Data viitoare când copilul tău este ocupat să-şi umple cizmele de cauciuc cu pieze de puzzle, nu-l ruga să-şi puna cizmele la loc şi piesele de puzzle în cutie, pentru că ceea ce face este extrem de important: îşi antrenează motricitatea, voinţa şi răbdarea. Altfel spus, se joacă.
Adult fiind, probabil că memoria ta selectiva te-a făcut să uiţi cât de greu este să fii copil. Dincolo de tandreţea şi grija de care copilul are parte, el este copleşit adesea de dependenţa de adulţii din jur, de teama de vastul necunoscut cu care ia contact zilnic, de neputinţa fizică care îl impiedică să aibă control asupra mediului, de greutatea de a se face înţeles, de cerinţele şi aşteptările necontenite şi, uneori de neînţeles, ale celorlalţi. Cei care lucrează cu copiii cu autism (copii care au nevoie de o susţinere mai amplă în procesul de învăţare) sunt adesea uimiţi când descoperă câte etape trebuie, de fapt, să fie parcurse în însuşirea unor activităţi „banale” precum spălarea pe dinţi, îmbrăcatul, coloratul etc. Când vine vorba de interacţiunea socială, lucrurile se complică şi mai mult. Din fericire, joaca, activitatea fundamentală a copilăriei, face ca acest proces al învăţării sa pară mai puţin anevoios şi presiunea psihologică să scadă.
Cum învaţă copiii
Prin joc, copilul experimentează şi testează realitatea care devine astfel mai prietenoasă şi pare mai puţin ameninţătoare.
Jocul este esenţial pentru copil pentru că îi antrenează simţurile, îi dezvoltă motricitatea şi atenţia, îi antrenează memoria, iniţiativa. Jocul este cel mai un mijloc pentru dezvoltarea empatiei (prin exersarea anumitor roluri), dezvoltarea încrederii în sine, antrenarea voinţei si a răbdării în atingerea unui scop, cunoaşterea, înţelegerea şi experimentarea emoţiilor, dezvoltarea abilităţilor lingvistice, dezvoltarea creativităţii, stimularea memoriei, dezvoltarea personalităţii, învăţarea cooperării, dar şi a competiţiei. Toate acestea devin mult mai uşor de acumulat prin joc decât prin activităţi rigide şi monotone de învăţare deoarece jocul este antrenant, stimulativ, voluntar şi vine dintr-o motivaţie internă.
Ce jocuri? Ce vârste?
Până la un an, bebeluşul tău va prefera să se joace cu tine, părintele lui, dar şi cu corpul său pe care tocmai îl descoperă. Se va uita la mânuţele lui, îşi va „gusta” adesea picioruşele şi, de pe la şase luni, se va distra admirându-şi imaginea din oglindă. De asemenea, orice obiect din casă care-i va stimula simţurile îi va atrage atenţia. Jucăriile care îl atrag vor fi cele colorate, care se mişcă sau scot sunete. Se va plictisi destul de repede de un obiect şi va fi nevoie să găsiţi, împreună, alte puncte de interes, ţinând însă cont să nu obosească prea tare.
Copilului de un an, un an şi jumătate, îi place să scoată şi să bage la loc obiecte dintr-o găletuşă, el este atras de jucăriile care scot sunete puternice şi de cele pe care le poate târî după el. Ca principal punct de interes rămâne însă jocul împreună cu persoanele semnificative din mediul său (părinţi, bunici). Prin interacţiunea cu aceste persoane copilul prinde curaj şi incredere să exploreze mediul înconjurător. Jucându-te cu piticul tău îi oferi o bază emoţională stabilă, susţii dezvoltarea unui ataşament sănătos şi a unei relaţii securizante.
De la 2 ani, copilul începe să fie atras de jocurile cu păpuşi cu ajutorul cărora imită ceea ce observă în jurul său. De asemenea, îi plac puzzle-urile şi jucăriile care imită obiecte din realitate. Începe să realizeze construcţii lego şi să măzgălească. Îl atrag activităţile fizice de la locul de joacă şi observarea diferitelor fenomene din natură. Adoră să asculte poveşti, să răsfoiască cărţi cu ilustrate şi să se deghizeze în diferite personaje. La această vârstă copiii interacţionează puţin între ei, jocul fiind predominant paralel (se joacă unii lângă alţii si nu unii cu alţii).
De la 3 ani, imaginaţia copilului prinde aripi. Începe să fantazeze şi îi place să creeze poveşti, personaje, aventuri. Este atras de activităţile ce implica diverse materiale: plastilina, acuarele, hârtie colorată etc.
De la 4 ani, copilul devine interesat de jocul alături de prieteni cu care să experimenteze diferite roluri, personaje, meserii. Îi plac jocurile cu mingea şi activităţile artistice.
La 5 ani, rolurile se diferenţiază în funcţie de sex. Fetiţele aleg să se joace cu alte fetiţe şi, în special, jocuri în care să exerseze rolul feminin (de-a mama şi copilul, ingrijirea păpuşilor, de-a gătitul etc.). Băieţii experimentează, de asemenea, roluri masculine. Copilul de cinci ani este atras de întelegerea realităţii, îi plac muzica, dansul şi jocurile pe calculator.
Joaca, un aliat al părintelui
Orice părinte trece prin situaţii în care este greu să atragă cooperarea copilului. De câte ori nu ţi s-a întâmplat să alergi dupa puştiul tău prin casă pentru a-l convinge să mănânce sau să se îmbrace?
Acest lucru se intâmplă, mai ales la preşcolari, din două motive: în primul rând este modalitatea prin care copilul se diferenţiază de tine (am propriile nevoi şi dorinţe, deci sunt o persoană distinctă), în al doilea rând este o formă de a căpăta control într-un mediu asupra căruia nu prea are putere. De aceea jocul poate deveni aliatul tău de baza în relaţia cu copilul, pentru ca prin joc îl poţi atrage să coopereze fără a se simţi constrâns. În plus, observându-i jocul dar şi interacţionând cu el în anumite situaţii de joacă, poţi afla foarte multe despre ceea ce traieşte copilul din punct de vedere emoţional, poţi afla despre modul în care percepe mediul înconjurător şi relaţia lui cu tine şi cu ceilalţi membri ai familiei. Jocul este mijlocul prin care copilul îşi exteriorizează întreaga sa viaţă psihică. Prin el se exprimă, dar se şi detensionează.
În concluzie, oferă timp şi atenţie micuţului tău, jucându-te cu el şi permiţându-i astfel şi copilului tău interior să se manifeste.
Psiholog Oana Mihalcea, Aociaţia EMOVERE
Mai jos puteti urmari materialul „Irinuca si prietenii” difuzat in emisunea Totul despre mame de miercuri, 14 martie.
