Despre preadolescență se vorbește doar de puțin timp. Când copiii au între 9 și 12 ani, cei mai mulți părinți trec printr-un tumult de emoții pentru că pur și simplu simt că nu își mai recunosc copiii. Încă nu sunt adolescenți, dar nici bebeluși nu mai sunt. N-au siguranța de sine a unui tânăr, dar nici dulceața unui prichindel care ți se aruncă în brațe la tobogan. Vârsta preadolescenței este, probabil, un fel de repetiție generală pentru ceea ce va să vină.
Și atunci, haideți să profităm de șansa unei repetiții generale! Pe cât de dificilă sau amuzantă poate fi uneori preadolescența, pe atât de utilă ne este ca să ne facem încălzirea pentru adolescență noi, părinții. Însă și copiii. Acum au ocazia să ne vadă că le rămânem alături indiferent cât de antipatici reușesc să fie. Din când în când!
Lasă ușa închisă!
După 9, 10 ani, copiii se prind de ce există o ușă la camera lor. Pentru ca să o poată închide în nasul adulților atunci când simt nevoia să fie singuri. Să asculte un cântec, să vorbească la telefon cu un prieten sau cu o prietenă. Să se odihnească după școală. Sau pur și simplu ca să pară interesanți. Tot acum te trezești tu, părintele, stând în fața ușii închise. O deschid și intru, că doar sunt în casa mea? O las închisă până o va deschide copilul? Mi-am făcut temele și le-am verificat pe realitatea din propria-mi viață de mamă. Rețeta câștigătoare este să anunți, de după ușa închisă, că ești acolo dacă este nevoie de tine. Să-ți vezi de ale tale (deși stai cu gândul la ce-o fi în mintea/sufletul copilului) și, în loc să te umpli de nervi sau de panică, să fii deschis spre comunicare atunci când ți-e cerută. Un alt pont care pe mine mă ajută: perspectiva. Ușa nu e închisă în nasul meu, ci în jurul copilului care are nevoie de spațiu.
Odată cu debutul pubertății, meseria de părinte se complică mai mult decât ți-ai putea imagina, iar tensiunea din casă crește. Lucrurile te-ar putea lua pe nepregătite, pentru că pubertatea se instalează acum mai devreme decât „pe vremea noastră”. Pentru a putea gestiona cu success această perioadă, Totul Despre Mame recomandă ghidul „Ups, pubertatea! Cum arată lumea adolescenților de azi și cum vorbim cu ei despre teme dificile“, lansată de editura ZYX Books, partener Totul Despre Mame.
Fără paie pe foc în preadolescență!
Preadolescența vine cu reacții exagerate. De aceea, să nu fii invitat/ă la o petrecere e dramă totală. Sigur, de înțeles, mai ales când apar pe Facebook poze și copilul privește ecranul tabletei cu o figură deprimată. Dacă pui paie pe foc și îi alimentezi supărarea, nu faci decât să hrănești emoțiile negative ale copilului și să îi dai apă la moară într-o perioadă din viața sa când, oricum, apa curge năvalnic la moară. Arată-ți înțelegerea pentru mini- drama trăită și, la o felie de tort rapid de casă, faceți o mini petrecere în care puteți afla, la o bârfă mică, și care ar putea fi motivul pentru care nu a primit invitație. Fără să se simtă judecat sau asaltat cu sfaturi nesolicitate, copilul va ajunge singur la adevăr și la soluție.
Înțelege, înțelege, înțelege!
Oricât ar fi de greu de digerat unele reacții, subiecte sau situații, păstrează-ți mintea deschisă. Amintește-ți de tine la vârsta respectivă (mă rog, poate mai pune câțiva ani, puștii din ziua de azi chiar cresc mai repede!). Toată curiozitatea față de subiecte dificile (sex, țigări, înjurături), toate stângăciile în fața primei iubiri (mai ții minte cu cine te-ai ținut prima dată de mână)? Corpul care începe să arate tot mai altfel în funcție de gen, cosițele blonde ale unei fetițe sau ochii băiatului de la parter… Preadolescența este vîrsta în care poți da o fugă pe tărâmul adolescenței și apoi te poți întoarce, în doar o secundă, la vârsta lină a copilăriei. Ești și mic și mare. Ești când, cum. Iar acest “când, cum” te poate ameți și dacă îl trăiești pe pielea ta, și dacă ești părintele celui care îl trăiește. Succes lor, succes nouă!
