De ce se supără copiii: motive amuzante
Când sunt bebeluși și plâng, de-abia așteptăm să crească și să ne explice de ce plâng. Când cresc și încep să ne explice, ne luăm cu mâinile de cap! Am întocmit mai jos un top de motive amuzante sau absurde pentru supărări serioase, la care sunteți invitate să contribuiți și voi:
Despre copii sensibili care plâng din motive pe care nici nu ni le imaginăm puteți citi și în cartea Cum să crești un copil energic.
Unghiile
Deși pare un motiv care le-ar provoca plânsul doamnelor și domnișoarelor de o anume ținută, în realitate, poate stârni o criză și unui băiețel de 3 ani. Ce poate fi mai tragic decât să-ți taie mama ta unghiile și apoi să le arunce? Copilul a luat-o personal și n-a mai putut fi împăcat până seara. Mai nou, după fiecare ședință de manichiură/pedichiură unghiile sunt puse la păstrare într-un borcănel, pentru că, până la urmă îl deranja faptul că erau aruncate la coș, nu că îi erau tăiate.
Mâncarea
Veți crede că e vorba despre situația în care tu ești în stare să faci și mătănii pentru ca cel mic să mănânce, iar el plânge și refuză. Ăsta nu-i un motiv absurd. Absurd e să ceară supă cremă de morcovi, tu să te conformezi aproape imediat și să-i faci, iar când vine vorba de mâncat să se pună pe plâns pentru că nu vede morcovii în ea. Apoi ia și explică-i cum că supa cremă e ca un piure, în care sunt toate legumele, apoi ia și explică-i și de ce i-ai făcut piure când el a cerut supă cremă. Viața e frumoasă, mamele nu se plictisesc niciodată!
Banii
Într-o perioadă, obișnuiam să-i spun copilului că merg la serviciu pentru a lua bani, știți voi – jucării, mâncare etc., povestea aia pe care și noi am înghițit-o de la ai noștri, la rândul nostru. Într-o zi, a refuzat să stea la grădiniță. S-a tăvălit pe jos în fața clasei, a urlat, n-a fost chip să-l conving să rămână, așa că singura mea opțiune a fost să-l iau de acolo. Cum nu aveam încotro, l-am luat cu mine la birou. A fost de nerecunoscut. A stat pe o canapea și a desenat, a fost atât de discret că aș fi putut să-l țin ascuns și nimeni să nu-și dea seama că e un copil în încăpere. Ba chiar a mâncat de prânz și s-a și culcat pe canapea. După ce am terminat programul, l-am îmbrăcat să plecăm, ne-am luat la revedere și când să ieșim pe ușă, copilul îmi cerea bani. Poftim? Ce bani? Fusese și el la serviciu, aștepta să fie plătit. Mai bine i-aș fi dat niște bani, decât să mă apuc să-i explic că n-a făcut nimic și nu are ce să primească. Astfel, nu mi-ar fi zis că nici eu n-am făcut nimic: „Nici tu nu a făcut mimic, te-ai uitat la caculatol!”
Desenele cu cretă pe asfalt
Nu m-aș fi gândit niciodată că din cauza desenelor de pe trotuar copilul meu poate să se supere așa de tare. Cam de ce ar fi putut să facă asta? Logic ar fi să plângă din cauză că cineva calcă pe desenele lui, dar nu era asta. Nu de asta plângea, ci din cauză că nu le putea lua cu el în casă. Supărarea devenea și mai mare pe măsură ce eu insistam să-i explic că nu se poate. Ar fi vrut să vadă că măcar încerc, lucru pe care l-am și făcut în cele din urmă. Am început să încerc să le dezlipesc de pe asfalt, a pregătit el o hârtie pe care să le punem, dar fără succes. A încercat și el. Nici lui nu i-a ieșit, moment în care am fost ferm convinsă că se va resemna. Dar de unde? Cum spuneam, viața e frumoasă, o mamă nu se plictisește niciodată!
Despre copii sensibili care plâng din motive pe care nici nu ni le imaginăm puteți citi și în cartea Cum să crești un copil energic.
