Copiii sunt diferiți. Tânjesc după diferite tipuri de atenție și afecțiune. Unii sunt pupăcioși și adoră îmbrățișările. Alții consideră micile cadouri adevărate declarații de iubire. Descoperă cum își exprimă copilul tău dragostea și învață să-l iubești pentru a se simți cu adevărat apreciat.
Se spune că există 5 limbaje ale iubirii. Teoria aparține unui consilier pentru cupluri, Gary Chapman, autorul unei serii de cărți despre aceste limbaje ale iubirii. Ideea pe care o dezvoltă această teorie este că oameni sunt diferiți și că oferă și primesc iubirea în moduri diferite. Conform autorului acestei teorii, cele 5 limbaje ale iubirii sunt atingerea fizică, darurile, cuvintele de apreciere, serviciile și timpul petrecut cu cel drag. Acestea descriu, practic, modul în care simțim dragostea și aprecierea, dar și felul în care ne arătăm dragostea față de ceilalți.
De ce e important să descoperi limbajul iubirii copilului tău
Teoria lui Gary Chapman spune că toți simțim și exprimăm dragostea în aceleași 5 moduri, dar fiecare – inclusiv copiii – are un mod specific care contează cel mai mult pentru el. Unii preferă atingerea fizică, adică îmbrățișări, pupici, mângâieri. Alții se simt iubiți dacă li se spun cuvinte frumoase, aprecieri verbale. Decodificând aceste preferințe și oferindu-i iubirea așa cum își dorește, copilul se va simți iubit și apreciat. Nu va mai simți nevoia permanentă de a contesta toate deciziile părintelui sau de a-i „testa” iubirea. Un copil care se simte iubit este un copil care te înțelege. Este un copil mai receptiv la sfaturile și îndrumările tale, pentru că nevoia sa de bază este satisfăcută.
Dacă vrei să vorbești cu copilul tău despre cele cinci limbaje ale iubirii, îți recomandăm cartea perfectă: Cele cinci mașinării ale iubirii, de Marta Prada. O poveste cu ilustrații superbe, pentru copii cu vârsta de peste 4 ani, din care înțelegem în câte feluri ne putem exprima dragostea – prin intermediul unor mașinării uimitoare!
Care este limbajul iubirii copilului tău
Primul pas în identificarea limbajului principal al iubirii copilului tău este să acorzi atenție modului în care își arată afecțiunea. Pentru că toții avem tendința de a oferi afecțiune în modul în care dorim să o primim. Și, evident, trebuie să știm să oferim dragoste altora în modul care funcționează cel mai bine pentru ei. Nu trebuie decât să-ți urmărești copilul, căci el oferă exact acel fel de afecțiune pe care și-l dorește. Iată cum arată cele cinci limbaje ale iubirii copiilor și cum ar trebui iubit fiecare:
- CITEȘTE ȘI: Vocea ta. Cum se înmulțește și cum se împarte iubirea când ai doi copii. Povestea farfuriei albastre
1. Când iubirea înseamnă pentru copil mulți pupici și îmbrățișări
Dacă micuțul tău este constant în jurul tău, împletindu-ți părul, împleticindu-se printre picioarele tale, aceste este semnul că limbajul iubirii pentru el este atingerea fizică. Îmbrățișări, mângâieri, pupici mulți și oferiți des, ținut de mână. Acesta este modul lui de a-și arăta dragostea și tot așa i-ar plăcea să i se arate această nevoie de bază, iubirea.
- Cum iubești un astfel de copil: îi oferi îmbrățișări, pupici mulți și zgomotoși, îl ții de mână sau în poală, vă cuibăriți pe canapea sau în pat sau oriunde, însă unul în brațele celuilalt, te joci cu părul lui. Toate acestea îi vor arăta copilului dragostea pe care o așteaptă. Când are emoții sau trece printr-o perioadă grea, un astfel de copil va aprecia o strângere în brațe mai mult decât un cuvânt de încurajare.
- Ce trebuie evitat: sigur că o palmă este dureroasă pentru orice copil, dar „poate fi devastatoare pentru un copil al cărui principal limbaj al iubirii este îmbrățișarea sau mângâierile”, spune Chapman. Unii specialiști atrag atenția că tații tind să devină mai puțin afectuoși cu fetele lor când acestea devin mari. Motivul este că nu se simt în largul lor să-și mai îmbrățișeze ori sărute fetele adolescente. Dar și-ar putea asigura fiicele adolescente de iubirea lor necondiționată fiindu-le buni prieteni.
Dacă ai un copil care adoră pupicii, fă-i cunoștință cu personajul Lúa din cartea Cele cinci mașinării ale iubirii, de Marta Prada. De aici va afla despre pupicul de eschimos și pupicul-mitralieră, despre pupicul vindecător și pupicul pârțulică! Și despre alte limbaje ale iubirii.
2. Când dragostea stă în mici cadouri
Unii copii se simt iubiți când primesc diferite lucruri. Cei pentru care principalul limbaj de iubire este primirea de cadouri sunt acei copilași care sar să facă repede un desen, o felicitare de „Bine ai venit acasă!” pentru cei dragi care se întorc din spital sau culeg flori/ghinde/pietre din parcuri pentru plăcerea de a le oferi. Acești copii sunt cei care știu exact de unde au primit fiecare lucru, chiar și la ani distanță de la acel eveniment. Și, totodată, sunt cei care se despart foarte greu de lucrurile primite.
- Cum iubești un astfel de copil: nu e nevoie să cheltui o avere pentru a-ți arăta dragostea unui astfel de copil. De altfel, nici nu e recomandat, căci va aprecia lucrurile făcute special pentru el – cum ar fi o pietricică de pe plaja unde ați fost în ultima vacanță, o floare presată ori un pulovăraș tricotat special pentru el. Păstrează tot ceea ce primești de la el! Înrămează-i desenele, colecționează toate pietricele și transformă-le împreună cu el în lucruri care pot fi păstrate. Asta ar fi o adevărat declarație de iubire pentru el!
- Ce să eviți: să cheltui bani pentru aceste cadouri, să-i oferi lucruri nepotrivite vârstei lui și să-i oferi ceea ce-și dorește mai degrabă decât ceea ce are nevoie.
În cartea Cele cinci mașinării ale iubirii, de Marta Prada, Lúa adoră pupicii, însă fratele ei, Max, nu-i suportă. Și asta pentru că Max preferă cadourile ca semne ale iubirii. Cum se rezolvă situația? Citiți și aflați împreună!
3. Când vorba dulce mult aduce… pentru unii copii
Sunt unii copii care știu să asculte cu atenție și pentru care cuvintele părintelui valorează cât o declarație de iubire. Pentru ei, cuvintele de apreciere – „Desenezi ca un adevărat artist!”, „Ce frumos ai spus poezia!” – sunt echivalentul unui „Te iubesc”. Dacă micuțul radiază de fericire când îl lauzi, dacă observă și-ți spune că i-a plăcut mesajul scris de tine și pus în cutiuța cu mâncare pentru școală, dacă adoră să fie numit „ursulețul lui mami” sau „eroul lui tati”, atunci ai de-a face cu un copil căruia trebuie să-i arăți iubirea prin cuvinte de apreciere.
- Cum iubești un astfel de copil: spune-i că este cel mai bun lucru din viața ta, că e minunea voastră, că este cel mai important pentru voi. Astfel de lucruri sunt clare pentru orice părinte, însă, dacă ești părintele unui astfel de copil, trebuie să exprimi în cuvinte ceea ce simți.
- Ce să eviți: sigur că va fi nevoie să-i atragi câteodată atenția că a greșit sau că nu se poartă corect. Chapman spune că e normal să-i spui și astfel de lucruri, însă niciodată să nu folosești „Te iubesc!” urmat de cuvântul „dar..”. Dacă începi cu „Te iubesc, dar…” nu mai este vorba despre iubire necondiționată. Iar copilul tău are cel mai bun radar în a depista aceste erori de exprimare.
4. Când să faci ceva special pentru copilul tău înseamnă iubire
Poate cel mai ciudat dintre toate limbajele iubirii, și totuși… Unii copii apreciază gesturile, atențiile venite din partea părinților: să le legi șireturile la pantofi (deși știu deja cum se face asta), să le faci sandvișuri cu mutrițe din legume (deși au mâncat deja), să le aranjezi perna la culcare (deși pot și singuri). Exprimarea dragostei prin diverse servicii i-ar putea face părinți să se simtă ca niște… servitori. Ceea ce vor copiii prin acest limbaj al iubirii este să se simtă importanți pentru părinții lor, iubiți. Copiii mai mari își vor arăta afecțiunea prin participarea la treburi casnice sau activități familiale, cum ar fi să șteargă vasele sau să scoată câinele la plimbare. Ei s-ar putea să nu fie conștienți că acesta este un gest de dragoste față de ceilalți membri ai familiei. Cu toate acestea, ar trebui să li se recunoască efortul și să fie apreciați.
- Cum iubești un astfel de copil: acceptând, din când în când, în mod excepțional, mici devieri de la reguli. Cum ar fi să îl îmbraci tu într-o dimineață când e trist că trebuie să plece la școală. Ori să accepți să mai citești o poveste la culcare, când e obosit și vrea să se simtă iubit. Dacă acesta este limbajul iubirii copilului tău, s-ar putea să-ți faci griji că nu încurajezi independența lui. De fapt, îi ajută să-și construiască încrederea de care are nevoie pentru a face ceva fără ajutorul tău data viitoare.
- Ce ar trebui să eviți: să nu sari imediat când vrea ceva. Un răspuns bine argumentat în astfel de cazuri ar trebuie să fie suficient. Și să ai grijă ca excepțiile de care vorbeam mai sus să nu devină reguli.
5. Când iubirea înseamnă timp împreună
Îți atrage atenția adesea spunându-ți „Uite, mami, uită-te la asta” ori „Hai să vezi ceva!” sau „Joacă-te cu mine!” Ei, bine, este un copil al cărui principal limbaj de iubire se manifestă prin dorința de a petrece timp cu părintele lui. Nu e suficient să stăm în aceeași cameră cu ei în timp ce se joacă. Acești copii au nevoie de atenția părinților 100%.
- Cum iubești un astfel de copil: petrecând timp cu el, oferindu-i întreaga ta atenție. Dr. Laura Markham spune că acest timp nu trebuie să fie neapărat lung. Ci intens. Poate fi o discuție într-un moment de liniște, la culcare, spre exemplu, când puteți vorbi despre ce i s-a întâmplat peste zi. Sau poate fi un joc/o activitate preferată a celui mic pe care să o stabiliți dimineața, chiar și în mașină, în drum spre școală. Ideea este să fiți 100% prezenți, să participați cu toată ființa, să oferiți răspunsuri la întrebările lui.
- Ce trebuie evitat: cel mai urât lucru pe care i l-ai putea face unui astfel de copil este să-l pedepsești trimițându-l în camera lui. Cu un astfel de copil trebuie să stai de vorbă, să-i explici unde a greșit și cum poate să îndrepte lucrurile. Dar înainte de toate să-l asculți.
Dacă vrei să vorbești cu copilul tău despre cât de diferite sunt limbajele prin care ne exprimăm afecțiunea și să ai ca suport niște ilustrații superbe, poți cumpăra cartea Cele cinci mașinării ale iubirii, de Marta Prada.
Nevoia de iubire se schimbă. Fii atent la semnalele copilului!
Autorul teoriei despre limbajele iubirii spune că preferința copilului ar putea să se schimbe la un moment dat sau la o anumită vârstă. Un copil mic, căruia i-au lipsit îmbrățișările, poate deveni, la 7 ani, un copil căruia îi place să îmbrățișeze. Un copil care se bucură de laude ar putea deveni sceptic la acestea preferând, în schimb, puțin timp petrecut alături de părinți. Urmărește reacțiile și comportamentele copilului pentru a înțelege nevoile lui de iubire.
Dacă ți-a plăcut acest articol despre limbajul iubirii copilului tău, s-ar putea să-ți placă și următoarele:
- Episodul 322: Când o să ne oprim din a ne pupăci copiii
- Mărturia unei mămici copleșită de prea multă dragoste: „Nu o mai vreau înapoi pe fosta Eu. Acum sunt completă!”
- 11 semne care îți arată că te iubește bebelușul