Lectura de seară, un obicei pe care nu trebuie să îl sacrifici niciodată

Raluca Dumitrică
povestile-de-seara-totul-despre-mame

Nimic nu-mi plăcea mai mult atunci când eram mică decât să mă cuibăresc alături de mama în pat şi să îi ascult vocea suavă şi atât de calmă în timp ce îmi citea poveştile de seară. Era momentul nostru după o zi plină, clipa de linişte în care neplăcerile, neajunsurile şi nemulţumirile zilei păleau subit.

Azi, eu însămi ador să le citesc aceste poveşti copiilor mei, cu intonaţie de actor profesionist şi mimică adecvată (chiar îmi iese, pe cuvânt!), şi simt cum creşte conectarea dintre noi, iar lumile magice din cărţi sunt ale noastre. Pe lângă aceste revelaţii personale, iată că şi cercetătorii au descoperit o serie de beneficii ale cititului seara, înainte de culcare, aşa că hadeti să vedem care sunt restul avantajelor ale acestui obicei minunat!

Cititul poveştilor de seară ajută la dezvoltarea limbajului şi a memoriei

Potrivit autorului de literatură pentru copii Cottrell Boyce, cititul poveştilor înainte de ora de culcare este calea sigură către dezvoltarea cognitivă a copilului. Astfel, datorită acestor naraţiuni de seară limbajul este net îmbunătăţit, iar capacitatea de memorare creşte, ceea ce face ca cel mic să poată acumula informaţii mai rapid. Nu vă miraţi dacă după câteva episoade de citit din cartea preferată a copilaşului va şti pe dinafara pasaje întregi, dar nici când va prinde ca din zbor o sumedenie de alte lucruri surprinzător de dificile care şi vouă vi s-ar părea greu de reţinut.

Îți propunem o carte captivantă atât pentru copii, cât și pentru părinți, Moața, Creața și Grasu la bal, care conține 12 povestiri cu tâlc, din care cei mici pot învăța despre prietenie, generozitate, respect, încredere. Cartea poate fi cumpărată de AICI.

Lectura din copilărie creează obişnuinţa cititului în viaţa de adult

Alţi cercetători care s-au aplecat asupra fenomenului au mai ajuns la concluzia că tot cititul acestor poveşti înainte de culcare are un rol important în stimularea profundă a dragostei pentru lectură, punând, totodată, bazele unui obicei sănătos, pe termen lung, în acest domeniu. Nu pot exclude exemplul meu din această observaţie documentată, pentru că, după ce poveştile de seară s-au rărit, iar televiziunea prin cablu ne-a pus faţă în faţă cu cele mai în vogă seriale americane ale momentului, am ţinut steagul sus în faţa „invaziei” tehnologice şi am continuat să citesc. Uneori, cărţi poate că neadecvate vârstei (spre exemplu, Kafka şi Zola în clasa a şaptea), dar niciodată cărţi plictisitoare şi de pe urma cărora să nu fi învăţat ceva. Dacă am mai citit şi în liceu şi dacă mai citesc şi acum? Da şi da!

Poveştile citite de taţi au o serie de avantajele

Pe de altă parte, un alt studiu recent a relevat că poveştile citite de taţi aduc un plus întregului proces de lectură. Atunci când bărbaţii îşi pun la contribuţie capacităţile de interpretare ale unei poveşti, ei îi încurajează, implicit, pe copii să-şi folosească mai mult imaginaţia. Mai mult de atât, aşa cum a reieşit dintr-un studiu întreprins de Universitatea Harvard, pe parcursul cititului taţii pun tot felul de întrebări abstracte, spre deosebire de întrebările faptice referitoare la ceea ce citesc pe care le pun mamele. În acest fel, bărbaţii creează adevărate discuţii cu rol de stimulare a inventivității copiilor şi suscită mai mult creativitatea celui mic, capabil, astfel, să ofere interpretări proprii şi răspunsuri mai complexe. Ulterior, prin provocările poznaşe făcute de părinte, care sunt în esenţă o provocare cognitivă, este încurajată, din nou, şi dezvoltarea limbajului la copii.

Nu renunţaţi la poveştile de seară!

Informaţiile acestea referitoare la beneficiile lecturii de seară trag, totodată, un semnal de alarmă pentru părinţi. Vizaţi sunt mamele şi taţii care au renunţat la această rutină plăcută pentru cei mici atunci când ei au început să citească singuri ori când programul lor extrem de încărcat din timpul zilei nu le-a mai dat răgazul de reproduce seară de seară atât de apreciatul moment de lectură. Din păcate, potrivit unui studiu întreprins recent de firma britanică de cercetare YouGov, aceste decizii îi afectează pe cei 83% dintre copii, cărora le place în continuare să li se citească poveşti, dar şi pe alţi 68% dintre copii care apreciază că acesta este un timp special pe care îl pot petrece cu părinţii lor, chiar dacă destinatarii cititului sunt mărişori, chiar în anii finali ai ciclului şcolar primar sau în primii ani de gimnaziu.

Iar renunţarea prematură la citit transmite o sarcină grea şcolii care îi învaţă pe copii să citească fără ca la mulţi dintre învăţăcei să fi existat anterior bucuria descoperii cititului în familie, provocată de intonaţiile calde ale părinţilor. În plus, deoarece poveştile de seară sunt repetate de sute şi chiar mii de ani, ele par a fi înscrise, cumva, în natura umană, iar această trecere a lor din generaţie în generaţie şi primire pozitivă din partea copiilor nu are cum să nu ateste faptul că ele sunt cu adevărat necesare pentru evoluţia psihică a unui copil. Aşa că nu renunţaţi la a le citi poveşti copiilor voştri, seara, la culcare, sub pătura pufoasă şi călduroasă care va fi martora celor mai grozave călătorii în lumea imaginaţiei!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa