Niciodată să nu spui niciodată!

Marius Constantinescu
niciodata-totul-despre-mame

Mesajele pe care le transmitem copiilor sunt importante. Ele pot să îi încurajeze sau să le taie aripile. Din ultima categorie face parte şi „niciodată nu o să…” Este unul dintre acele mesaje toxice spus dintr-o convingere pe care noi înşine, părinții, o avem despre viaţă. Copilul trage concluzia firească că nu e OK să crezi şi să speri.

Citește și: De ce este atât de importantă inteligenţa emoţională?

„Niciodată nu îţi răspund pentru nu te aud”

Una dintre responsabilităţile pe care le am la Radio Itsy Bitsy este să le răspund la telefon copiilor care vor să intre în direct şi să se joace cu cei doi prieteni dragi. E multă bucurie atunci când le răspund. Pentru că majoritatea au telefonul dat pe speaker, aud de multe ori conversaţia pe care o au cu părinţii. Acum câteva zile s-a întâmplat ceva cu totul neaşteptat şi care m-a întristat profund. Aşteptam să aud acel „Alo” copilăresc cu care m-am obişnuit deja. În loc de asta am auzit un părinte care îi spunea copilului: „Nu are rost să mai încerci, vezi şi tu că niciodată nu îţi răspund, încerci de atâta timp şi nimic. Mai bine închide, că nu are rost.”

În loc să fie atent la telefon şi să audă vocea mea, copilul ofta şi asculta cu multă atenţie ce-i spune tatăl. Am încerc să mă fac auzit, am ţipat chiar la telefon, doar, doar să mă audă. Toată povestea a durat cam un minut şi degeaba. În tot acest timp, mesajul tatălui căpăta în lumea copilului carne şi devenea real. Copilul simţea în trupul lui deznădejdea. Îl auzeam cum oftează. Orice încercare de „Dar, tati…” era imediat oprită de convingerea tatălui că totul e în van. „Mai bine renunţă.” E mai ok aşa.

Niciodată este o credinţă

M-a durut sufletul pentru acest copil. Poate pentru că şi eu la rândul meu am o istorie mult presărată cu frica de abandon sau cu durerea de a fi ignorat. Nu ştiu care este povestea acelui tată, dar este evident că are o voce cu care copilul se va mai întâlni şi în alte situaţii şi va face tot posibilul ca să valideze această convingere.

Poate că cel mic va lua decizia să nu mai facă nimic pentru a-şi îndeplini o dorinţă pentru nu are rost. El se poate simţi lipsit de importanţă şi ne-auzit.

Iar vocea tatălui va rămâne acolo ca o credinţă pe care, inconştient, va trebui să o împlinească.

Pentru mine această scenă a avut un impact destul de puternic. Mi-am dat seama că de multe ori în relaţiile pe care le am ascult vocea părintelui meu, în loc să-l aud pe cel care este în faţa mea. Caut în ceea ce spune celălalt să găsesc o confirmare despre ceea ce sunt, ce cred despre ceilalţi şi despre viaţă. În cuplu, deşi aud „te iubesc”, eu uneori aud „nu eşti ok, nu e adevarat”. Îmi spun că e o capcană și ratez momentul în care nevoia mea de a fi iubit şi dorinţa de a fi valorificat se risipesc în faţa acestei convingeri: „Nu are rost. Niciodată nu vei fi iubit.”

„Niciodată nu o să deschid cutia Pandorei”

De ce reacționezi așa atunci când ești părinte? Pentru că nu vrei să îți vezi copilul suferind. În multe situaţii, însă, adulții, exagerăm însă realitatea pentru că nu vrem să ne confruntăm cu propria suferinţă. Iar atunci, în pericol să intrăm într-o zonă interzisă, nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne apăram aşa cum ştim noi mai bine, evitând o situație, prin mesajele de tipul „niciodată” care ne ajută să nu deschidem cutia Pandorei și să nu ne confruntăm cu nicio suferință.

Ascultă-l pe copil ca să te auzi pe tine

Dacă vrei să faci un test, observă câte mesaje de tipul asta îi transmiţi copilului. Trebuie” şi „niciodată” sunt cuvinte care îţi arată cât de fidel eşti credinţelor din familia ta şi cum le transmiţi mai departe fără să-ţi dai seama. Nu spun că e bine să iasă din vocabular, dar merită ca, atunci când pui o regulă sau transmiţi o credinţă, să le şi verifici înainte. Să vezi ce se întâmplă în lumea ta, ce gândeşti când îţi spui „niciodată” sau „trebuie”, ce beneficii ai din asta, ce credinţe îţi împlineşte şi apoi să îi ceri copilului să te asculte. Altfel, sunt mesaje pe care copilul nu le poate conţine. Şi, pentru că nu poate face asta, trage nişte concluzii despre viaţa care nu sunt ale lui, sunt ale tale, dragă părinte.

Tatăl de la telefon îi spunea clar cum să fie nefericit copilul. Cât de simplu era să îi spună: „Observ că eşti furios acum. Ştiu că vrei să vorbeşti cu prietenii tăi dragi și cred că ţi-e greu. Sunt aici alături de tine şi te ascult.” Acest tip de conectare nu e o simplă poveste sau reţetă de parenting, e reală. O practic cu fiul meu, Efrem, şi dă rezultate.

Înainte să săriţi să vă ajutaţi copilul, ascultaţi întâi care e durerea lui. Copilul va căpăta încredere şi vă va mulţumi. Chiar dacă dorinţa lui nu a fost îndeplinită, nevoia lui de conectare cu un adult care să-i audă durerea va fi implinită. Copilul va trece astfel mult mai uşor peste o dezamăgirile inerente din viaţă. Va asculta vocea unui părinte care îi va spune „TE AUD”.

Citește și:
Ce să faci… cu emoţiile copilului
De ce e bine să ai un copil încăpăţânat?
Crezi în copilul tău?

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa