Fratele mare şi relaţia cu cel mic, prezentaţi de Diana Vasile la Serile TDM

Raluca Dumitrică
diana-vasile-totul-despre-mame

Psihologul Diana Vasile ne-a ajutat să înţelegem mai bine ce se întâmplă într-o familie cu mai mulţi copii

“Ce se întâmplă cu un copil când devine frate mai mare?” a fost tema ultimei ediţii din 2015 a Serilor TOTUL DESPRE MAME, ce a avut-o ca invitat pe conf. univ. dr. Diana Vasile, psihoterapeut autonom, psiholog clinician, cadru didactic universitar şi preşedinte al Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei. Desfăşurându-se într-o manieră la fel de emoţionantă şi de caldă ca şi data trecută, evenimentul găzduit de aceeaşi primitoare şi luminoasă Librărie Humanitas de la Cişmigiu a adus explicaţii şi lămuriri pentru părinţii prezenţi.

Numeroşi părinţi de doi sau chiar mai mulţi copii, dar şi părinţi de copii unici, părinţi care se pregătesc pentru primirea în familie a unui nou membru, au participat pe 18 decembrie la Serile TDM. Prezenţa lor ridicată la eveniment a arătat faptul că mamele şi taţii sunt cu adevărat preocupaţi de sentimentele primului-născut, astfel încât schimbarea din viaţa lui, dată de noul membru al familiei, să nu reprezinte o etapă dificilă în evoluţia sa afectivă.

Explicând la început în amănunt etapele premergătoare primirii frăţiorului său în familie şi a celor imediat următoare, psihologul Diana Vasile a accentuat că experienţa copilului mai mare are legătură cu nevoile lui, este mai mult trăită decât gândită – simţită, începe la aflarea veştii şi se va prelucra prin corp şi emoţii. Tot ea a mai spus că pentru un frate mai mare legătura de sânge nu este automat şi cea care garantează existenţa unei relaţii. Relaţia se construieşte în timp şi implică ataşament, competiţie, conflict, cooperare, negociere, fiind, probabil cea mai lungă relaţie din viaţă. Diana Vasile a mai precizat că această relaţie depinde de construirea altor relaţii şi că ataşamentul se dezvoltă nu doar în prezenţa fizică, ci şi în funcţie de timpul care există între copii. Din fericire, părintele poate să construiască ataşamentul acesta, la fel cum poate să îi şi înveţe pe cei mici să se se certe, să coopereze sau să negocieze. Spre uimirea unora din sala, Diana Vasile a spus că este chiar indicat să tolerăm decibelii copiilor şi împunsăturile lor, pentru că şi aşa se construieşte relaţia dintre copii.

Nevoi de împreună şi de separat

Iar pentru a-i face pe părinţi să înţeleagă are sunt acele nevoi ale copilului, Diana Vasile le-a prezentat, cu ajutorul a trei imagini distincte. Tot ea a mai spus că părintele ar trebui să-şi pună nişte întrebări care îl vor ajuta să descâlcească iţele mai uşor şi să priceapă mai bine ce simte copilul.

Ce nevoi are copilul? Ce trăieşte, ce simte? În relaţie cu mine, în relaţie cu celălalt părinte, în relaţia cu fratele? Când şi cum îi dau vestea? Ce face corpul lui? Al câtelea copil este? Care este rolul lui? Cum contribui la construcţia relaţiei cu fratele/sora? sunt doar o parte dintre acele întrebări pe care părinţii ar trebui să şi le pună şi la ale căror răspunsuri să fie foarte atenţi.
Totodată, părinţii trebuie să ştie că fratele cel mare este în primul rând un copil, primul fiu sau prima fiică, şi în niciun caz nu este cadou surpriză, jucărie, cel care îl îngrijeşte pe fratele mai mic sau cel care face pe bona cu el.

Sfaturi pentru părinţi

Că să facă şi mai clare explicaţiile oferite, psihologul invitat a oferit multiple sfaturi pentru cei prezenţi. Astfel, această a precizat că părintele ar trebui să clarifice experienţa personală, nevoile copilului, să identifice limpede ce trăieşte (teamă, neputinţă, furie, durere), să transmită valori şi să numească trăirile – deoarece astfel le validează şi le reglează pe ale sale, şi să creeze spaţiu pentru exprimarea lor. Timpul special să fie făcut cu copilul, chiar în prezenţa celuilalt copil, în care să i se permită aceste nevoi.
Un alt sfat de la Diana Vasile a fost să oferim momente de bucurie, să stimulăm construirea relaţiei, să construim identitatea şi să ne permitem să înţelegem ceea ce trăieşte copilul, mai ales că trăirea se schimbă în timp.

Relaţia dintre fraţi trebuie şi poate să fie una trainică şi sudată

Iar pentru că este în firea lucrurilor că relaţia cu părinţii să se încheie mai repede decât cea cu fraţii, părintele trebuie să lucreze pentru că această relaţie dintre copiii săi să fie una trainică şi sudată. Dacă relaţia părinţilor e conflictuală se ajunge la conflict între fraţi sau la o relaţie sudată, dar doar că alianţa pentru depăşirea problemelor

Părintele trebuie să mai încurajeze că fiecare copil să aibă lucruri care să fie numai ale lui, trebuie să înţeleagă că nevoile sunt cu adevărat nevoi, nu dorinţe, mofturi sau aberaţii ale copiilor, să nu regleze emoţia copilului, ci doar să o numească, pentru că oamenii au mecanisme de reglaj emoţional înăuntru, să numească şi momentele bune şi să stimuleze construirea relaţiei. Iar un ultim sfat binevenit pentru părinţii de cel puţin doi copii a fost acela că anxietatea de neştiinţă a celor mici se linişteşte corporal, şi nu verbal. Aşa că atunci când copilul (indiferent dacă e frate mai mare sau mai mic) e furios pentru că nu ştie exact ce i se întâmplă, părintele trebuie să-l ia pur şi simplu în braţe şi să-l ţină aproape de el, gest ce va face aduce rapid liniştire.

Această ultimă ediţie a Serilor TDM din anul 2015 a fost susţinută de BIC Kids. Prin intermediul celei mai simpatice mascote, a instrumentelor de scris şi de colorat şi a panoului magic în care copiii au putut avea pe loc cele mai grozave meserii, BIC KIds a creat o atmosferă de poveste în librărie.

Micuţii prezenţi au mai putut lua parte la un atelier pentru copii derulat de Helen Doron English, la care au avut posibilitatea de a-şi exersa într-o manieră amuzantă şi antrenantă abilităţile lingvistice şi de a se distra pe ritmurile muzicii.

Foto: Bogdan Dincă/Fotografii de familie

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa