu mămici”, ediţia de ianuarie a acestui eveniment marca TOTUL DESPRE MAME, găzduită de Connect Hub, reunind zeci de părinţi interesaţi de tema evenimentului. Astfel, miercuri, 26 ianuarie, aceştia au aflat de la Gabriela Maalouf, consilier de dezvoltare personală, formator şi practician NLP (programare nurolingvistică) la Familie Împlinită care sunt metodele prin care pot să crească un copil independent.

Dependenţa sănătoasă şi pasul către independenţă

Prezentarea a început prin descrierea conceptului de „dependenţă sănătoasă”. Am putut înţelege de la invitata evenimentului că oamenii se nasc într-o stare normală de dependenţă fiziologică şi emoţională. Acesta este momentul din viaţă când învăţăm ce înseamnă afecţiunea şi când realizăm că putem fi dependenţi de persoane de încredere din jurul nostru. Plânsul copiilor, pe care mulţi îl interpretează în fel şi chip, nu este altceva decât un semnal al celui mic că acesta are nevoie de îndeplinirea unei nevoi fiziologice şi de a primi doza de dragoste necondiţionată.

În continuare, Gabriela Maalouf a explicat că, pentru a face uşor paşi către independenţă, ar trebui să respectăm ritmul de dezvoltare al copilului, să ascultăm cu atenţie şi să înţelegem toate emoţiile şi trăirile interioare ale acestuia, să-l implicăm în activităţile casnice şi să-l lăsăm să înţeleagă cât e de important faptul că ne ajută. Totodată, pe lista sfaturilor oferite s-au mai aflat evitarea supraprotejării (adică să-i lăsăm să se îmbrace, să se încalţe, să mănânce singuri, când ne cer acest lucru), să-şi aleagă activităţile favorite şi să îi lăsăm să ia decizii şi să facă alegeri.

Sfaturi pentru atingerea independenţei, pe grupe de vârstă

Tot Gabriela Maalouf ne-a oferit şi câteva sfaturi punctuale, pe diferite grupe de vârstă, prin care să îi ajutăm pe copii să devină independenţi.

Copilul între 1 şi 3 ani

Un copilaş aflat în această grupa de vârstă trebuie să aibă o libertate de mişcare care să îi permită să meargă, să cadă şi să alerge, dar să şi facă o mulţime de jocuri specifice perioadei şi foarte bun pentru dezvoltarea să: mers de-a buşilea, alergat, pitit, căţărat. Părintele trebuie să acorde mai mult timp în programul zilnic pentru lucruri pe care copilul să le facă singur (de genul îmbrăcatului şi încălţatului), şi să includă copilul în treburile casnice.

Alte sfaturi utile oferite de Gabriela Maalouf au fost: să introducem balanţa între DA şi NU, părintele să nu termine propoziţiile în locul copilului şi să nu corecteze cuvintele, ci să le repete în mod corect, să-i stimuleze vorbirea celui mic lăsându-l să povestească, să nu-l eticheteze de niciun fel (eşti prea vorbăreţ), să-i accepte emoţiile şi să le numească, să-l lase să se joace cu cu cărţile şi să-şi arate sentimentele, fără a exagera.

Copilul între 3 şi 6 ani

Această perioadă este cea în care se stimulează autonomia, jocurile capătă un sens: „de-a şcoala”, „de-a mama”, ” de-a prinţesa”, ” mecanicul” şi se perfecţionează motricitatea fină: desenul, modelarea, construcţia. Este perioada în care prietenia devine importantă, apar dragostea pentru cunoaştere şi discuţiile despre termeni abstracţi.

Copilul între 6 şi 9 ani

Referindu-se la copilul între 6 şi 9 ani, Gabriela Maalouf ne-a spus că în această perioadă este util să îi explicăm importanţa lui în familie, în cercul de prieteni, în lume şi rostul regulilor. Tot acum se stimulează dezbaterea şi negocierea, copilul începe să înţeleagă punctul de vedere al altei persoane, încep discuţiile despre responsabilitate, minciună şcoală, prieteni, acum poate rămâne acasă peste noapte, la prieteni de încredere, poate economisi bani şi înţelege cum funcţionează aceştia. Aceasta este şi perioada în care înţelege mult mai bine timpul, îşi poate organiza singur o zi, ştie să facă planuri, să decidă corect, îi poate fi stimulată iubirea de cunoaştere, pentru citit şi pentru studiu.

Interdependenţa, ţelul părinţilor

Spre finalul evenimentului, Gabriela Maalouf a subliniat că ţelul părinţilor este, de fapt, interdependenţa, procesul prin care individul îşi arată deschiderea şi disponibilitatea faţă de alte persoane, cu empatie şi înţelegere. Doar un copil care şi-a căpătat în mod corespunzător independenţa va fi sigur pe el, va avea resursele necesare şi va şti cum să le folosească.

Specialistul ne-a mai spus că trecerea de la dependenţă la independenţă şi la interdependenţă se poate face doar printr-o bună cunoaştere a propriului copil, prin conştientizarea că fiecare om este diferit şi că există mai mult sau mai puţin timp pentru a face aceşti paşi.

Atelierul pentru copii a fost susţinut de Bogdan Muşat, Mister Origami, care i-a ajutat pe cei mai mici participanţi la eveniment să realizeze cele mai simpatice figurine din hârtie colorată, care au pus un zâmbet mare pe chipurile tuturor.

Foto: Alexandra Dincă

Citește și:
Efectele tehnologiei asupra creşterii copiilor
Şapte domenii de dezvoltare a copilului mic
7 tendințe de parenting de urmărit în 2016
Crezi în copilul tău?

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa