Fricile copiilor– o experienta normala
Fricile celor mici, si ma refer mai ales la cei intre 2 si 4 ani, sunt normale si sunt legate, mai ales, de dezvoltarea imaginatiei in aceasta faza de crestere, deoarece copilul nu distinge inca foarte bine diferenta dintre realitate si fictiune. De asemenea, ele apar si in urma experientelor pe care copilul le are din contactul cu lumea exterioara, pe care invata sa o cunoasca mai ales in imprevizibilitatea ei, dar si din contacul cu cei din jurul sau, de la influenta adultilor, pana la cea a fratilor sau surorilor.
Sunt multe tipuri de frici pe care le puteti descoperi la micutii vostri: teama de separare de parinti, teama de zgomote puternice, teama de straini, copiii fiind considerati in general destul de timizi la aceasta varsta, teama de a dormi singuri, de intuneric, de monstri, pirati, vrajitoare, fantome si personaje pe care le-au invatat din jocuri, privitul la televizor sau rasfoitul cartilor cu parintii.
Copilul are nevoie de afectiune, intelegere si siguranta
Toate acestea sunt firesti, majoritatea disparand in perioada intre 4 si 9 ani. Totodata, acestea sunt experiente cu grade diferite de stres, de aceea este bine de stiut ca putem sa ne ajutam copilul in mai multe feluri pentru a crea un mediu plin de incredere si siguranta:
- Nu trebuie sa negam sau sa minimizam ceea ce simte copilul, el se afla intr-o etapa normala de dezvoltare. Daca este trist sau speriat, trebuie sa ii aratam ca intelegem acest lucru, nu ca ceea ce simte este ceva minor sau daca ignoram aceste stari, vor trece de la sine. In general, trebuie sa ne pastram o atitudine pozitiva.
- Sa-l ajutam sa intelega ca e in siguranta. De aceea, este bine sa il asiguram ca noi suntem cu el, avem grija de el, ca nu se poate intimpla nimic rau pentru ca suntem alaturi de el. Daca ii este teama ca se poate pierde de noi sau ca il vom parasi la gradinita, trebuie asigurat ca nu se va intimpla acest lucru, ca ne vom intoarce intotdeauna dupa el.
- Aflati pe cat posibil cat mai precis, ce il sperie/supara, pentru a ajunge la o explicatie care sa-l linisteasca si pe care el sa o intelega. Daca e vorba de umbre, de monstri, puteti cauta impreuna in locurile in care el crede ca acestia s-ar putea ascunde, aprindenti lumina si uitati-va pentru a se convinge ca nu este e nimic acolo.
- Transformati aceste situatii intr-o joaca, il puteti incuraja sa fie el monstrul si lasati-va speriati de el, va simti ca are un control, o putere asupra situatiei care il va linisti. Puteti pleca in aventuri de cautat monstri pe intuneric, cu lanterne, lasand copilul sa conduca jocul si sa inventeze scenarii si personaje.
- Fiti flexibili si incercati sa gasiti solutii care sa il faca sa se simta in siguranta, de exemplu, lasati-l sa isi ia jucaria preferata la gradinita.
- Nu recurgeti la formule de tipul strainului care va veni sa-l ia daca nu este cuminte/nu mananca/nu se culca. Acestea doar il sperie si il fac sa se simta expus si neprotejat, opusul a ceea ce are nevoie cel mai mult la aceasta varsta. La fel de gresita este si situatia in care copilul este amenintat ca e parasit la locul de joaca daca nu este ascultator.
- Pastrati rutina de seara pentru pregatirea de culcare, alaturi de jucaria preferata, cantecele sau povesti care sa-l relaxeze si, daca se simte mai in siguranta, cu o lumina de veghe.
- Nu priviti la televizor inainte de culcare, nu aveti control in cazul in care apar situatii pe care copilul le poate percepe ca violente. Reevaluati povestile de seara cu care ati fost obisnuiti, sub aspectul violentei, si recreati-le astfel incat sa fie mai potrivite cu varsta copilului.
- Pregatiti-l in cazurile in care stiti ca va trece printr-o experienta noua si/sau potential creatoare de temeri: daca mergeti la doctor, vorbiti cu el despre ce se va intimpla, cum va fi consultat, desigur, la nivelul sau de intelegere. Acesta poate fi ocazia unor jocuri in care sa va jucati pe rand de-a doctorul si pacientul, mai ales cand stiti ca investigatiile pot dura mai mult si ii vor crea temeri copilului.
- Lasati-l sa faca fata acestor frici in ritmul sau, lasati-i timp sa gaseasca singur momentul in care le va infrunta, fara sa presati cu formule de genul „esti fata/baiat mare acum” care nu ii indeparteaza anxietatile. Fiti alturi de copilul vostru, laudati-l si arati-i ca il iubiti.