Nu e uşor să fii copil. Gândiţi-vă cu câte lucruri noi are un copil de-a face în fiecare zi şi cât de copleşitoare pot fi evenimente ca prima zi de şcoală, prima dată când vine Moş Crăciun la grădiniţă sau primul joc de-a v-aţi ascunselea câştigat. Copiii se confruntă adesea cu teritorii încă neexplorate şi au nevoie de o încredere de sine solidă ca să pornească în aventurile lor zilnice.
Copiii sunt diferiţi, dar mai toţi părinţii par să urmeze acelaşi tipar general de construire a încrederii copiilor.
Încrederea de sine se ramifică dintr-un sentiment de competenţă. Cu alte cuvinte, copiii îşi dezvoltă încrederea de sine nu pentru că părinţii le spun că sunt mari şi aşa este legea firii, ci datorită micilor său mai marilor lor realizări. Sigur, e bine să audă cuvinte de încurajare de la părinţi, însă laudele înseamnă mult mai mult atunci când sunt în concordanţă cu eforturile unui copil de a dobândi abilităţi noi.
Atunci când copiii realizează ceva, fie că e vorba de spălatul pe dinţi sau mersul pe bicicletă, în ei ia naştere un soi de putere, ca şi când ar fi capabili de orice, astfel fiind dispuşi să încerce din ce în ce mai mult. Cu fiecare reuşită, nivelul lor încredere creşte şi ei se maturizează.
Construirea încrederii de sine poate începe foarte devreme.
Atunci când copiii învaţă să întoarcă paginile unei cărţi sau când bebeluşii învaţă să meargă, în ei se naşte ideea că vor reuşi dacă perseverează. Cu fiecare achiziţie, din ce în ce mai greu de atins, puterea şi încrederea lor de sine se dezvolta exponenţial.
Părinţii îşi pot ajuta copiii oferindu-le numeroase oportunităţi de a-şi practica şi perfecţiona abilităţile, lăsându-i să facă inclusiv greşeli, menite să le stimuleze perseverenţa şi ambiţia. Părinţii trebuie să răspundă cu interes şi emoţie atunci când copiii se laudă cu o nouă aptitudine şi să-i recompenseze cu aprecieri atunci când îşi ating un scop sau depun un efort substanţial pentru nivelul lor.
Cu foarte multă răbdare din partea părinţilor copiii îşi pot dezvolta şi şlefui diverse abilităţi, cum ar fi legarea şireturilor şi aranjarea patului. Astfel, atunci când apar alte provocări importante, nu se vor teme să le depăşească, pentru că vor avea amintirea succesului pe care l-au avut în alte domenii.
Stai deoparte
Desigur, supravegherea este foarte importantă în asigurarea siguranţei şi protecţiei copiilor. Cu toate acestea, pentru a învăţa cu adevărat o nouă abilitate, este important să se străduie pe cont propriu. Oferă-le copiilor tăi posibilitatea de a încerca ceva nou, de a face greşeli şi de a învăţa din ele.
De exemplu, dacă copilul tău vrea să înveţe cum se face o tartină cu unt şi miere, demonstrează-i tu mai întâi, apoi pune-i toate ingredientele şi ustensilele la îndemână şi lasă-l să încerce.
Ce dacă va face un pic de mizerie? Nu interveni. Lasă-l să îşi facă de cap, pentru că orice critică l-ar putea descuraja şi inhiba. Dacă la prima abatere sau mânjire a mesei cu unt vei interveni pentru a termina în locul lui, cel mic va crede cel mai probabil că el nu este în stare să îşi fac singur sandviciuri.
Dacă ai răbdare şi înveţi să tolerezi dezordinea şi mizeria, răsplata va fi reală. Într-o zi, nu foarte departe în viitor, copilul va fi în măsură să îşi facă singur o tartină dacă îi este foame. Ai putea, chiar, să îl încurajezi rugându-l să îţi facă şi ţie una. Ar fi un semn că ai încredere în abilităţile sale!
Încurajează-l
Uneori, copiii se dau bătuţi când sunt frustrați că au avut multe eşecuri. Sprijină-l pe cel mic oferindu-i încurajări şi asigurându-l că doar perseverând va ajunge să aibă succes. Prin încercări repetate, copiii învaţă cum să facă faţă obstacolelor, fie ele cât de grele, şi să le depăşească, atât fizic, cât şi moral.
Dacă vrei să afli cum îl poți ajuta să devină un adult încrezător și ambițios, îți recomandăm cartea scrisă de Alfie Kohn: Parenting Necondiționat.
De exemplu, după ce copilul tău şi-a preparat o tartină cu unt şi miere, arată-ţi încrederea în el spunându-i că data viitoare poate va vrea să spargă ouăle pentru omletă.
Prepararea tartinelor şi spargerea ouălor poate nu sunt cine ştie ce mari realizări, însă constituie paşi importanţi în direcţia cea bună, acea luminiţă îndepărtată de la capătul tunelului, pe care părinţii o numesc, de obicei, independenţa copilului.
De-a lungul copilăriei, părinţii au nenumărate şanse de a-şi învăţa şi pregăti copiii să aibă grijă de ei înşişi. Fireşte, e minunat să simţi că micuţul tău are nevoie de tine, dar pe măsură ce câştigă încredere în forţele proprii, relaţia voastră se poate suda şi puteţi deveni mult mai uniţi.
În cele din urmă, când va ajunge să fie la rândul său adult, copilul s-ar putea chiar să îţi mulţumească pentru modul în care l-ai pregătit pentru viaţă.