Dragă tabletă,
Acum un an îl întrebam pe copilul meu iubit dacă ar vrea o tabletă și el îmi răspundea: “nu, nu mă doare nimic”. Eu am râs (ca proasta) și i-am spus că vorbesc despre o tabletă din aia cu jocuri, nu un medicament.
Rătăcirea mea a avut la bază faptul că renovam casa și locuiam pe unde apucam. Că mi-era milă de copilul dezrădăcinat și că găsisem un super deal. Așa ai intrat tu la noi în casă, de n-ai mai fi intrat! Pe cât te-am iubit la început, pe atât te urăsc acum și-mi vine să te dau de toți pereții (și aș și face-o, dacă n-ai fi costat cam mult).
1-0 pentru mine
De o săptămână, stai ascunsă într-un dulap și pun pariu că ai murit. Ți s-a scurs din vine și ultima picătură de curent electric stocat. Ha! Pentru că ești atât de la îndemână când vreau să-i dau o lecție copilului! I te-am luat fără nici o urmă de regret după ce a mâzgălit cu creta pereții unei vile din vecini și, iată, e bine merci! Ba chiar a terminat un volum din „Jurnalul unui puști” și, o vreme, am zis că poate te-a uitat.
1000-1 pentru ea
Bine, recunosc: poate nu-i chiar 1 la 0 pentru mine. Poate e 1000 la 1 pentru tine. Dar de data asta am câștigat eu. Mâine te vei întoarce în viețile noastre pentru că pedeapsa camuflată în pauză de la tine (și care e posibil să îți adauge un plus de atractivitate) va lua sfârșit. A fost o săptămână frumoasă, dragă tabletă. În care fi-miu n-a mai arătat ca un zombie după ce stătea pe tine și în care nu am mai negociat la sânge extra-minutele. Am înțeles, ai și jocuri inteligente, de strategie (musai cu monștri), ai și muzică și videoclipuri și poze. Te crezi grozavă, nu? Într-un fel, ești. Nu bag mâna-n foc că aș mai fi tocit trotuarul sărind coarda dacă te-aș fi avut eu când eram copil.
Suntem mulți…!
Din discuțiile cu alte mămici, am aflat că și alte surate ale tale sunt la fel de căzute în disgrație. Și ele zac ascunse prin dulapuri, și după ele tânjesc degețele încă durdulii – dar cât de pricepute – de copii! De asta te dau cu porția, dragă tabletă, și de asta nu vei putea nicicând să-mi furi complet copilul! Că vreau să se joace și cu frunze, și cu apă, și cu mingea și cu bețele și cu alți copii. Și nuuuu, nu mă lua cu conectări în rețea. Că nu la asta mă refer și dacă-ți mai aud tonul ăla impertinent cu care te deschizi, te-nvăț să joci șotron pe asfalt! Michael Thompson, dragul de el, zice să stau calmă, că ești doar un pretext. Să zicem că are dreptate: ești un pretext de discuții între copii, despre strategii și cuvinte-n engleză și limbaj internautic… Dar numai în doze mici, altfel, din pretext devii subiect, predicat, propoziție și obsesie!
De ce te-am luat?
Nu bănuiam cât ești de virală. Aveau din ce în ce mai mulți copii de vârsta lui fi-miu și nu vroiam să pară outsider. Știam c-o să se bucure. Se uita cu prea mult jind la ceilalți, cerșind cinci minute pe ecranul magic. Astea-s vremurile. Așa aș rezuma căderea mea în păcat. Nu-mi amintesc care or fi fost bătăliile alor mei cu mine. Poate câinii. Animalele, în general. Aduceam acasă tot ce găseam viu (câini, pisici, pui de porumbel, arici etc) sau muribund (pui de vrabie, în principal). Îngrijeam, stăteam cu ele în detrimentul jocului afară, era ceva nemaipomenit să vezi o ființă întremându-se și o jale de nedescris când nu reușeai (nici un pui de vrabie n-am reușit să salvez, și nu trecea an să nu găsesc câte unul căzut prematur din cuib). M-am bucurat, am suferit, după caz, dar nu mi-am pierdut mințile și nici măcar nu m-am făcut veterinar. Sper să fie la fel și în cazul tău, pui de năpârcă ce ești tu, tabletă! Până o să mai dureze amorul ăsta nebun dintre tine și copil, stau cu ochii pe tine… dar numai după ce adoarme Tudor, să nu se prindă că am și eu câteva jocuri acolo!
