Fiecare copil experimentează rușinea la un moment dat. O greșeală, un moment neplăcut sau o întâlnire cu persoane necunoscute pot stârni acest sentiment. Când simt rușine, copiii își ascund fața în palme, se îmbujorează sau refuză să vorbească. Rușinea este o emoție firească, însă modul în care o percep și o gestionează depinde mult de sprijinul pe care îl primesc din partea părinților.
Cum îi putem ajuta pe copii să-și gestioneze mai bine emoțiile complexe și cum să procedăm, noi, părinții, atunci când ei sunt copleșiți de ceea ce simt? Sprijinul emoțional al părinților este un element cheie atunci când vine vorba despre integrarea emoțiilor.
Ce este rușinea?
Rușinea este o emoție profundă și complexă, pe care copiii o experimentează încă de la vârste fragede. Spre deosebire de vinovăție, care apare atunci când copilul înțelege că a greșit față de cineva, rușinea este mai degrabă legată de imaginea de sine. Atunci când un copil simte rușine, nu crede doar că a făcut ceva greșit, ci că el însuși „nu este suficient de bun”. Potrivit psihologului Brené Brown, „rușinea este acea senzație dureroasă de a crede că suntem imperfecți și, prin urmare, nedemni de iubire și apartenență”. În cazul copiilor, această emoție poate apărea în momente în care se simt expuși, criticați sau comparați cu alții.
Cercetările din psihologie arată că rușinea se dezvoltă încă din primii ani de viață. Un studiu realizat de Michael Lewis, expert în dezvoltarea emoțională a copiilor, sugerează că rușinea începe să apară în jurul vârstei de 2-3 ani, odată ce copilul dobândește conștiința de sine și începe să perceapă așteptările celor din jur. Un alt studiu publicat în Journal of Child Psychology and Psychiatry arată că acei copii care sunt criticați excesiv sau comparați frecvent dezvoltă un sentiment de rușine mai profund, care le poate afecta încrederea în sine și capacitatea de a-și exprima emoțiile în mod sănătos.
„Un copil rușinos este cel care evită situațiile sociale, nu se simte confortabil în fața străinilor sau chiar în fața cunoscuților. Poate avea dificultăți în a exprima ceea ce simte sau gândește. Rușinea nu este același lucru cu introversia, dar poate fi influențată de temperament, evenimentele de viață și mediul în care copilul crește”, precizează și psihologul Delia Plugariu.
Cum recunoști un copil rușinos?
Fiecare copil reacționează diferit atunci când simte rușine, însă există câteva semne care ne pot ajuta să identificăm mai ușor dacă se confruntă cu aceste emoții. Un copil rușinos:
- evită contactul vizual și își pleacă privirea când vorbește cu cineva;
- își ascunde fața în palme sau se retrage în spatele unui adult atunci când este pus într-o situație nouă;
- roșește, transpiră sau devine neliniștit în prezența altor persoane;
- refuză să vorbească sau să răspundă la întrebări atunci când este în centrul atenției;
- își schimbă comportamentul brusc, și devine ori foarte tăcut, ori foarte agitat;
- se învinovățește des și spune „nu sunt bun la asta” sau „nu pot face asta”.
Dacă observăm aceste semne la copil, este important să-l ajutăm să înțeleagă că rușinea este o emoție normală, care nu îl defineaște neapărat.
Când încep copiii să experimenteze rușinea?
Rușinea nu este o emoție înnăscută, ci una pe care copilul o învață pe măsură ce crește și devine conștient de sine și de așteptările celor din jur. „Rușinea începe să apară atunci când copilul dezvoltă conștiința de sine și începe să înțeleagă normele sociale. Pe măsură ce crește, rușinea poate deveni mai vizibilă în interacțiunile cu alți copii și adulți, în special în jurul vârstei de 3-5 ani. În perioada școlară, poate fi influențată de experiențele sociale și de stilul parental”, explică psihologul Delia Plugariu.
Într-un studiu realizat de Michael Lewis, profesor de psihologie la Universitatea Rutgers și expert în dezvoltarea emoțională a copiilor, acesta a analizat reacțiile copiilor de 2-3 ani atunci când erau puși în situații jenante, de exemplu, atunci când li se spunea că au pătat hainele frumoase pe care le purtau. Rezultatele studiului, publicat în revista Child Development, au arătat că:
- Copiii de 2 ani reacționau mai degrabă cu frustrare sau confuzie la situația prezentată, deoarece nu aveau încă o conștiință clară a propriei imagini;
- În jurul vârstei de 3 ani, copiii începeau să manifeste semne de rușine – evitau privirea, își ascundeau fața sau încercau să repare greșeala;
- Copiii expuși la critici frecvente sau comparații cu alți copii dezvoltau mai devreme reacții puternice de rușine și evitau frecvent situațiile în care ar fi putut greși.
Acest studiu confirmă că rușinea este strâns legată de dezvoltarea conștiinței de sine și de modul în care copilul percepe reacțiile celor din jur. Până în jurul vârstei de 3-4 ani, majoritatea copiilor devin capabili să înțeleagă că anumite comportamente pot atrage atenția negativă asupra lor, ceea ce duce la apariția sentimentului de rușine.
Factori care influențează apariția rușinii
Nu toți copiii vor resimți rușinea la aceeași vârstă, iar intensitatea acestei emoții poate fi influențată de mai mulți factori:
- Mediul familial: copiii crescuți într-un mediu cald și susținător tind să gestioneze mai bine rușinea, în timp ce aceia supuși criticilor frecvente sau comparațiilor pot deveni mai retrași și nesiguri.
- Personalitatea: unii copii sunt, în mod natural, mai sensibili la feedback-ul negativ și pot resimți rușinea mai intens.
- Interacțiunile sociale: situațiile în care copilul este ridiculizat sau certat în fața altora pot amplifica sentimentul de rușine și îl pot face mai puțin încrezător în sine.
Pe măsură ce copilul crește, rușinea poate deveni o emoție constructivă sau, dimpotrivă, poate duce la anxietate și izolare socială, în funcție de modul în care este gestionată.
Cum îi poate afecta pe copii rușinea pe termen lung
Dacă este gestionată corect, rușinea poate avea un rol pozitiv în dezvoltarea copiilor, ajutându-i să înțeleagă normele sociale și să-și formeze o busolă morală. Însă, atunci când este resimțită frecvent și intens, fără sprijin emoțional din partea părinților, rușinea poate deveni un obstacol major în dezvoltarea lor emoțională și socială.
Impactul rușinii asupra dezvoltării emoționale
Un copil care se confruntă constant cu senzația de rușine poate ajunge să-și dezvolte o imagine de sine negativă. Potrivit psihologului June Tangney, specialist în studierea emoțiilor, rușinea cronică duce la sentimente de inadecvare, lipsă de valoare și izolare emoțională. Din studiile sale aflăm că, atunci când cei mici simt frecvent rușinea, aceștia tind să se izoleze emoțional, și vor evita să își exprime gândurile sau să își arate sentimentele, vor fi mai predispuși să-și facă autocritica și îi veți auzi spunând mereu „nu sunt bun de nimic” sau „sunt o persoană rea”. Psiholoaga avertizează că, în timp, rușinea poate contribui la dezvoltarea anxietății și depresiei, mai ales dacă minorul nu este ajutat să-și gestioneze emoțiile.
Efectele rușinii asupra relațiilor sociale
Rușinea poate afecta și modul în care copilul interacționează cu ceilalți. Cum recunoaștem efectele rușinii în context social?
- Timiditate excesivă: un copil care se teme că va fi judecat poate evita interacțiunile sociale și poate avea dificultăți în a lega noi prietenii.
- Teama de eșec: copiii care asociază rușinea cu greșelile pot refuza să încerce lucruri noi, de teamă că vor fi criticați.
- Tendința de a evita confruntările: rușinea excesivă îi poate face pe copii să accepte situații injuste sau să nu își exprime opiniile, chiar și atunci când sunt îndreptățiți să o facă.
Legătura dintre rușine și comportamentele problematice
Rușinea poate duce, pe lângă timiditate, și la comportamente defensive. Un studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology arată că rușinea intensă poate duce la comportamente agresive sau opoziționiste, copiii încercând, astfel, să mascheze sentimentul de vulnerabilitate. Un copil rușinat pentru că a greșit la școală poate reacționa prin furie sau prin acțiuni de sfidare, încercând să evite emoțiile prin care trece, iar un adolescent rușinat de aspectul său fizic poate dezvolta probleme legate de imaginea corporală și stima de sine, spre exemplu.
Ce pot face părinții?
Pentru a preveni efectele negative ale rușinii, este important ca părinții să-și ajute copiii să gestioneze corect acest sentiment, validând ceea ce simt și fiindu-le alături. Astfel, îi pot sprijini să privească rușinea ca pe o emoție temporară, și nu ca pe o caracteristică a identității sale. „Rușinea nu este un defect, însă îl împiedică pe copil să se dezvolte armonios”, spune psihologul Delia Plugariu, care recomandă părinților următoarea abordare:
Normalizați rușinea și vorbiți despre ea
Copilul trebuie să înțeleagă că rușinea nu este rea și că toți oamenii trăiesc această emoție, la un moment dat. Discutați deschis, povestiți experiențele personale și explicați cum ați depășit acele situații. De exemplu, îi puteți spune: „Și eu am fost rușinat(ă) când eram mic(ă) și am greșit exercițiul la tablă. Dar am învățat, între timp, că e în regulă să greșim, pentru că așa învățăm”.
Evitați etichetarea și criticile dure
Replici precum „ești prea timid!” sau „de ce te porți așa?” nu ajută copilul, ci îi întăresc sentimentul că ceva este în neregulă cu el. Alegeți, în schimb, să îi validați emoțiile: „Am observat că ți-a fost greu să vorbești în fața clasei. E normal să te simți emoționat”.
Încurajați încrederea în sine
Copiii care stau bine la capitolul stimă de sine sunt mai puțin afectați de rușine. Oferiți-le ocazia să își descopere abilitățile și lăudați-i efortul, nu doar rezultatul. Spuneți-i celui mic „sunt mândru(ă) de tine că te-ai străduit să reciți poezia până la capăt, chiar dacă ți-a fost greu”.
Ajutați-i să găsească alternative și să contracareze gândurile negative
Copiii rușinoși tind să intre în spirala gândurilor negative („nu sunt bun la asta!”, „o să râdă toți de mine!”). Ajutați-i să schimbe perspectiva adresându-le întrebări precum „Dacă un prieten ar fi în locul tău, ce i-ai spune?” sau „Oare chiar vor râde colegii tăi sau de asta te temi doar tu?”.
Creați un mediu sigur, fără teamă de judecată
Acasă trebuie să fie locul în care copilul se simte acceptat indiferent de greșelile sale. Încurajați-l să se exprime liber, fără teama de a se simți judecat sau rușinat.
Exersați expunerea treptată
Dacă rușinea îl face pe cel mic să evite anumite situații (cum ar fi vorbitul în public sau interacțiunea cu alți copii), ajutați-l să se expună progresiv. Exersați împreună un discurs acasă, alegeți împreună o formulă de „împrietenire” cu copiii la joacă, apoi puteți juca acest moment „pe roluri”. Sau testați un discurs în familie înainte ca el să aibă de susținut un proiect în fața clasei.
Folosiți povești și jocuri pentru a discuta despre rușine
Copiii învață cel mai bine prin joacă. Alegeți povești cu personaje care trec prin situații jenante și discutați împreună despre metodele prin care au depășit acele momente. De asemenea, jocurile de rol îi pot ajuta pe cei mici să își exerseze reacțiile în siguranță.
Arătați-le copiilor dragoste necondiționată
Cel mai important este ca un copil să știe (și să simtă) că este iubit și apreciat exact așa cum este, indiferent ce greșeli (va) face. O îmbrățișare și o declarație precum „noi te iubim, chiar și atunci când greșești” pot face minuni pentru încrederea lui. Cu răbdare, susținere și sprijin emoțional, copilul poate învăța să își gestioneze sentimentul de rușine și să devină mai încrezător în propriile forțe.
