Copiii şi adulţii pot fi marcaţi de cele mai neaşteptate temeri
O seară petrecută la un preafrumos spectacol de balet de la Operă mi-a adus aminte de una dintre fobiile mele de care uitasem, în lipsă de stimuli care să o activeze. Ocuparea unui loc la balcon, foarte, dar foarte sus, şi senzaţia că sunt doar un grăunte de grâu într-o mare de cereale au fost suficiente pentru a-mi aduce aminte că am avut şi mai am ceva de furcă la viaţa mea cu acrofobia.
Acrofobia sau, pe înţelesul tuturor, teama de înălţime, este doar una dintre cele patru fobii care îmi cam dau bătăi de cap şi palpitaţii. Pentru apariţia unora în viaţa mea am o explicaţie, dar cu altele nu ştiu cum de m-am pricopsit. Cert este că aceste temeri exagerate provocate de prezenţa reală sau doar presupusă a unui loc, lucru sau a unei situaţii anume sunt atât de supărătoare, încât activitatea mea din acel moment se pietrifică, iar eu devin incapabilă să gândesc pentru cel puţin câteva zeci de secunde, în aşteptarea unei nenorociri.
Agorafobia e o altă pacoste pentru mine. Du-mă pe un teren de fotbal sau pe un câmp unde se unduiesc frumos lanurile de grâu şi o să caut disperată o lopată ca să sap cu ea o groapă în care să mă bag. Iar dacă n-o să găsesc lopata, o să mă învârt aproape ca un titirez, de teamă să nu se afle cineva în spatele meu şi să-mi şuşotească un bau! care să-mi dea fiori pe şira spinării. De unde rezultă că mai bine claustrofob (adică să ne sperie spaţiile închise), decât agorafob.
Alte două fobii ale mele sunt cinofobia, adică teama de câini, şi murofobia sau teama de şoareci. De câini nu mi-a fost teamă până când un maidanez, simpatic, de altfel, s-a sculat din somn exact când am trecut eu pe lângă el şi m-a muşcat vârtos de un picior. De-atunci, fără să vreau privesc circumspect orice exemplar canin care-mi apare în faţă şi, fie stau pe loc şi nu ştiu ce să mai fac, fie o iau uşurel înapoi, ca racul. N-am nicio idee cum aş putea scăpa o dată pentru totdeauna de această fobie, că unii căţeluşi sunt atât de drăgălaşi, încât îmi vine să le dau o smotoceală rapidă numai când îi văd, uf. Iar despre şoareci, ce să mai spun? Mi-e fricăăăăăă de ei!
Copiii şi fobiile
Deşi lista fobiilor este foarte lungă, victimele lor nu sunt întotdeauna adulţii, însă. Şi copiii pot prezenta o serie destul de mare de fobii care nu-s tocmai floare la ureche pentru ei. Fobiile lor sunt declanşate uneori chiar de părinţi sau de adulţii în preajma cărora îşi petrec destul de mult timp, care manifestă o grijă exagerată faţă de copil sau fac tot felul de lucruri din prezumtiva apariţie a unui pericol. Fobiile celor mici mai pot fi predate involuntar de părinte, prin exhibarea constantă a propriilor temeri, dar pot fi şi o urmă a unei traume trăite de cel mic.
Netratate, fobiile se pot amplifica sau le pot provoca probleme serioase copiilor în viaţa de adult. De aceea, este nevoie de ajutor specializat.
Iată o listă cu cele mai răspândite fobii în rândul prichindeilor: ablutofobia, frica de făcut baie, algofobia, frica de durere, agirofobia, frica de stradă, autofobia, frica de a rămâne singur acasă, ataxofobia, teama de dezordine, belonefobia, frica de ace sau înţepături, brontofobia, teama de tunete şi fulgere, clourofobia, teama de clovni, dentofobia, teama de dentist, didascaleinofobia sau scolionofobia, teama de a merge la şcoală, nictofobia, frica de întuneric, necrofobia, teama de moarte, nosocomefobia, teama de spitale, sau somnifobia, teama de somn.
Fobii sau nu?
Şi, ca să închei într-o notă semi-amuzantă (deşi pentru unii fobiile de mai jos sunt în mod sigur nişte adevărate provocări), cred că mulţi dintre noi s-au confruntat sau se confruntă constant cu măcar una dintre temerile următoare: rhytifobia, teama de a avea riduri, mageirocofobia, teama de gătit (care de obicei se transmite şi la partener, iar bucătăria devine un loc al groazei totale), pentherafobia, teama de mama soacră (însoţită întotdeauna de o mină plină de curaj în întâlnirile cu ea), politicofobia, neplăcerea intensă faţă de politicieni (şi care merge mână-n mână cu o listă de epitete care mai de care mai grăitoare), şi pediculofobia, teama de păduchi (sau teama să nu luăm păduchi de la copiii noştri şi că paraziţii ne vor umbla nestingheriţi prin cap tocmai în mijlocul şedinţei de la birou, şedinţei cu părinţii de la şcoală sau şedinţei lunare de la bloc).
Voi ce fobii aveţi?