Cunoaşterea unei limbi străine a devenit în ziua de azi o aptitudine de bază, similară cu cititul, scrisul şi operarea unui computer. Necunoaşterea limbii engleze poate deveni un adevărat handicap, şi asta este deja adevărat pentru generaţia noastră. Ne imaginăm, ca părinţi, că a devenit de datoria noastră să ne instruim copiii şi în limbi străine odată cu a-i învăţa să facă pipi la toaletă, să vorbească şi să folosească furculiţa şi cuţitul.
Dacă putem fi cu toţii de acord că stăpânirea unei limbi străine este esenţială în lumea în care trăim, felul în care copiii o pot învăţa este în continuare controversat.
Care este vârsta ideală pentru însuşirea unei limbi străine şi care este cea mai bună metodă de a învăţa?
Există practic două păreri extreme în această privinţă: cei care susţin că însuşirea unei limbi străine trebuie să înceapă cât mai devreme, din primele luni de viaţă, şi cei care contestă capacitatea copiilor foarte mici de a învăţa mai uşor limbi străine, recomandând începerea studierii unei alte limbi în jurul vârstei de 11-13 ani.
Cât de devreme poate copilul învăţa o limbă străină?
Aţi auzit vreodată teoria conform căreia copiii pierd abilităţi în primul an de viaţă, mai degrabă decât să le dobândească sub îndrumarea părinţilor, aşa cum ne place îndeobşte să credem? Se ştie că, la naştere, bebeluşii sunt pregătiţi să priceapă toate limbile pământului şi toate sunetele produse de om. Ei ar putea reproduce, de la şase luni încolo, sunetele specifie oricărei limbi, pronunţând impecabil ceea ce numim accentul fiecărei limbi.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, putem învăţa în continuare limbi străine dar ne va fi din ce în ce mai greu să reproducem pronunţia nativă, accentul acelei limbi. Este o abilitate pe care am avut-o cu toţii, ca bebeluşi, dar am pierdut-o pe măsură ce ne-am îmbrăcat în propria limbă maternă. Copiii care aud mai multe limbi vorbite în jurul lor în primii ani de viaţă şi le vor însuşi probabil mai uşor mai târziu şi vor avea cu siguranţă o pronunţie apropiată de cea nativă. În primele luni de viaţă, bebeluşii pot învăţa să reproducă sunetele unei limbi, dar nu vor învăţa realmente acea limbă. Învăţarea se produce mai târziu, începând cu vârsta de trei ani.
Am ascultat cu invidie relatările unei prietene care a locuit cu băiatul ei de patru ani, timp de şase luni, în Statele Unite ale Americii. Copilul a prins imediat limba engleză, iar acum, deşi s-a întors în ţară, se comportă ca un copil bilingv solicitând părinţilor să vorbească cu el în limba engleză. Părinţii plănuiesc acum un sejur mai lung şi în Germania pentru ca fiul lor să ”înveţe” şi limba germană. Oricât de seducătoare ar fi asemenea relatări şi tentaţia de a ne trasforma copiii în poligloţi, trebuie să ştim că asemenea cunoştinţe se pierd foarte uşor dacă nu sunt exersate şi dacă nu există un efort ulterior, constant din partea copilului, susţinut de părinţi, pentru a învăţa realmente acea limbă.
Sfatul specialistului: o limbă străină în jurul vârstei de trei ani
Pentru a înţelege şi mai bine când este momentul potrivit pentru a învăţa o limbă străină şi ce înseamnă acest proces, i-am pus câteva întrebări Danielei Stroia, logoped.
Cu excepţia cazului în care un copil se naşte într-o familie bilingvă, cât de devreme poate un copil începe învăţarea unei limbi străine?
În general, este recomandat că un copil să înveţe o a doua limbă după ce şi-a însuşit regulile gramaticale de bază ale limbii materne, ca de exemplu cele referitoare la formularea propoziţiilor simple. Iar un copil formulează propoziţii inteligibile formate din două-patru cuvinte, în jurul vârstei de trei ani. După această vârstă poate începe să înveţe o a două limbă străină.
Poate acest proces interfera cu dezvoltarea limbii materne a copilului?
Învăţarea unei limbi străine la vârstă de trei ani poate interfera cu învăţarea limbii materne, în sensul că un copil poate integra în exprimarea sa cuvinte din limbă străină, spunând, de exemplu: Eu văd o monkey, în loc de Eu văd o maimuță din simplul motiv că respectivul copil are dificultăţi în pronunţarea sunetului [Ţ], specific limbii materne, în mod acurat.
Atunci când învaţă să vorbească, copilul învaţă în primul rând regulile de bază a limbii, utilizând cuvintele specifice acesteia. E ca şi cum îşi formează un traseu mental, pe care îl accesează atunci când vorbeşte în acea limbă.
Când învaţă o a două limbă, copilul îşi formează un alt traseu, diferit de primul, dar pe acelaşi teritoriu mental; de aici şi interferenţele dintre cele două limbi, cel puţin până când acestea se automatizează.
Aceste interferenţe sunt fireşti în perioadă preşcolară şi pot fi corectate de către părinţi sau logopezi.
Există semne care ne pot arată că un copil este pregătit pentru a învăţa o limbă străină?
În general, când un copil se poate exprima în propoziţii simple, ar putea începe să înveţe şi o a două limbă.
- Poţi citi şi un interviu cu Daniela Stroia despre tulburările de limbaj