Poveştile au efect terapeutic pentru copii (P)

TOTUL DESPRE MAME

Poveştile au efect terapeutic pentru copii

Ca părinte te confrunţi zilnic cu tot felul de situaţii – de la refuzul copilului de a merge la grădiniţă până la crizele de tantrum sau gelozia dintre fraţi. Poate nu v-aţi gândit până acum, dar rezolvarea celor mai multe incidente, că cele de mai sus, stă la îndemână oricărui părinte şi se află chiar în basmele clasice.
Poveştile au efect terapeutic şi îi ajută pe copiii de vârstă preşcolară să se familiarizeze cu emoţiile, anxietatea, frică, incertitudinea şi chiar cu situaţiile noi din viaţa lor, cum ar fi de exemplu, apariţia unui frăţior.

Iată de ce ar trebui să-i citeşti poveşti copilului tău:

În lumea magică a poveştilor, firul narativ este prezentat din perspectiva copiilor, iar eroii sunt de asemenea copii sau animale dotate cu trăsături umane. Copilului îi este mult mai uşor să se identifice cu asemenea eroi şi să le imite comportamentul într-o situaţie dificilă.
Basmele au efect asupra psihicului şi emoţiilor copilului – morală şi standardele de conduită prezentate în poveşti sunt preluate de copil în mod natural şi inconştient.

Iată câteva linii directoare atunci când apelaţi la poveşti că terapie:

Stabileşte un obiectiv principal pe care să-l urmăreşti în cadrul terapiei cu poveşti, de exemplu: reducerea anxietăţii de separare.
Ţine cont de personajul favorit al copilului tău şi inventează o poveste pornind de la acesta.
Transferă problema reală în plan fantastic.
Nu uită de împărţirea clasică a oricărei naraţiuni: introducerea, dezvoltarea şi încheierea, care trebuie să vină cu concluziile poveştii şi cu soluţii.
În nouă serie de desene animate – Goldie şi Ursuleţ, care rulează în fiecare zi de la 10:30 la Disney Junior, fetiţele se pot identifica foarte uşor cu zglobia Goldie, iar băieţii cu loialul Ursuleţ. Cele două personaje sunt prezentate că doi copii dornici mereu să se joace, să descopere lucruri noi şi să-şi ajute prietenii la nevoie. În Pădurea de Poveste, locul unde se petrec toate aventurile celor două personaje, este ceva absolut normal să te întâlneşti cu Zâna Ursitoare, cu Scufiţa Roşie sau să-ţi crească nasul precum lui Pinocchio dacă spui o minciună.
Când cel mic se uită la desene animate, stai alături de el şi provoacă-l să-ţi spună ce ar fi făcut el în locul lui Goldie sau a lui Ursuleţ, cum ar fi rezolvat el o anumită situaţie din Pădurea de Poveste.
Orice discuţie de acest fel cu copilul tău are efect terapeutic deoarece el învaţă, se distrează şi mai presus de toate petrece un timp plăcut alături de ţine, ceea ce contribuie la construirea încrederii în sine şi la întărirea relaţiei părinte-copil.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa