Inițial, am vrut să numesc acest articol Eu nu fac ca părinții mei. Dar m-am temut că acest titlu o să mă oblige să scriu noi istorii despre ce nu merge în relația cu părinții, mai ales după o vacanță de o săptămână pe care am petrecut-o alături de ei. Nu mi-am dorit neaparat să stau atâtea zile în Brașov, dar pentru că Efrem e topit după bunici am zis că e o alegere bună. Și a fost. Să nu mă înțelegeți greșit. Nu sunt pe poziții de luptă cu părinții mei și nici nu mă nărui de suferință când mă gândesc la copilaria mea. Nu. Am avut multe momente faine. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că există încă o distanță. Parcă apare un fel de ceață când suntem împreună.
Am lucrat mult în terapie pe relația cu ei și tot există această prăpastie relațională. O prăpastie de netrecut. Iar asta mă doare foarte tare. E ca un gol în stomac, ca un vartej care îmi absoarbe toată ființa într-un gol din care vreau disperat să ies, iar ei să mă tragă de acolo. Și nu sunt salvat. Am senzația că stau în chinul ăsta de când mă știu. Și mi se pare că urla totul în mine, dar nu sunt urechi să mă audă. Dacă ar intra o secunda în interiorul meu, cred că și-ar pierde auzul. E dureros să stai lângă părintele tău și să te simți abandonat. E o experiență care mă afectează și acum, la 36 de ani, și pe care mi-aș dori să o pot vindeca. Eu?
E aproape imposibil sa te vindeci singur
De ce vă spun toate astea? Pentru că am trăit această experiență. La ce ma refer? Să caut singur răspunsuri. Să găsesc singur resursele interioare de a vindeca această durere. Eu nu am reușit să fac asta decât atunci când în calea mea au apărut anumiți oameni, iar lucrurile au început cu adevărat să se schimbe. O relație care a început prost cu părinții și a avut ghinionul să se adâncească în timp, va fi extrem de greu de vindecat. Și cred că și tu poți să te afli în situația asta dacă până acum nu ai reușit singur să faci asta, deși te chinui de mult timp. Știu că sunt o mulțime de cărți, de teorii, de metode extraordinare pe care le poți folosi, dar nimeni nu o să te învețe cum se poate vindeca relația decât dacă tu vrei cu adevărat asta. Iar pentru asta îți trebuie un om, nu o carte.
O carte nu te vindecă. Îți deschide ochii doar. Citește și Părinți liniștiți, copii fericiți
Nu pot să-mi exprim iubirea
Sunt o mulțime de părinți care citesc, merg la coferințe, se auto-educa, și e minunat că se întâmplă asta. Nu e suficient. Vindecarea relației nu vine decât în contact cu un alt om, care are experința necesară și abilitățile corecte. El te poate ajuta să ai acces la resursele vindecării tale. Acum știm cu toții că avem un creier care caută confortul. Sunt experiențe cu care s-a obișnuit de cand era mititel, și el si le va căuta în continuare. Putem să mergem acasă și să ne spunem: De acum inainte, nu o sa mai urlu la copilul meu. Gata. Mă voi calma. Nu o să- l mai resping când el își exprimă suferința. O să-i spun: Efrem, Tati te iubește.
Dar eșuam de fiecare dată când nu puteam să-mi stăpânesc furia. Făceam exact ca tata. Strângeam din dinți și îl amenințam din ton. Orice relație se adâncea în negare, ură, furie și dorința fundamentală de a- mi iubi tatăl, fără să pot face asta. Iar furia mea vine tocmai din asta. Nu puteam să te iubesc, tată!
Da. Este experiența mea.
Da. Este experiența mea. Pentru că creierul meu s-a obișnuit să trăiască această senzație uluitoare de vârtej, de picaj în prăpastie. E ca un drog care, din când în când, își cere drepturile. Și cădeam în prăpastie des în familia mea, fără să îmi dau seama. De ce? Pentru că, oricat de mult citeam, oricât de mult învățam, există o parte a creierului care nu dă doi bani pe rațiunea mea. E ahtiată de cadere și o caută cu aviditate atunci când sunt în relație.
Și mă trezesc și acum spunând: Eu nu fac ca tata. Eu o să fiu un mai bun părinte cu Efrem și o să-i îndeplinesc nevoile relaționale. Și cum dau voie acestui gând să se înfiripe în mintea mea, cum am deschis deja calea către o nouă cădere abisală. La ce ma refer? La acel blocaj și fuga din relație atunci cand ei au nevoie de mine, când le este greu. Nu puteam să fiu acolo pentru că nu știam ce sa fac. Și, deși stomacul îmi zice ”Fă ceva!”, creierul era blocat și rămanea închis în turnul meu de frustrare. Și știți ce vine după frustrare, nu? Furie și, în final, vină sau învinuire. Iar ciclul se tot repetă.
Găsește un om cu experiență
Dacă nu întâlneam oamenii pe care i-am întâlnit, viața mea era o permanentă boală sau luptă cu boala. Care boala? Boala de a nu putea iubi. Știti ce greu e, nu? Și nu exagerez. Au fost momente foarte grele în viața mea, când nimic nu ma ajuta. Un singur lucru am facut diferit de ce facusem până atunci. M-am rugat la Dumnezeu, pentru că durerea era prea mare să o mai pot gestiona singur. Eu, care voiam să ma vindec singur. Și am întâlnit-o pe Maica Siluana, pe trainerul meu Dave, și, acum două săptămâni, pe profesorul Ruben Bild. Dar ei nu au picat din cer, i-am căutat. Și ce au făcut ei diferit? M-au ajutat să retraiesc o nouă experiență a relației. Să caut o altă bucurie decât cea pe care mi-o dădea plăcerea căderii. Și aici e o mare taină, pe care am înțeles-o după multa vreme.
Nu poți renunța la ceva care îți oferă placere, decât dacă o înlocuiești cu ceva mult mai puternic. Este exact imaginea persoanei obeze, care, oricât de mult s-ar lupta cu curele de slăbit, tot va ajunge pradă mâncării excesive. Nu rețetele și suferința sunt calea, cel puțin nu pe termen lung, ci BUCURIA. Iar a experimenta bucuria și iubirea în relație e mult mai tare decât plăcerea de a aluneca în abis. Dar, repet, sunt experiențe puternice care au lucrat cu tot creierul meu și mai ales cu trupul meu. Oamenii aceștia minunați m-au eliberat de un mare jug. Mi-au dat posibilitatea să-i iubesc. Asa că, dragă tată, acum știu ce înseamnă asta. Îți multumesc că mi-ai dat viață și te respect. Acum sunt liniștit. Curaj!
