Cum ne educăm copiii? Îi creștem, îi educăm sau îi disciplinăm? Toate trei la un loc? Ce rol ne-am asumat în viață copiilor noștri? Și mai ales, care este scopul pentru care ne implicăm, sau nu, atât de mult în viață lor?
Încă de la început am proiectat asupra copilului nostru toate speranțele și visele noastre
Încă de la început am proiectat asupra copilului nostru toate speranțele și visele noastre, dar și toate temerile. Orice pas tremurând, fiecare nereușită sau renunțare personală ne revin clar și dureros în minte odată cu nașterea. Ne transformăm cumva în zână atotputernică din poveste și începem o lupta pe viață și pe moarte cu răul care l-ar putea atinge. Începem să îi picurăm zi de zi toate sfaturile bune, toate învățăturile menite să îl transforme dintr-un copil perfect într-un adult de succes. Dar muncă asta zilnică, ora de ora, este istovitoare și nu de puține ori frustrarea și sentimentul de neputință te dărâma. Simți cum un val de mânie te ia pe sus și te trezești țipând la copilul tău pentru o boacănă nevinovată. Ai impresia că “nimic bun nu se prinde de el”. Îl cerți, îl pedepsești, îi cumperi cadouri…
Dacă e bine sau nu să proiectăm asupra copiilor noștri afli din cartea psihologului Robin Grille, Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte.
Cum ne educăm copiii – motivația
Cum ne putem motiva copiii astfel încât să facă toate acele lucruri bune și frumoase de bună voie, fără a fi nevoie să îi supreveghem, fără ceartă și fără pedepse? Trebuie să ne răspundem cu sinceritate la următoarea întrebare: ne dorim copii supuși sau copii independenți, capabili să ia propriile decizii?
Modul în care îi educăm influențează radical felul în care se văd copiii noștri. Ei învață despre sine din relația pe care o au cu adulții. Se văd capabili de a face lucruri bune sau A educa înseamnă a învață, nu înseamnă frică sau durere! Feriți–va de acuze de genul: Ai fost foarte rău azi! Să îți fie rușine! Mă înnebunești (cu varianta și mai gravă Mă omorî!) De cele mai multe ori ne lăsăm copleșiți de mânia pe care o simțim și le arătăm copiilor doar ce nu au voie, uitând să îi învățăm mai ales ceea ce au voie să facă!
Mai multă iubire mai puține recompense și pedepse
Cum ne educăm copiii dacă nu putem folosi nici pedepse și nici recompense? Experții recomandă că în educarea copiilor noștri să evităm atât pedepsele cât și recompensele. Știu că unii dintre părinți se tem că în acest fel vor avea un copil răsfățat, iar rezultatul va fi cu mult mai dezastruos. În realitate, copiii devin răsfățați doar dacă nevoile nu le sunt împlinite și nu li se oferă atenția de care au nevoie.
Încercați să vă înțelegeți copilul. Să vedeți ce nevoi are și cum puteți să îl ajutați ca ele să fie satisfăcute.
O recompensă promisă drept cadou pentru un comportament potrivit se numește mită!
O recompensă promisă drept cadou pentru un comportament potrivit nu se mai numește recompensă, ci mită! Astfel de răsplăti fac mai mult rău decât bine. Copilul va învață să facă binele doar atunci când este “plătit”. Evitați de asemenea recompensele materiale. Mizați pe cooperare. Dacă unui copil i se ascultă nevoile și i se dă atenție atunci el va colabora mult mai ușor cu adulții din jurul lui. Va învăța de la ei ce înseamnă empatia și grija pentru nevoile celorlalți și va răspunde în consecință. Nu se va mai împotrivi, va știi că poate să aibă încredere în oamenii din jurul lui. Va învăța reziliența.
La polul opus recompenselor avem pedeapsa
La polul opus recompenselor avem pedeapsa, în mod tradițional. Însă pentru a crește un copil încrezător în propria capacitate de a face ceea ce este bine, pedepsea și recompensa nu ar trebui să existe în copilăria lui. Unui copil trebuie să îi explicăm, de câte ori este necesar, că ceea ce face el are consecințe. Îi puteți permite să experimenteze consecințe naturale – dacă nu te îmbraci când plouă afară te ve uda și nu ne vom putea continua plimbarea.
Încredere că va reuși
Responsabilitatea pe care o simțim când vine vorba de viitorul copiilor noștri ne poate panica într–atât încât să nu mai știm pe ce drum să o apucăm. Tot ceea ce avem de făcut în astfel de momente este să ne depărtam puțin și să vedem totul din perspectiva vârstei copilului. Să îi acordăm un pic de încredere că va reuși. Pentru că fiecare învățătură pe care i-am oferit-o a fost însoțită și de foarte multă dragoste, nu-i așa?
