„Sunt mamă și psiholog de copii. Ceea ce vreau să spun este că, uneori, nu se întâmplă nimic dacă nu facem ce trebuie…“

Ramona Ivan este de peste 12 ani psihoterapeut de cuplu, familie și copii. E și mama a doi băieți minunați, Eric (9 ani) și Lucas (7 ani). În articolul trimis pe adresa redacției, Ramona ne spune că, uneori, pentru a fi bine noi, ca părinți, e în regulă să nu facem ceea ce trebuie.

Laura Udrea, redactor

Uneori, poate fi extrem de obositor să fii părinte. În oceanul de informații despre cum se cresc copiii, se întâmplă, uneori, să naufragiem, să credem că nu am făcut bine sau destul. Ne dorim să fim părinți perfecți, însă asta e tare greu de atins. Iar specialiștii spun că e chiar toxic. Un altfel de specialist, psiholog pentru copii și mamă a doi băieți, este Ramona Ivan. Din perspectiva psihologului, dar și ca mamă, Ramona ne recomandă să ne liniștim. Într-un mesaj trimis pe adresa redacției, psihologul spune că e în regulă să ne simțim vulnerabili, să mai slăbim, din când în când, frâiele educației. Un mesaj de care noi, părinții, avem mare nevoie oricând. Pe Ramona ați cunoscut-o în interviul „Divorțul prin ochii copiilor“.

„Printre atâtea articole scrise de specialiști în termeni precum trebuie, mereu, întotdeauna, simțeam nevoia să citesc și unul despre este în regulă, uneori, să… ori nu se întâmplă nimic dacă…

mamă și psihoterapeut
Ramona Ivan împreună cu cei doi băieți, Eric și Lucas. FOTO: arhiva personală

Sunt Ramona Ivan, psihoterapeut de familie, cuplu, copii de peste 12 ani. Astăzi aș vrea să vă vorbesc atât în calitate de mama a doi blonzi, Eric de 9 ani și Lucas de 7 ani, cât și în calitate de psihoterapeut de copii. În cabinetul meu vorbesc atât cu copii, despre comportamentele lor, cât și cu părinții preocupați de prezentul și viitorul pe care îl vor genera comportamentele copiilor lor. Sunt atât de multe informații în jurul părințiilor de azi, încât uneori devine sufocantă decizia de a alege cel mai bine pentru copilul tău. Așadar, voi încerca să fac această decizie mai ușoară!

#1. „Noi nu ne certăm niciodată în fața copiilor!“

Am văzut un filmuleț în mediul on-line, de curând. Un cuplu se certa, se împingea, iar când copilul întorcea capul să vadă ce fac, se prefăceau că dansează. Când întreb azi tineri adulți, copiii de pe vremuri, cum se luau deciziile în familia lor, cum rezolvau părinții lor un conflict sau ce model ai preluat din familia ta, aud des același răspuns: „nu știu, nu i-am văzut”!

Așa că vin și spun: este în regulă, uneori, să fii și soț/soție în fața copilului tău, atâta timp cât îi prezinți niște modele funcționale de gestionare a conflictelor. Este în regulă să incluzi copilul, odată cu înaintarea lui în vârstă, în subiectele de adulți, în procesele unei familii. Este în regulă să-i arăți copilului tău ca și tu treci prin toată gama de emoții, dar și să-i prezinți tehnicile tale de gestionare a lor.

#2. „Sunt epuizată, nu am cu cine să las copilul, căci dacă îl las cu bunica, îmi încalcă toate regulile!“

Eric și Lucas cu bunicul care încalcă regulile. FOTO: arhiva personală

Credința că toți adulții care interacționează cu copilul meu trebuie și este imperios necesar să aibă un comportament identic cu al meu este nerealistă și nefuncțională. În plus, aceasta așteptare mă va face să petrec aproape doar eu, ca mamă sau tată, timp cu copilul, ceea ce va duce la epuizarea resurselor mele, la frustrări sau depresie postnatală…

Nu se întâmplă nimic dacă uneori, pentru o perioadă limitată, dar infinit valoroasă pentru mine, ca părinte, pentru a-mi încărca bateriile, să respir și să fac ceva, cât de mic, pentru sufletul, corpul sau mintea mea. Copilul poate să stea cu o bunică mai permisivă sau mai tradiționalistă. Nu vorbim de violență sau neglijență aici, ci de încălcarea pe termen scurt a regulilor care nu pun copilul în pericol. Copiii au o capacitate de adaptare incredibilă și pot asocia și respecta reguli și programe diferite, dar și atașamente diferite. Singura persoană care poate face copilul să nu-ți mai respecte limitele, regulile și programul (lucruri de care știm cu toții astăzi că un copil are nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă) ești doar tu, când nu ești consecventă în aplicarea lor.

#3. „Noi nu plecăm niciodată undeva fără copii!“

Noi nu plecam niciodată fără copiii undeva, dar pe ei îi trimitem în tabere fără noi… Pentru ei, vrem și ne dorim să devină autonomi și independenți, să existe și în afara noastră. Dar noi nu mai vrem să existăm și în afara lor. Îi pregătim pe ei pentru viața fără noi, dar pe noi nu ne pregătim pentru viața fără ei, pentru etapa cuibului gol… Și, apoi, ne mirăm că vedem atât de multe cupluri divorțând după plecarea copiilor! Dar, cu toate acestea, încă alegem să mai credem acest mit: odată ce ai făcut copii, tu nu mai exiști, treci pe locul 2.

Așadar, câteodată puteți și voi să plecați un weekend sau chiar o vacanță întreagă fără copii. În funcție de vârsta copiilor (până la 2 ani, o lipsă mai lungă de 3 nopți a persoanelor de atașament este percepută ca abandon din partea copilului), este în regulă să vă reamintiți și voi cum să existați și în afara copiilor.

#4. „Nu ai voie să iei bomboana din mâna bunicuței din parc, noi mâncăm doar sănătos!“

Când mă gândesc la subiectul acesta, îmi amintesc de o pacientă care îmi povestea cum a gătit mâncarea fetiței sale fără pic de sare până la vârsta de 3 ani. Și cum acum, la 7 ani, când fetița ei merge în vizită și are ocazia, se furișează și mănâncă sarea direct din solniță. Privarea totală și excesul sunt două situații la fel de toxice, două extreme. Echilibrul se întâlnește când începi să te miști pe axă. Când stabilești reguli de alimentație clare, fără să renunți la plăcerea unei înghețate. Sau la fericirea de pe chipul copilului când bunicul se caută prin buzunare și scoate o acadea.

Așadar, este în regulă și nu se întâmplă nimic dacă îmi las copilul să guste ceva bun de la alt copil din parc. Sau dacă fac o excepție și îi ofer dulce într-o seară deosebită pentru el.

#5. „Îmi las copilul pe telefon/tabletă sau la desene uneori, altfel nu reușesc să fac nici duș; sunt o mamă egoistă…“

Regula că extremele fac rău este valabilă și în acest caz. Știm deja că expunerea copiilor la tehnologie mai mult de două ore pe zi diminuează creativitatea și afectează capacitatea de concentrare. Când întâlnesc în cabinet discuții legate de privarea totală de tehnologie, apar și dificultăți pe care le întâmpină copilul legate de integrarea în grupurile școlare. În discuțiile colegilor și prietenilor. Uneori observ și dezvoltarea unor complexe și comportamente de izolare.

Așadar, nu se întâmplă nimic dacă, uneori, îi dai copilului acces la tehnologie. Nimic cât timp îl supraveghezi și vorbești cu el despre ceea ce vede, participi poate și tu la un joc, pui întrebări, ești prezent.“

Ramona Ivan este psihoterapeut de cuplu, familie și copii în București. Pentru consultații o puteti găsi la numărul 0799.099.008

Dacă ți-a plăcut acest articol despre viața de părinte, s-ar putea să le găsești interesante și pe acestea:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa