Nu vă mai dresaţi copiii!

Încercați să educați, nu să vă dresați copiii. Mă trezesc de multe ori, prin parcuri, privită cu suspiciune de către unele mame…

Vivi Gherghe
nu-va-dresati-copiii-totul-despre-mame

Încercați să educați, nu să vă dresați copiii

Mă trezesc de multe ori, prin parcuri, privită cu suspiciune de către unele mame. Se întâmplă în momentele în care eu îi spun copilului că aș vrea să mergem acasă și el aleargă roată în jurul meu și strigă puternic; ”Eu vleau să mai stăm! Mie îmi place palcu, io nu vleau acasăăăă!”

Atunci simt privirile acuzatoare. Dacă mă uit în jurul meu văd numai câteva fețe care empatizează cu mine, iar restul vorbesc din priviri: ”Așa-ți trebuie dacă lași copilul să ți se urce-n cap!”

Până acum, n-am simțit niciodată lucrurile ca fiind atât de categorice. Mă amuza, cumva, ideea de a oferi circ privitorilor cu Mario ocolindu-mă și strigând tot felul de lucruri care stârneau râsul celor din jur: ”Câteodată nu vleau să plec din palc și acu e câteodată!”

Dar zilele trecute mi s-a întâmplat să primesc o lecție pe care nu mi-o pot scoate din cap. În timp ce îi explicam copilului de ce aș vrea să mergem acasă, o altă mămică se ridică de pe bancă și își cheamă copilul:

– Răzvan, vino aici!

Răzvan s-a ridicat de la groapa de nisip și s-a uitat spășit la maică-sa.

– Am spus să vii aici! Acum!

Copilul a lăsat totul baltă și s-a prezentat lângă mamă.

– Hai acasă!

– Dar, mami… de ce?

– Nicio mami! Hai! Acum! Pentru că așa vreau eu!

S-au îndepărtat de noi, i-am urmărit pe alee, mama mergând mândră cu capul ridicat și copilul cu umerii lăsați, lovind pietricele cu piciorul, alături de ea.

Mi-a dat o lecție: lecția dresajului

Mi-a arătat că are succes. Copilul ei răspunde întocmai la comenzi. Vine aici, face ce zice ea, nici măcar nu își ia la revedere de la prietenii de joacă. Ea nu pierde timpul ca mine să spună copilul ”pa” la tot parcul și să stabilească întâlniri pentru zilele următoare. Ea nu e ca mine! Ea știe exact când va pleca din parc pentru că ea e cea care decide totul. Ea e calmă. Ea nu se enervează când știe că are atâtea de făcut și copilul nu se lasă dus acasă. Ea nu pierde vremea, așa ca mine. La ea totul se rezolvă imediat. Copilul răspunde întocmai la comenzile mamei!

Dacă tu îl dresezi, îl vor dresa și alții

E frumos acum. E simplu doar să zici ceva și copilul să execute imediat. Ce viață minunată! Dar ar trebui să ne gândim că așa cum ni-i dresăm noi acum, se vor găsi și alții să-i dreseze pe viitor. Vor fi niște adulți care vor ști doar atât: să facă ceea ce li se spune. Obișnuiți așa de mici, vor uita (sau poate nici nu vor ști) că au propria lor voință, că pot lua decizii, că pot face ceea ce își doresc. Vor fi niște adulți în derivă care își vor duce viața după cum bate vântul.

Succesul dresajului de azi, eșecul de mâine

Nu, nu mi se pare un motiv de mândrie să arătați sau să spuneți că aveți un copil care nu vă iese din cuvânt. Succesul unui părinte nu se măsoară numărând comenzile pe care le execută copilul. Succesul unui părinte se măsoară peste ani și ani, când copilul va fi adult și își va lua viața în propriile mâini. Abia atunci veți ști că dacă ați făcut sau nu bine acum.

Asigurați-vă nu numai că are cine să vă aducă o cană de apă la bătrânețe, ci și că nu vă pune s-o beți ”acum pentru că așa spun eu”.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa